Pe vremea mea nu se chema homeschooling

10724272_1541042972811568_754800959_n

În  ciclul primar eu am fost la școală puțin spre deloc. Nu se spunea homeschooling pe vremea aia la asta, dar se chema că am stat acasă masiv și m-am educat acasă. Mă duceam la școală să dau extemporale, să particip la serbări, să mă mai asculte din când în când, să duc niște caiete, în mare, de-astea, să bifez o activitate ca să nu avem probleme legale. În timpul în care învățătoarea mea făcea matematică cu clasa, eu învățam pian, rusă, franceză, citeam cărți de oameni mari, scriam poezii și compuneri, mă uitam pe pereți. Făceam și ce se face la școală, fără vreun mare entuziasm. După-amiaza socializam, nu se spunea socializare pe vremea aia, se spunea că bat mingea pe maidan, chiar asta făceam, chirăiam pe stradă până se făcea noapte afară alături de alți 6-7 copii din cartier.

În clasa a V-a ar fi fost foarte complicat de rezolvat cu profesorii să stau acasă, așa că mi-am luat ghiozdanul în spinare și-am ajuns la școală. Nu m-a șocat clasa de 30 de copii, nu m-am ascuns de frică sub bancă, n-am avut vreun șoc cultural sau de civilizație. Pur și simplu am luat lucrurile așa cum au venit. Prima olimpiadă la care am fost într-a cincea a fost aia de mate. Am luat locul întâi pe județ, cu nota 8, chiar dacă nu beneficiasem de cele patru ore de matematică zilnice făcute la ciclul primar de copiii din clasa mea. Știu că e panica asta despre copiii educați acasă că nu sunt buni la științe, dar vă mărturisesc că după primul an de școală în sistem, în clasa a VI-a, la olimpiada de mate am luat 3. Cum oricum nu mă interesa în mod special, am legat matematica de gard definitiv după ce m-am prins că pierdusem trenul și-am făcut cât mi-a trebuit să iau un 10 la clasă (ceea ce era foarte ușor) și-un 9 la admiterea în liceu.

Sigur, am învățat multe lucruri la școală. Am avut profesori foarte buni și profesori dezastru. Am învățat ce mi-a plăcut și-am rezolvat ce nu mi-a plăcut, așa cum făceam și acasă. Am cunoscut oameni mișto printre colegii mei și-am dat cu capul de abuzatori. De la cei din urmă n-am învățat nimic, oricâte statusuri pe FB cu “student la Școala Vieții” ar fi în zilele noastre.

Dar startul ăla în viață, în care n-am pierdut patru sau cinci ore pe zi “socializând” la școală, cred și acum că a fost foarte important pentru mine: pur și simplu nu am fost niciodată prea obosită de teme și școală și chestii repetitive ca să pot citi, ca să pot scrie, să pot face lucruri care-mi plăceau și la care eram bună și care m-au dus undeva în viață. Ba mai mult, acea perioadă m-a învățat să învăț. Singură. Să fiu independentă. Să nu îmi las mintea în baza altuia. Să nu asociez învățatul cu spațiul școlii, ci să fac din învățat o parte importantă din viața mea. Sunt convinsă că mi-ar fi fost bine acasă și la gimnaziu și sunt convinsă că așa cum am învățat matematica pentru admiterea în liceu în trei luni cu un profesor ok, aș fi asimilat cu profesori particulari sau cu ajutorul părinților sau de capul meu toate informațiile pe care un elev de gimnaziu le acumulează la școală într-un timp destul de scurt.

N-am devenit de pe urma acestei experiențe vreo sălbatică. În viață m-am descurcat ok, am un cerc de prieteni și cunoștințe foarte mare, duc o viață socială bogată, am făcut meserii care m-au pus în situația de a lucra cu grupuri mari de oameni. Sigur, poate nu-s miss popularitate, dar asta nu-i de la stat acasă. Tot timpul am fost obsedată de a face ce-mi place profesional și mi-a ieșit destul de bine. Dacă n-am știut ceva, am învățat singură sau de la oameni care mi-au servit drept mentori. Dacă am avut o curiozitate, am urmat-o.

Sigur, nu poate toată lumea să facă asta cu proprii copii. Eu, pentru fiica mea, n-am putut. Am niște prieteni buni care pot pentru copiii lor și rezultatele lor sunt minunate. Pe Dana Nălbaru, Dragoș Bucur și pe Sofia îi cunosc și știu că decizia lor e foarte bună pentru că au cum să facă asta și pentru că li se potrivește.

De fapt, am scris articolul ăsta pentru că a fost așa o furtună într-un pahar cu apă despre homeschooling, pornită de niște oameni care n-au văzut niciun homeschooler în viața lor. E ca aia cu românii verzi care ne explică ce răi sunt ungurii, dar n-au văzut un ungur în viața lor. Așa că dacă m-ați văzut pe mine vreodată sau ați interacționat cu mine, poate veți înțelege că asta cu educația acasă nu-i chiar așa o mare problemă. Sau am eu o părere prea bună despre mine? Dacă da, sigur de la homeschooling mi se trage. Doar că nu se numea așa pe vremea mea.

Aici aveți o întâlnire pe tema asta, dacă vă preocupă subiectul.

Foto de Anais Ghiu-Caia.

Tags: Dana Nălbaru, Dragoş Bucur, educatie, homeschooling, scoala, sistem de invatamant

Related Posts

by
Previous Post Next Post

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *