Doamna primar Firea ne-a făcut cadou de sărbători un București împodobit cu iepurași decupați, vag hidoși și scumpi, cu toate că lumea a cam fost revoltată că se vor cheltui bani pe decorațiuni de Paște. În aceeași cheie, a deschis un târg în piața Constituției, cu ouă uriașe decorate și cu aceiași iepurași în mai multe forme. Dincolo de urât și scump, acești iepurași, veniți tocmai dinspre doamna Firea, sunt de neînțeles.
Între politicienii români, primarul Bucureștiului se distinge printr-o afișare publică plină de naționalism și ortodoxism. A jucat, nu numai în campanie, ci și în trecutul ei de ziaristă, cartea patrioatei care poartă ie și cântă Trandafir de la Moldova, precum și cartea creștinei care își face cruci, poartă năframă, ține sărbătorile, posturile, distribuie pe Facebook imagini religioase. De aceea iepurașii doamnei Firea sunt absolut un mister.
În primul rând că ei sunt o invenție nemțească, luterană, care la noi a ajuns foarte târziu, post-Revoluție, prin reclamele la produsele occidentale sau ca figurine de ciocolată, produse de aceleași companii multinaționale. Deci nimic românesc în iepurași, nu că ei ar fi răi în vreun fel, dar de la o femeie care se zbate să fie româncă-șefă, m-aș fi așteptat la altceva.
Dacă cei de ciocolată sunt simpatici, nu pricep ce caută ei pe străzi, spânzurați de niște frânghii, și care e rolul lor exact în sărbătorirea Paștelui. Pentru cei care sunt creștini, presupunem că și pentru doamna Firea, moartea și Învierea lui Hristos n-au nimic de-a face cu decorurile infantile, vesel-tâmpe, butaforiile cu animale și forme geometrice kitschioase. Copiii creștini nu trăiesc sărbătorile pascale ca pe niște desene animate în care se rostogolesc ouă gigant și în care fac țup-țup oameni cu capete de iepuri pentru simplul motiv că toată prosteala asta nu are nicio legătură cu duhul și marea taină a Învierii.
Gălăgia și tâmpeala din Piața Constituției se suprapun peste cea mai aspră perioadă de post a creștinilor. Ultima săptămână înainte de Înviere, cea a Patimilor, e un moment în care, nu numai că nu te duci la tarabageală și nu te ocupi cu târguielile, ci ții post aspru, te rogi, contempli, îți păzești liniștea interioară și te duci seara la biserică, la denii, nu în piață la concerte pop. Apoi, pe măsură ce momentul Învierii se apropie, încerci să te pregătești pentru el, să te bucuri de promisiunea lui Hristos de viață veșnică și mântuire. Trecuți de noaptea Paștelui, ar trebui să ne simțim, noi înșine, înnoiți, “înviați” spiritual. Acum, ce legătură poate avea asta cu iuiuiui-ul popular, gălăgios și caricatural din București?
N-am o problemă în sine cu serbările populare. Sigur, aș prefera să fie mai rare, mai ieftine și mai puțin idioate, dar am o problemă cu personajele care se dau veșnic ceea ce nu sunt. Dacă te simți așa de creștină în public, încearcă să armonizezi puțin faptele tale. Nu poți să fii așa de creștină cât să ții toate posturile, dar să faci porceală, inclusiv culinară, în centrul orașului, în zilele în care se ține post negru. Nu poți să te dai creștină practicantă, dar să smintești lumea cu concerte în timpul deniilor. Nu poți să fii așa de naționalistă și tradiționalistă și să umpli orașul de iepurași de Paște. Altfel, sincer, devii un personaj de neînțeles, exact ca o femeie cu cap de iepure care se plimbă printre niște ouă imense în fața Casei Poporului.
Foto lămuritor din Piața Constituției puteți vedea aici.