Am început să scriu o carte de călătorii pentru copii, aşa că vă rog să le daţi prietenilor voştri mai mici să citească cele de mai jos şi să mă critice. Povestioara de mai jos este despre o fetiţă portugheză pentru că azi e ziua ţării de la capătul Europei.

Luisa, frumoasa portugheză exploratoare

Luisa e o fetiţă de 11 ani şi trăieşte în Lisabona, capitala Portugaliei.

Luisa se ridică pe placa de surf încetişor. Orice mişcare prea bruscă ar arunca-o fix unde-i apa mai mare. De pe plaja Guincho toţi prietenii o privesc cu încântare, pentru că ea e cea mai iscusită navigatoare pe valurile oceanului. Atlanticul e blând azi, ziua e cu soare, Luisa se simte ca o mare învingătoare. Dar deodată, un nor uriaş acoperă plaja, nisipul, chiar zarea şi din el se naşte ca o arătare, o corabie uluitoare.

–       Luisa, urcă cu placa pe val şi sari apoi pe punte, strigară la ea nişte creaturi mărunte din vârful catargului.

Fetiţa n-a stat pe gânduri, mai ales că era cunoscută ca fiind cea mai curajoasă din clasă. Pe punte, un domn cu un capişon ca o prăjitură, a făcut o plecăciune.

–       Donzela Luisa, poftiţi la bord să dăm împreună o tură. Eu sunt Vasco da Gama, mare explorator!

Luisa s-a emoţionat. Omul nostru purta cele mai alese straie, iar ea avea pe ea un biet costum de baie.

–       Bună ziua, senhor, a şoptit.

–       N-avem vreme de fituit, să mergem spre sud, a strigat Vasco da Gama!

Luisa de-abia a apucat să spună:

–       Cât vom călători şi de ce, senhor da Gama?

–       Mai mult de o lună. Va trebui să împărţim celor mai buni copii din lume prăjitura noastră preferată, pastel de nata.

Cine nu ştie ce gustoasă e o pastel de nata, ce gust de zahăr candel cu aromă de scorţişoară în crema ei uşoară!

Şi-a mers corabia prin Atlantic, cucerind val gigantic după val gigantic până când prima oprire, deşi n-ai crede, a fost în Insulele Capului Verde. Au venit la corabie multe capete curioase şi…negre, Luisa se jură că nici unul nu era verde. Cutii albe cu pastel de nata au fost debarcate sub o ploaie de zahăr pudră în chip de artificii, făcut cu multă trudă de navigatori ca să-i bucure pe toţi ăia micii care mâncau cu poftă din prăjituri.

Când să treacă de Ecuator, de-atâta aer zăpuşitor, parcă au vrut să facă cale întoarsă, mai ales că li se făcuse şi dor de casă. Dar Vasco da Gama era cam zălud, aşa că de Crăciun, au picat la ţanc în Africa de Sud. Prăjiturile lor iubite au fost urgent halite de nişte băieţi cu ochii mari şi părul creţ. Nu era timp de pierdut, aşa că au cotit-o de la sud spre est, ţinându-se după câte vreun astru ceresc. Ce mări liniştite au urmat, cu apă azurie ca-n fotografie! Au urmat Mozambic şi Mombassa şi-apoi cale întinsă spre India până în Kerala, unde i-a întâmpinat o ploaie cumplită. Venise musonul, adică. Nici o umbrelă, cât ar fi ea de mare nu putea proteja pastel de nata de la murare. A stat Vasco da Gama şi s-a gândit cum să ajungă prăjitura minune şi în acest capăt de lume. S-au rugat vreme de trei zile ca ploaia să se oprească, dar în zadar, aşa că a invitat la bord un bucătar.

–       Donzela Luisa, vă poftesc să-i predaţi deîndată o lecţie completă de pastel de nata.

Luisa s-a pus pe treabă şi explicat, deşi indianul nu pricepea portugheză nici o boabă. În câteva ore problema s-a rezolvat. Bucătarul ştia acum reţeta gustoasă şi o povestea din casă în casă.

Vasco da Gama era încântat, aşa că s-au pus pe navigat.

–       Vasco da Gama, ce călătorie tare! a strigat Luisa dintr-o suflare.

–       Luisa, sunt Fabio, ai căzut de pe val cu placa de surf!

Luisa s-a dezmeticit şi a văzut că stătea pe nisip. Dar dacă te uitai atent în zare, observai o corabie plutitoare.