În ultimele săptămâni s-a jucat intens “cartea milei” pe la televiziunile mogulilor urmăriți penal și prin spațiul virtual. Protestatarii și oponenții ordonanțelor pro-corupție au fost acuzați că nu au milă. Moartea lui Dan Adamescu a fost nerușinat exploatată în această luptă, repunându-se în circulație teoria care spune că numai răutatea și lipsa noastră de compasiune au făcut posibilă moartea lui în stare de arest, deși era bolnav terminal. Sigur, nimeni din stradă n-a strigat ca bolnavii să nu iasă din închisoare sau ca grațierea unor fapte cu mic impact social să nu fie făcută. În mare, ordonanțele sunt în bună regulă, în mic, ele încearcă să scape corupții și hoții din sistemul public. Dar oare, ei chiar nu sunt demni de mila noastră? 

Sigur că da, mila, creștinește vorbind, trebuie împărțită egal. Ne e milă de păcătos și de cel drept în aceeași măsură, ba de păcătos trebuie să ne fie mai multă milă pentru că el are nevoie mai mare de salvare. Dumnezeu însuși are milă, e sursa acestui sentiment pe care îl sădește în noi. Numai că tot Dumnezeu are și dreptate și întregul sistem de valori al unui creștin trebuie să se bazeze pe o iubire nesfârșită și nediscriminatorie pentru ceilalți și pe dreptatea lui Dumnezeu. 

Zice Sfântul Ioan Gură de Aur: “Întinde mreaja dragostei nu ca să cadă cel neputincios, ci, dimpotrivă, ca să se vindece!”. Vedem din cuvintele lui că dragostea mare pe care noi o avem pentru celălalt poate fi un risc dacă nu o îndreptăm înspre el cu responsabilitate. Când vorbim de corupți, vorbim de niște oameni căzuți în păcat, cu diformități morale grave. Creștinește trebuie să le acordăm iubire, nu ură, trebuie să le întindem “mreaja dragostei”, dar trebuie să le-o întindem spre îndreptare, nu să îi lăsăm să folosească dragostea noastră și mila noastră pentru a persevera în păcatul lor. Asta se face prin mai multe forme de constrângere: legi care să prevină căderea lor în păcat, campanii publice prin care să se sporească “rușinea” și să se culpabilizeze fapta ea (inclusiv făcute de cultele religioase), pedepse juste și programe de reformare în penitenciare. Toate acestea trebuie făcute cu iubire și responsabilitate pentru a-i ajuta pe cei slabi să devină puternici în fața păcatului.  

Și continui cu ce zice Sfântul Ioan Gură de Aur: “Iar dacă omul care s-a abătut din calea cea dreaptă va voi să primească sfatul tău, el, după cuvântul proorocului, cu viață va viețui, iar tu îți vei izbăvi sufletul. Dar dacă nu vrea, ci stăruie în îndărătnicirea lui, tu, ca să nu te acoperi de vină, mărturisește-ți numai credința ta, cu îndelungă răbdare și bunătate, ca să nu-ți ceară Judecătorul din mâna ta sufletul lui.” Din nou, mila, foarte clar spus, nu e totuna cu a-l lăsa pe cel căzut să fie căzut în păcat pentru că așa te acoperi tu de vină și răspunzi în fața Judecătorului, adică a lui Dumnezeu pentru faptele lui și implicit ale tale în raport cu faptele lui. Așadar, indiferența la rău, abandonarea celui care îl comite, ne face vinovați și pe noi.  Îndreptarea nu se face cu răzbunare, nu se face cu ură, nu se face cu mânie populară, dar se face cu dreptate. 

Nici Dumnezeu, în mila lui fără margini, nu ne scutește de pedeapsa veșnică în cazul în care faptele noastre din viața de pe pământ sunt rele, pentru că Dumnezeul creștin este un Dumnezeu al Dreptății, al Adevărului, al Binelui. Așadar, grija noastră cea mare ar fi să pedepsim cu dreptate, să convertim păcătosul, să expunem adevărul, să înmulțim binele, să îl iubim pe păcătos și să urâm păcatul lui. 

Presupunem că ordonanța se adoptă din milă pentru cel care este închis pentru fapte de corupție. Având milă de condițiile grele pe care el le suportă în penitenciar îl eliberăm și îl readucem în societate pur și simplu, fără ca el să-și fi exprimat măcar regretul pentru faptele lui, fără ca el să fi înțeles mizeria morală în care se zbate. Nu oare îl ajutăm pe păcătos să persiste în păcatul lui? Nu îl ajutăm să continue să comită fapte rele, să îi lipsească pe alții de dreptul lor, să le dea curaj altor păcătoși să facă rău? Mila nu poate fi un instrument al răului, nu poate fi o paravan pentru decădere morală, nu poate fi o pornire a inimii fără a se sprijini în rațiune. Mântuirea nu e a celor care nu gândesc, iar drumul spre ea nu se parcurge fiind surzi și orbi, ci e un parcurs personal care cere o inimă curată, o conștiință puternică, o rațiune folosită pentru bine. 

Presupunem că ordonanța se adoptă din milă pentru cei corupți și ei nu mai trebuie să plătească prejudiciul produs. Dacă prin aceasta, din milă, înfometăm vreun sărac, condamnăm la boală vreun semen, lipsim de drepturi vreun om, nu cumva vom fi, pe bună dreptate, judecați aspru de Dumnezeu pentru consecințele faptelor noastre? 

Las aici, la final, un citat din Sfântul Vasile cel Mare, la care, și cei care cer milă acum și cei care nu vor s-o dea e bine să se gândească: “De acum să se cerceteze fiecare pe sine şi cel bogat să ia seama la căile sale din care daruri va aduce ofrandă lui Dumnezeu! Dacă nu a asuprit pe cel sărac, dacă nu a forţat pe cel mai slab, dacă nu a abuzat de cel supus lui, folosindu-se de putere în loc de dreptate. Căci poruncim să păzească dreptatea şi egalitatea şi faţă de slugi. Nu forţa pentru că eşti puternic, nici nu abuza pentru că stăpâneşti! Ci arată cele ce ţin de dreptate pentru că ţi s-a încredinţat stăpânirea! Căci nu vei da dovadă de ascultare şi de frică de Dumnezeu în ceea ce nu poţi, ci în faptul că nu calci legea când poţi să o calci. Iar dacă dai săracilor luând de la săraci, mai bine era să nu fi răpit, nici să fi dat. Pentru ce întinezi bogăţia ta introducând în ea câştiguri nedrepte? Pentru ce faci urâciune ofranda ta din nedreptate, apucându-te să aduci cele cu care trebuia să miluieşti pe alt sărac? Pe acela miluieşte-l, pe care-l nedreptăţeşti! Foloseşte-te de iubirea de oameni faţă de acesta! Fă milă cu acesta şi vei împlini mila cu judecată. Căci Dumnezeu nu se va face părtaş la lăcomie, nici nu este părtaş Domnul cu tâlharii şi cu răpitorii. Nici nu ne-a lăsat pe săraci ca Unul Care nu poate să-i hrănească, ci căutând de la noi rodirea dreaptă şi iubitoare de oameni spre folosul nostru.” (sursa)