Eram de vârsta fiicei mele de-acum, nici 10 ani împliniți, când am citit într-un roman turcesc o povestioară care mi-a rămas în minte. La o școală catolică din Istanbul, fetele au primit ca temă să facă o compunere despre prima imagine legată de mamele lor. Toate, fără excepție, au scris că își amintesc cum, bebeluși fiind, erau strânse în brațe de niște femei cu părul auriu și fața albă și îmbujorată. Era o dublă minciună în poveste – mamele, turcoaice get-beget, nu fuseseră niciodată blonde cu pielea deschisă, ca să nu mai vorbim de imposibilitatea de a avea amintiri de la câteva luni. Dar acum, după mulți ani, le și cred, le și înțeleg. Și dacă m-ar pune cineva să redau prima mea amintire cu mama, ar fi, previzibil, exact la fel cu cea a fetelor din Istanbul. Idealizată, fabricată, încărcată de o iubire uriașă la care vrem, nu vrem, ne raportăm toată viața noastră. Așa cum ne raportăm la ceea ce învățăm de la ele, chiar dacă uneori uităm care e sursa cunoașterii noastre.
Așadar, iată ce-am învățat eu de la mama mea.
- Citește. Mult. Citește toată noaptea dacă trebuie, citește până termini cartea și până o iei la citit pe următoarea. Salvează-te citind, alină-te citind, distrează-te citind. Umple-ți patul de cărți, sub-patul de cărți, lumea de cărți.
- Iubește copiii și bătrânii. Ei poartă în ei blândețea acestei lumi, iar blândețea în această lume nu e niciodată de ajuns.
- Crezi. În Dumnezeu, în tine, în oameni. Deznădejdea e cea mai spurcată formă de distrugere inventată și singurul antidot pentru ea e credința.
- Visează mult și bine, cu ochii deschiși sau închiși. Nu renunța să visezi doar pentru că visele tale sunt de neîmplinit. Nu de asta sunt făcute visele, să se împlinească, ci să îți păstrezi sufletul sănătos și inima tânără.
- Tocurile de 12 centimetri sunt medii, nu înalte. Pantofii, oricare ar fi situația economică sau politică a țării (vorbim de anii ’70 și ’80, România) trebuie să umple pe puțin o debara de 4-5 metri pătrați cât e tânără.
- Împrietenește-te cu oameni mai deștepți ca tine, mai talentați ca tine, mai buni ca tine. Viața e mai plină de sens dacă în jurul tău sunt oameni pe care îi poți admira.
- Fii recunoscător că începe o nouă zi. Fiecare zi are dichisul ei, deci ia-o ca atare. De aia i se spune “nouă”.
- Dă-le copiilor tăi încredere în ei. Cât mai multă, cea mai multă, puțini vor fi oamenii, în afară de părinți, care le vor spune că sunt cei mai buni, că pot face orice. De aia, ce le dai tu e atât de important.
- Nu-ți trece timpul de pomană, cu nimicuri, în letargie. Orice e mai bine decât nimic. Absolut orice pierzi în lumea asta poate fi recuperat, mai puțin timpul trecut.
Finalul și bonus, un concurs, pe blogul Paravion.
