Era primăvară în oraşul lui Rumi, Konya. Peste moscheea în care poetul sufi doarme liniştit se adunau nişte nori de sfârşitul lumii. Un ghid striga la intrare, cu mare grabă, către grupul lui de turişti după care aşteptau alte grupuri de turişti, versurile vechiului maestru: “Această fiinţă umană este o casă de oaspeţi:/În fiecare dimineaţă, un nou venit. /O bucurie, o întristare, o josnicie, /O priză de conştiinţă trecătoare, toate apar/Precum un oaspete neaşteptat.” Read more…