Am   hotărât să încep o serie de articole despre manualele școlare după care copiii noștri sunt obligați să învețe. Poate dacă vom avea în fața ochilor descrieri ale conținutului acestor manuale, recenzii ale acestor cărți care se vând în sute de mii de exemplare, ne va fi mai ușor să reparăm vreodată acest dezastru național. Am început cu manualul de română de clasa a VI-a, mai precis cu textele literare din el, care ar trebui să le deschidă copiilor pofta de lectură, să le lărgească orizontul cultural, ba, chiar, după cum zice programa, să le dezvolte vocabularul și să le dea ocazie să le analizeze/comenteze. 

1. Manualul debutează cu un text de Nicolae Iorga. Foarte frumos și înălțător, foarte greu de priceput pentru copii, cu limbaj arhaic și referințe culturale pe care ei nu le pot pătrunde: colonialismul britanic în India, Hugo și al lui Orientale, Letopisețele etc. Pot citi textul cu dicționarul, învățând, de dragul rafinamentului limbii, cuvinte care nu-și găsesc loc în limba lor prea rudimentară pentru așa ceva. Un text excelent de studiat la clasele de specialitate din licee. 
2. Basmul toamnei, Ionel Teodoreanu– e un fragment din volumul lui de debut, o română încărcată, ușor ridicolă, exercițiu literar pentru un Teodoreanu care se va face mai vioi în operele mai târzii. “Prin ierburi, prizăriții greieri, doinesc tremurător bejania firavilor funigei, cosașii cosesc zoriși țiuitul tăcerii…broscoi cocliți îngână bleg croncănitul ciorilor de zgură. Cra-craaa, cuac-cuac..” (virgula între subiect și predicat e din manual, s-ar putea să fie de la Teodoreanu, dar să n-aud că elevii români sunt tâmpiți, asta învață ei la școală). Tortură, tortură și iar tortură! 
3. D-l Goe…, Doamne ajută! Primul text normal din manual. 
4. Peste vârfuri…, Mihai Eminescu– pare că autorul preferă textele clasicilor care au în titlu puncte de suspensie, de altfel îl suspectez că tare-i mai plac punctulețele astea. Poezia e despre moarte, dorul de moarte, nu că manualele ar trebui să fie optimiste și copiii să nu învețe despre moarte, dar cred că opera lui Eminescu are exemple de poezii mai reușite decât aceasta. Și stilistic și ca tematică. Ei nu știu nimic despre curentul romantic (n-au învățat la ciclul primar), nu pricep contextul încă, deci de ce ai analiza cu ei un asemenea text literar? “Mai departe, mai departe,/Mai încet, tot mai încet,/Sulfetu-mi nemângâiet/Îndulcind cu dor de moarte.” Și dacă nu le poți explica bine, corect, complet copiilor ce e în poezia asta, cum le deschizi pofta de poezie? Cum îi mâni din spate să înțeleagă ce citesc? Nu numai că textul e ales așa cum e ales, dar explicațiile pentru strofa citată de mine sunt pe lângă, într-o română bolovănoasă și n-au nimic de-a face cu universul unui copil de 11 ani: “Strofa a doua înfățișează o realitate interioară: ecoul pe care acest cadru de natură îl are în sufletul poetului. Mișcarea interioară se concentrează în cele două întrebări, care apar în strofa a treia, și care exprimă regretul pentru timpul care s-a scurs, pentru tinerețea, iubirea și fericirea de altădată.” Mișcare interioară? WFT? 
5. Iarna, de Vasile Alecsandri– veșnica obsesie a manualelor românești cu anotimpurile, o poezie scrisă, de asemenea, după cum știm, într-o limbă veche, cu bizare cuvinte pentru ăștia mici: “printre”, “împregiur”, “dismiardă”, “se prevede”. 
6. Vestitorii, Mihail Sadoveanu– lectură suplimentară- o poveste despre niște colindători, din nou regionalisme, arhaisme și o situație cu care copiii de azi nu se pot identifica. Ori primul pas al omului în descifrarea unui text, ăla de bază, e identificarea cu subiectul operei, cu personajele sau situațiile din text. Nu-i de unde. 
7. Sobieski și românii, Costache Negruzzi- limbă veche, subiect despre care copiii de a VI-a nu au contextul istoric ca să-l și înțeleagă. Patriotism de-ăla de pașopt. Am făcut personal cu fiică-mea acest text literar, ea citește fără dificultate romane pentru adulți, dar nu pricepea de ce o armată mare s-ar bate cu niște amărâți, nici de ce niște amărâți s-ar bate cu o armată mare, nici de ce nu au negociat, nici ce căutau leșii la Cetate și în general săraca nu pricepea la final cu ce s-a ales din lectura asta. 
8. Creion, Tudor Arghezi– după ce le-am dat o poezie în care trebuie să descifreze dorul de moarte, revenim la un tablou vesel și zglobiu. Nu lipsesc “răzoarele” din text. 
9. Măi bădiță, floare dulce, L. Blaga, Antologie de poezie populară- apăsat erotică, această doină îi va face pe micii școlari să posteze pe Facebook versurile “Și te-aș face stog în prag,/Și te-aș îmblăti cu drag”. De asemenea, copiii învață de caracterul sincretic al operei populare, dar numai așa, în teorie, că-n practică rămân cu îmblătitul. Aș face test național la clasa a VI-a în care aș întreba ce e ăla îmblătit și la ce folosește el. Și dacă rezultatele ar fi proaste, i-aș îmblăti pe autorii manualului. 
10. Doină, de Mihai Eminescu- text politic, de secol 19, despre mulții dușmani ai noștri și străinii cei răi. Perfectă pentru niște copii care nu au contextul istoric, perfectă pentru vremurile noastre pline de rasism, șovinism și ură. 
11. Toma Alimoș- patru pagini de arhaisme și regionalisme și forme populare ale cuvintelor. Și după ce-i pun să citească aceste patru pagini, la primul exercițiu trebuie să traducă în limba literară o listă de termeni. 
12. Amintiri din copilărie, Ion Creangă– măcar e Creangă și măcar e amuzant. Limba pe care o exersăm este, și de această dată, străină copiilor. Dar după ce ai studiat Toma Alimoș și Sobieski și românii, cu siguranță o să îl adori pe Creangă, ceea ce, până la urmă, nu e rău. Încurcate sunt căile pedagogiei românești. 
13. Tom Sawyer, Mark Twain, lectură suplimentară- sunt șocată, n-am crezut că o să ajung a vedea vreodată un text normal în acest manual. 
14. Câinele și cățelul, Grigore Alexandrescu– fabulă simpatică, problematică socială serioasă, poate copiii ar înțelege ceva dacă li s-ar explica despre privilegiații din societate și legile date cu dedicație, dar nu cred că e cazul. Din nou, text frumos de secolul 19. 
15. Cei doi fii chemați a lucra în via tatălui, Noul Testament- text de patru rânduri, parabolă. Cum au ales-o aș pofti să știu, deși cel mai la îndemână răspuns ar fi tras la sorți pentru că e cea mai puțin parabolă dintre parabolele Noului Testament. 
16. Cartea Oltului, Geo Bogza– e un text de călătorii din categoria “iată cum scriau românii reportaj de călătorii”, tot numai epitete, tot numai simțire. Dacă nu ești Bogza și îți vine vreo idee să scrii așa, o să fii doar un tâmpit care înșiră adjective într-un text până la sufocarea lui. A, e trecut la capitolul reportaj jurnalistic. 
17. Encantadas sau Insulele Fermecate, Stânca Rodondo, Herman Melville, lectură suplimentară- e un fragment simpatic pentru mine, nu zic nu, bogat în ornamente, secol 19, înflăcărat în ton, complicat de descifrat pentru un copil de 11 ani. De ce Melville? Iată, aceasta este întebarea. 
18. Jurnalul lui Cristofor Columb și două fragmențele din jurnalul lui Eliade, îngrămădite pe două coloane, pe trei sferturi de pagină. Fragmentele de la Eliade nu au noimă, sunt pur și simplu luate în bătaie de joc din cartea omului: în primul autorului îi este frig cât scrie Le Mythe de l’Eternel Retour și în al doilea se întreabă cum ar fi fost viața lui fără experiența indiană. Explicația celor care au făcut manualul este superbă: “Cele două fragmente prezintă reflecții și ecouri sufletești ale unor evenimente la care cei doi autori au participat direct.” Hello, reflecții și ecouri sufletești? Vă plătesc mai mult dacă scrieți vorbe lipsite de noimă? Ce e ăla ecou sufletesc?

Așadar, un copil de 11 ani din România, un an de zile, la română, are ocazia să învețe să trăiască, să vorbească, să gândească, să scrie ca în secolul 19. Își dezvoltă vocabularul foarte serios, având de memorat câteva sute de arhaisme, câteva zeci de regionalisme și nenumărate forme învechite sau populare ale cuvintelor. Sensibilitatea lui (fantastică la vârsta asta de trecere de la copilărie spre pubertate) este stimulată pe măsura nevoilor lui, cu dor de moarte eminescian, nostalgie după tinerețea trecută, niște ură pe străini, niște erotism cu bădița și niște peisaje de iarnă. Primește informații despre: conflictul Moldova-Polonia din secolele 15-16, Toma Alimoș, viața țărănească din secolul 19, despre Tasmania și Olt. Rămâne cu impresia că un comentariu literar trebuie să conțină idioțenii cum ar fi “mișcarea interioară” și “ecouri sufletești” și că cititul e un chin.

Felicitările merg către editura All și autorii Anca Șerban și Sergiu Șerban, masa și dansul sunt asigurate de minister. Bravo, faceți o treabă grozavă, țineți-o tot așa!