Almodóvar, spaniol, regizor genial şi gay, face dintr-o farsă un film proaspăt, amuzant şi pe alocuri emoţionant. Sex, drugs şi cabaret, asta ne serveşte în decorul de business class al unui avion. Trei însoţitori de zbor gay sunt maeştri de ceremonii, distracţii şi fantezii într-o situaţie foarte dificilă. Pe aeroport, doi angajaţi imbecili uită să-şi facă treaba, fiind cuprinşi de un amor mistuitor. În rolurile acestora îi vedem pe Antonio Banderas şi Penelope Cruz. Banderas are şi defect de vorbire, pe deasupra de toate. Pe scurt, avionul are ceva la trenul de aterizare şi dă ture aiurea deasupra oraşului Toledo vreme de vreo nouă ore. Pasagerii de la business se prind că e ceva în neregulă, însoţitorii de zbor le spun adevărul şi de-aici încolo, fiecare îşi vede de posibil ultimele ore din viaţă cum crede de cuviinţă.

După toate miturile industriei aeronautice, echipajul bea zdravăn şi se dedă la plăceri interzise chiar în carlinga avionului. Avem printre personaje-pasageri o baborniţă dominatrix şantajistă, un asasin plătit, un actor necinstit cu femeile, un bancher hoţ, o clarvăzătoare virgină şi apăsată de darul ei special, un dealer de droguri şi proaspăta lui soţie. Au toţi, fără excepţie, în ei, o mare doză de falsitate care le transformă viaţa, de care, puşi în faţa posibilei morţi, încearcă să scape. Almodóvar îngrămădeşte în film poveşti despre bătrâneţe, boala psihică, degradare morală, criză, intoleranţă, însă îmbrăcate într-o mantie de veselie dementă şi frivolitate.

Am râs mult şi-am chicotit, m-am mai înroşit din când în când (filmul e fără perdea) şi i-am adorat pe cei trei stewarzi care dansează magistral pe I’m so excited. Aceştia iau hotărârea să le servească pasagerilor un cocktail de şampanie şi mescalină, care e declanşator de sinceritate şi afrodisiac puternic. Toată lumea se înfruptă din toată lumea (pe bune), ca într-o orgie dionisiacă, timp în care personajele se dezbracă, paradoxal, de acele păcate majore, care distrug sufletul: lăcomie, dorinţă de putere, hoţie, crimă, necinste. Sexul îi face mai buni şi mai mulţumiţi, astfel încât totul se termină cu bine, dar ni se sugerează că fiecare primeşte ceea ce merită.

Almodóvar, de la venerabila lui vârstă şi pe un ton glumeţ, ne explică să abandonăm ruşinoasa practică de a-i judeca pe alţii după cum fac dragoste şi să facem noi înşine mai multă. Ajută. E o poveste despre cultura LGBT, care mi-a amintit de petrecerile delicioase şi veselia molipsitoare a prietenilor mei gay, de sensibilitatea lor grozavă, fix într-o săptămână în care s-a vorbit mult şi destul de aiurea despre minorităţile sexuale. Aşadar, dacă vă ţin ochii şi nu vă înspăimântă prea tare scenele de sex, mergeţi să vedeţi Amanţii pasageri, un film care te poate face să fii mai puţin preocupat de aşternuturile altora şi mai mult de ale tale.

P.S. O să vă sune în cap melodia I’m so excited pe puţin vreo trei zile.