Vă place viața?

Mă uitam cu fiică-mea la tv și era o știre cum o să trecem noi la buletine biometrice și copilul a pufnit și a zis “carte de identitate cu cip ne trebuie nouă, mai întâi să le dea case la oamenii străzii.” Eu nu n-aș fi fost în stare să zic asta pentru că, să recunoaștem, noi, românii adulți, nu respectăm viața. Nu ne entuziasmează în mod deosebit nici aia a noastră, ce să mai zic a celorlalți. E țara în care orfelinatele au fost, multă vreme, locuri ale groazei, în care protecția copilului stă frumos scrisă pe o ușă din primărie, în care oamenii cu handicap au, de fapt, marele handicap că există și că nu sunt invizibili într-o societate așa frumoasă, făloasă și lovită de perfecțiune. Bătrânii noștri trăiesc greu și sunt bolnavi, tinerii noștri își iau picioarele în spinare și fug cât mai departe de țară. Gravidele nu primesc nici un loc în tramvai și cele mai multe maternități din România se asigură ca mama, la naștere, să primească bonus și-o traumă pe viață, dacă tot a avut amabilitatea să treacă pe-acolo. Avem niște rate de abandon la copii de-ți vine să te ascuzi în cea mai adâncă groapă în pământ de rușine. Sarcinile la adolescente, debilitante pentru mamă și copil, sunt înfloritoare, dar noi știm toate astea și nu facem mare lucru să ne rupem de starea anti-viață în care ne-am cufundat. 

Ieri a fost marșul pro-viață, organizat de mai multe ONG-uri creștine, cu sprijinul BOR, ocazie excelentă de picioare în cap de ambele părți. N-a fost un mare succes în termeni de oameni ieșiți în stradă, mă așteptam să se întâmple asta, românii nu sunt totuși fundamentaliști, după cum nici n-au o morală foarte dură care să-i mâne în luptă. Nu suntem nici ruși, nici polonezi, nici sud-americani, sigur, ne place să le-o tragem celorlalți cu puțină superioritate morală, dar la nivel de discurs, nu de faptă. În țara lui “să fure, dar să și facă ceva ori să ne dea și nouă”, “pupă-l în bot și papă-i tot”, lui “fuga-i rușinoasă, dar e sănătoasă”, “fă ce spune popa, nu ce face popa” ne e greu să credem că tindem spre o societate fără pată morală sau că suntem așa niște fanatici ai perfecțiunii spirituale. Nu cred că în România acestor ani, cu toată iresposabilitatea și lipsa de intelect a clasei politice, se va adopta vreo lege care să interzică avorturile, indiferent de câte marșuri se fac și indiferent de ce lobby există dinspre tabăra pro-life. 

De aceea, chiar luând în calcul istoria noastră cumplită legată de avort în epoca Ceaușescu, reacțiile de furie din partea pro-choice, mai educată, mai urbană, mai intelectuală, mi s-au părut exagerate. Oamenii au dreptul să mărșăluiască și pentru Europa, și anti-avort și pentru salarii mai mari și în general, oricât de inutilă și stupidă e cauza lor, ei au dreptul să o susțină așa cum poftesc. Dacă începem să organizăm poliția cauzelor, mă tem că de-abia atunci putem ajunge la legi absurde care să controleze corpul indivizilor. 

Sigur, ca în mai toate inițiativele de acest fel, de pe toate meridianele, lupta e condusă de niște bărbățoi care n-au prea născut până acum, nici n-au prea avortat, nici n-au crescut foarte mulți copii, că demografia rămâne prăpădită, așa cum o știm. Asta e partea ridicolă a situației, supărătoare chiar, că e foarte nedrept să-ți explice despre pâine unul care n-a copt una în viața lui.

Pe de altă parte, BOR nu poate organiza parada gay și ACCEPT nu poate organiza un marș anti-avort, iar așteptările noastre de la ei ar trebui să fie exact acelea în acord cu valorile acestor organizații. Să tot cerem, surzi și muți, ca toată lumea să fie de acord cu noi, indiferent unde ne plasăm, nu dă dovadă de mare finețe intelectuală.

Totuși, ceva util s-a întâmplat cu marșul de ieri, avortul a devenit subiect de discuție publică și a devenit subiect de discuție nu în lumea noastră mică central-bucureșteană, ci în locuri în care avortul e metodă contraceptivă. Din nou, statisticile sunt înfiorătoare în această privință. Veți spune că e inutil să îi spui unei femei sărace, de la țară, că avortul e rău, că ea nu are de ales. Acum, așa e. Dar cum ar fi, ca în loc să ne războim inutil cu BOR că nu vor să schimbe regulile religiei de care se ocupă, să exploatăm momentul și să cerem politicienilor noștri o strategie națională de educație și contracepție? În definitiv nu contează cine pune subiectul pe agenda publică, ci contează ce poți face cu el mai bine. Cum ar fi să ai contraceptive gratuite pentru femei și educație sexuală pentru adolescenți? Dacă la contracepție e chiar o problemă de sistem de sănătate și de stat, la educație sexuală pentru adolescenți e mult mai simplu. N-are niciun rost să visăm că școala românească, în halul de dărăpănare actual, e în stare de acest tip de educație, așa că, niște campanii țepene de net, cu toate resursele posibile- video, text, foto, chat, suport- pot schimba ceva pentru noile generații. 

În rest, visul meu simplu e ca BOR să fie avertizor moral nu numai în cazul avortului. Să mobilizeze comunitățile și anti-furt, anti-corupție, anti-alcoolism, anti-violență și în general, anti păcatele alea toate care ne fac să nu dăm doi bani pe viața noastră și a celorlalți. 

P.S. Am citit în multe locuri ieri (pe Fb mai ales) că BOR vrea o lege care să interzică avorturile. Nu am găsit nicăieri asta, în niciun comunicat oficial, dar e posibil să-mi fi scăpat, așa că aș aprecia un link către o sursă care spune asta.

Pentru povești mai luminoase, haideți pe Instagram. 

Tags: anti-avort, BOR, coalitia pentru familie, educatie sexuala, mars, pro-choice, pro-life

Related Posts

by
Previous Post Next Post

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *