Se tot vorbește în spațiul public de două Românii (sintagmă repusă în circulație de Adrian Năstase). E o Românie în care trăim noi și o Românie în care trăiesc ceilalți. Noi putem fi tineri antreprenori sau corporatiști și ceilalți pot fi bătrânii pensionari și asistații social. Noi putem fi locuitorii unor orășele pe moarte, fără speranță, ceilalți pot fi bucureșteni care au locuri de muncă și salariul mediu de două ori mai mare. Noi putem fi oameni care au o stradă pe care să meargă, ceilalți pot fi oameni care ies din casă într-un glod infernal. Noi putem fi copii de țărani, ceilalți, copii de intelectuali. Noi putem fi votanți PSD, ceilalți votanți PNL. Noi și ceilalți, ni se tot spune, nu ne întâlnim niciodată. Uneori nici în realitate, întâlnire fizică vreau să spun, dar mai ales, nu ne întâlnim în interese. Noi avem o Românie cu visele și realitățile ei, ceilalți au o altă Românie, cu alte vise, cu alte realități.

E ziua unirii astăzi și pe noi și pe ceilalți nimic nu ne unește, părem condamnați să trăim unii cu alții, într-un aranjament incomod pentru ambele părți, așa cum trăiesc evreii și palestinienii în vechiul bazar din Hebron: unii la etaj, alții la parter, separați pe verticală de un gard metalic pe care cei de sus aruncă dejecții să le cadă în cap celor de jos, iar cei de jos încearcă să-l rupă ca să arunce pietroaie în geamurile celor de sus. 

Ni se predă această lecție neîncetat, a celor două Românii, cu profeți și evanghelii separate care spun adevărul suprem despre fiecare dintre aceste două țări. Numai că profeții mint și evangheliile sunt false pentru că există și o a treia Românie, care nu se intersectează niciodată cu cele două, alea din noi și ceilalți: România politicienilor, securiștilor, privilegiaților de stat. Și în această a treia Românie noi și ceilalți nu putem ajunge niciodată, pentru că ea, cu adevărat, e perfect închisă, etanșă, departe de zbaterea noastră și profitoare a dezbinării noastre. 

S-a ieșit în stradă duminică împotriva unei ordonanțe care dorește scăparea de pedepse a politicienilor corupți și care legalizează furtul din banii publici. A treia Românie a înnebunit de nervi și a început să ne predice despre ură și dezbinare și lipsă de compasiune. Ne-a servit mustața lui Dragnea tremurând și fâșul lui Iohannis frecându-se de oameni. Înfundă cu manipulări grosolane și acoperă de balele urii ei cele două Românii, sperând în secret că poporul e prost și slab, e surd și mut, e divizat profund și-și va consuma energiile aruncând “vina” veșnic în capul celorlalți. Nu-i nimic mai minunat pentru ei decât să spună că meciul popor-corupție e de fapt meciul PSD-Iohannis. 

Ei bine, această a treia Românie e șansa noastră de a fi o singură Românie, cu un minim efort de înțelegere și cu un minim efort de toleranță, nu îndreptate către penalii corupți din partidele românești, ci îndreptate către alții decât “noi”, către “ceilalți”. 

Așadar, ce am putea face ca România să fie una singură? 

Ar fi o idee ca “noi”, antreprenori și mai prosperi sau mai puțin prosperi lucrători din mediul privat să încetăm să credem și să afirmăm că sărăcia noastră vine de la pensionari și măririle de pensii. Bătrânii români sunt cumplit de săraci, își dau pensiile pe medicamente și, de fapt, în ciuda paradei pe care o fac politicienii despre protecția socială n-au niciun fel de asistență. Dacă noi proiectăm în capul nostru o Românie bogată și demnă, ei bine, trebuie să ne asumăm bunăstarea și demnitatea bătrânilor, că eu n-am văzut vreo țară dezvoltată și cu un trai bun cu bătrâni care n-au de o pâine. În aceeași măsură, “ceilalți”, bătrânii, pensionarii, ar putea să înțeleagă, în ciuda intoxicării odioase din media, că 10 lei în plus la pensie e o bătaie de joc și că hoții pe care îi alintă televiziunile de știri, primarii corupți și condamnați pe care îi votează sunt motivul subdezvoltării economice a României, subdezvoltare care duce la pensii minuscule mărite în bătaie de joc de câte un guvern populist. 

Am putea să încetăm, noi, cei care n-am votat niciodată PSD să îi mai facem pe votanții PSD idioți și cerșetori, că nu sunt. Adică unii or fi, așa cum sunt și printre votanții altor partide, dar dacă ne oprim puțin din aruncat cu otravă pe pereți și gândim o să găsim multe motive pentru care oamenii votează PSD. Unii n-au auzit de un alt partid, trăiesc izolați și fără surse de informare, campaniile nu ajung la ei niciodată decât sub bizara formă a unei sticle de ulei. Alții, au un primar PSD bun, nu toți sunt hahalere, în orașul meu natal e unul care într-un mandat a făcut cât s-a făcut în 25 de ani în orașul ăla. Pentru cetățenii de-acolo, primarul lor e un politician bun, prin urmare transferă calitățile lui către partidul din care vine. Sunt locuri în care nu ai ce vota și candidatul PSD e pur și simplu cea mai decentă alegere de pe liste și sunt oameni pentru care PSD înseamnă menținerea unor privilegii, nu dintr-acelea în afara legii. De partea cealaltă, votanții PSD trebuie să fie primii care să-și tragă de guler guvernul în momente ca acesta, cu ordonanța pro-corupție. Nu pentru că ei au dreptul mai abitir să facă asta, ci pentru că ei au obligația să-și tragă la răspundere aleșii. De asemenea, tot votanții PSD trebuie să fie cei mai atenți supraveghetori ai respectării programului de guvernare pentru că e esențial să îi obligăm pe politicieni, din orice partid, să-și țină cuvântul și să înceteze să mai mintă. 

Nu e greu nici să ne respectăm mai mult credințele. “Babe pupătoare de moaște”, “cretini/creștini” sunt pur și simplu toxice. Cu ce ne jignesc pe noi niște oameni care cred în sfinți sau cu ce ne știrbește nouă bunăstarea faptul că unii oameni sunt credincioși? Care e meciul și de ce se poartă el așa, cu pumni în cap? Fiică-mea (credincioasă) într-o zi a venit de la școală și mi-a zis: “am purtat azi o discuție religioasă foarte interesantă.” Am întrebat-o cu cine și mi-a răspuns: “cu un coleg de-al meu care e ateu.” De partea celorlalți poate că nu folosește nimănui să fii veșnic la purtător cu un complex de uriașă superioritate morală, nici să te transformi în judecător public pentru oricine are un stil de viață diferit. Poate credincioși și atei, împreună, ar putea sancționa grețosul comportament al politicienilor de a intra peste rând la moaște pentru a-i filma televiziunile sau infectul comportament al lor de a exploata în folos propriu credințele și convingerile oamenilor. 

Mai avem de lucrat și la urletele publice cu asistații social. Adevărul e că asistența socială în România e o glumă peste măsură de bună, așa cum e și protecția copilului. Cunosc oameni “asistați” care dacă n-ar fi “asistați” generos de familie sau mila publică ar muri probabil în condiții greu de imaginat. Lupta noastră nu e cu sumele mari pe care le primesc asistații, ci cu uriașa corupție creată de politicieni în acest sistem pe spinarea celor mai nefericiți dintre noi. Primari care cumpără voturi sau muncă în folos propriu dând aiurea ajutoare sociale, personal în primării angajat fictiv ca să-și plătească amantele sau oamenii de la partide, privați care căpușează în schimbul unor consistente șpăgi sistemul public, proiecte idioate de pe urma cărora beneficiarii se aleg cu nimic, corupție și iar corupție, hoție de la cea de-a treia Românie cu dedicație pentru noi și pentru ceilalți. 

Tot așa, noi, părinții, am putea să-i ajutăm pe ei, profesorii, să obțină lefuri normale, prin presiuni publice și greve, nu să le suplimentăm veniturile dând șpăgi și plătind meditații, două gesturi care lovesc la temelia sistemului de educație. La fel, noi, pacienții, am putea să facem cea mai mare manisfestație din România, cu 10 piețe Victoria pline ca ei, medicii, să fie plătiți pentru ce fac și să eliminăm plicul, cea mai mare sursă de infecție din spitalele românești. 

Lista, desigur, e deschisă și uriașă, vă invit să vă gândiți la cum o puteți extinde. Ea presupune doar mai multă responsabilitate, toleranță și presiune pe cea de-a treia Românie, care o duce bine mersi și n-are niciun interes să se amestece cu altă Românie. Dar noi avem interes să ne amestecăm unii cu alții într-o singură țară. Iar lor, dacă nu le place unirea noastră, să dispară. 

Foto de Iulian Comănescu.