Politicianul român nu merge pe jos. Nu ştie câte găuri sunt pe trotuarul de pe Batiştei, n-are habar că tocurile intră între bucăţile de piatră cubică de pe Lipscani. Nu ştie cum arată băieţii care fac shaorma şi nici florăresele care stau pe vine îmbrăţişându-şi marfa plantată în două găleţi roşii. Politicianul român nu merge cu maşina decât pe bulevard, între Cotroceni şi Pipera. Nu ştie cum miroase un cartier, nu vede casele de amanet, haitele de câini, băieţii de pe lângă gura metroului, cârciumile 12 lei meniu de prânz cu mici.

Politicianul român n-are vecini oameni, ci politicieni şi clienţi politici şi oameni de afaceri. El nu aude certurile de la trei şi nu miroase sarmalele de la doi, nu vede copiii fericiţi ai săracilor care inundă casa scării ori strada în zilele calde de vară, nu ştie de bicicleta lăsată pe hol, de căţelul răpciugos şi simpatic al pensionarei de la garsonieră, de bormaşina priceputului de taximetrist de la parter. Clădirea în care stă e aseptică, dramele locuitorilor ei se consumă cel mult în tabloide.

Politicianul român nu se duce după roşii în Obor, n-a mai mâncat spanac românesc de la doamnele din Ilfov de 20 de ani, nu se interesează de nici un preţ, nu pentru că e bogat, ci pentru că nu-l preocupă nimic. El o arde în Piaţa Dorobanţi ori în piaţa Floreasca ori la Nic ori într-o delicaterie, unde totul costă atât de mult încât clientul nostru e stăpânul nostru oricum, fără să fie politician.

Politicianul român nu merge cu trasportul în comun, nu ştie că oamenii citesc cărţi în metrou, că se înghesuie în 300, că îşi fac loc să coboare cu coatele. Nu i-a văzut niciodată pe aceşti cetăţeni, habar nu are cum se îmbracă adolescentele, ce mobile au tinerii, ce plase poartă după ei pensionarii. Politicianul român face băi de mulţime când e mulţimea lui, se vede că e anxios şi stângaci, face glume şi aşteaptă iubire, se înconjură de oameni cunoscuţi care să-i fie scut în faţa necunoscuţilor. Iubirea o ia tot de la cunoscuţi.

Politicianul român pune mâna pe un tricolor numai în campanie sau în caz de urgenţă. (Aici stă mai bine ca mine, că eu nu pun mâna niciodată). Îl ia flama patriotismului numai la nevoie şi când îl ia, zici că e muşcat de streche, nu-şi scoate ţara din Grădina Maicii Domnului ori paradisul pe pământ.

Politicianul român aşteaptă ca Realitatea să-i fie servită de Antena 3 şi de-abia atunci poate fi Pro ceva. El nu pricepe nimic, e ca un extraterestru dacă îi furi cablul tv sau antena satelit. Şi-apoi el e primul care crede că dacă ceva nu este la tv, acel ceva nu există. Când ajunge el însuşi în studio să spună ce şi cum, mestecă numai ce i-a dat media, pentru că el, ei bine, n-are vreme de viaţă.

N-am mai văzut atâta lume pe stradă ca azi dintr-o duminică a anului 2006, pe Takeshita Dori din Tokyo. Acolo oamenii mergeau spre şi dinspre Harajuku. Plimbare de duminică. Dar e bine şi de la Tineretului la Piaţa Universităţii, n-am de ce să mă plâng.

Generaţia mea n-a prins nici un protest masiv, pentru vreun ideal. N-a avut nevoie de steaguri, nu ştie imnul. A recuperat însă spectaculos cu această ocazie. Acum, poate, e timpul ei. Şi nu oricum, ci cu un protest nu în poarta guvernului, ci în inima cartierelor. Pentru că, spre deosebire de ce crede politicianul român, nu în Piaţa Victoriei sunt oamenii importanţi, ci în Tineretului şi pe Moşilor şi pe Ştefan cel Mare. Pentru că nu e important să te vadă Băsescu la Cotroceni şi să iasă cu declaraţii meşteşugite la tine, ci e important să te vadă Irina şi Marius de pe Carol, Muhammad şi Fatima de la Obor, doamna Margareta şi domnul Petrică de la Timpuri Noi. Pentru că nu e important să ajungi filmat/difuzat pe RTV dacă poţi să dai ture de 10 km, în 10 mii de oameni prin Bucureşti ca să convingi oraşul că exişti.

Dragă politicianule român, fă-ţi rost de o viaţă normală, de om, nu ca să înţelegi ceva, dar măcar să fii mai fericit. Şi să îţi permiţi să vii şi tu la proteste duminica ori măcar la plimbare, că-i atât de mişto.

Notă: Prima poză e făcută de Iulian Comănescu, ultima, de Codruţa Bouaru.