“New Orleans e un oraș caraibian lipit întâmplător de Statele Unite”, așa spun prietenii mei din Lousiana, iar eu chiar îi cred pentru că cineva a băgat aici în mixer vest africani (senegalezi, gambieni), spanioli (a fost chiar teritoriu al Spaniei), francezi specia creole și francezi săraci specia Cajun (izgoniți din Canada). Ce-a ieșit e, Sfinte Legba*, un oraș de balamuc care a contribuit la patrimoniul universal cu muzica numită jazz și cu nouă cocktailuri clasice, de neratat într-o viață.E seară în New Orleans și scopul nostru e tocmai să încercăm cât putem mai mult din cocktailurile astea celebre, în chiar barul sau restaurantul unde au fost inventate.

Prima oprire: hotelul Roosvelt, barul Sazerac

Amesteci gin, suc de lămâie, zahăr și sifon și iese Gin Fizz. Ca să fii mai special, poți să bagi un Silver Fizz care are în el și albuș de ou. Dacă nu ești suficient de treaz, poți crede că albușul e frișcă. În fine, barul e old school, cu jazz și oameni împopoțonați pentru o seară petrecută într-un hotel cu candelabre mai mari decât cele din Casa Poporului. E o aglomerație cumplită, așa că această primă degustare am executat-o într-un hol cu aspect de catwalk.

Pentru că ne plăcea mult pe hol, am rămas și pentru un Sazerac, care, n-a fost inventat aici, dar e cocktailul oficial al statului Louisiana și cel mai vechi amestec de băuturi de pe pâmânt American. Whiskey, absint, zahăr și extracte din ierburi împachetate sub numele de Peychaud’s Bitters dau un gust vag dulce și sigur complex. E cumva fresh, lucru neobișnuit la cocktailurile cu whiskey.

A doua oprire: Pat O’Brien, intersecția Royal cu St Peter

La domnul O’Brien, cum intri pe stânga, e un bar. Are și o terasă meseriașă cu o super fântână care are flăcări în vârf. Aici se bea The Hurricane, dar până să ajungi la el trebuie să stai la o super coadă care se asortează cu super fântâna. The Hurricane e un amestec de rom, grenadine, portocale și cireșe zaharisite. E în linia sour/sweet, super cheap kind of a thing. Am o discretă bănuială că obții același gust combinând vodcă și Gatorade.

A treia oprire: Old Absinthe House

La Old Albsinthe House se bea Absinthe Frappe într-un old fashion bar cu not so old hard rock music. Ca să completeze fericit decorul, locul e tapetat cu cărțile de vizită ale oamenilor care vin la conferințe în oraș și sfârșesc ziua în French Quarter. Absinthe Frappe e un pahar cu absint, sirop, sifon, geață pisată și multe frunze de mentă, iar paternitatea îi este atribuită lui Caytano Ferrer, care chiar în acest loc, l-a preparat prima oară în 1874. Înainte de noi l-au încercat și Oscar Wilde sau Mark Twain, ceea ce ne face să ne simțim într-o companie excelentă.

A patra oprire: Hotelul Monteleone, barul Carousel

În mijlocul localului e un bar care se învârte și nu-i de glumă cu el, îți vine să bei până le strigi să oprească pământul din învârtit. Aici se poartă franțuzitul Vieux Carré, frate bun cu Sazeracul de la Sazerac. Prima oară simți combinația de vermouth și whiskey, apoi ierburile desăvârșesc taste-ul și after-taste-ul. Sau mă rog, le goût. Din motive obiective de mișcare de rotație și revoluție a pământului, a trebuit să ne mișcăm repede de la Monteleone spre următorul stop.

A cincea oprire: Arnauld’s Restaurant, bar de fumători, French 75

Locul îmi aduce aminte de barul de la Hotel Scala din București. Atmosferă franțuzească, europeană, cu chelneri la costum cu trei piese și veioze cu corp de bambus, abajururi din mărgele de sticlă, scaune de bar îmbrăcate în piele de aligator. Nu, la Scala n-au piele de aligator și nici Absinthe Suissesse. După ce îl bei, nu mai poți să îl pronunți, din motive de concentrație de alcool, dar și de gust de raki turcesc cu apă și gheață. E un cocktail cu ou pe care îl simți la final, ca o supriză. French 75, ca numele localului este a doua poveste alcoolică de aici. Are gust de bomboane cubaneze cu ceva lămâie. Sper ca cineva să completeze review-ul ăsta pentru că pe mine m-a exasperat combinația de gin cu șampanie.

A șasea oprire: în pat.

Vă dezamăgesc, mai erau două cocktailuri pe listă: Brandy Milk Punch, la Brennan’s, care e o băuturică de consumat până în ora 11 dimineața și Cafe Brulot la Antoine’s, o chestie flambată. Eu atât am putut duce în vizita mea culturală în New Orleans. Ce vă pot spune cinstit e că nopțile aici sunt grozave, iar diminețile cumplite.

*Sfântul Legba e Sfântul Petru în tradiția voodoo.

Corespondență din New Orleans, de Diana Cionoiu. Diana, atunci când nu se ocupă cu analiza detaliată a barurilor din New Orleans, face lucruri foarte serioase și de neînțeles pentru mine: software defined mobile networks (niște rețele de telefonie mobilă revoluționare, mult mai ieftine decât ce se folosește pe scară mare, care sunt mai mult software decât hardware). Munca ei e explicată mai bine aici.