De fiecare dată când plec din București, departe sau aproape, am o singură nostalgie puternică: sunetele, zgomotele, vibrația din timpanele mele. Sunt pe lumea asta orașe care sună dumnezeiește, din zumzete umane și zumzăieli naturale, sunt orașe care ard în urechi ca iadul cel mai iad, făcute din claxoane și plămădite din aere condiționate huruind. Sunt locuri din lumea asta pe care le-am ascultat din mașină și locuri la care m-am conectat: liniștea mea și liniștea lor, adunate într-o singură, imensă liniște. Și peste toate, în cele mai agitate auditiv puncte de pe glob și cele mai serene cu putință, au plutit, întotdeauna, sunetele venite din FM. Că erau cumplitele grohăituri de heavy metal din Norvegia, suprapuse peste freamătul discret al naturii arctice sau hăhăielile O-zone cu maiahimaiaha care umpleau peisajele tropicale ale Thailandei, tot timpul, radioul mi-a spus despre oameni și locuri, despre locuire și aspirații, despre unde suntem și ce vrem să fim.
Radiourile sunt despre spații. Bine, nu alea la care se discută dimineața dacă mănânci din gunoi sau cine știe ce altă grozăvie (caz concret, auzit de mine în taxi). Și Bucureștiul, bogat în sunete, merită un radio al lui. A apărut de curând, îi zice Radio Seven și e despre București. Are site pe 7radio.ro.
Știți, probabil, că mă ocup, la „Șapte Seri”, tot cu Bucureștiul. Zona aceea pe care ne-o dorim cu toții, cu baruri și cluburi deștepte, nu numai din Centrul Vechi ci și de la un kilometru de el, în care poți găsi orice, de la hipioțeală la romanțe cântate de Maria Răducanu și cvartete de coarde care-și fac treaba la fel de bine ca în orice capitală europeană. Orașul ăsta are nevoie de un soundtrack al lui. Și nu e vorba de cântece din București, fiindcă acum câteva luni am făcut un articol mișto pe tema asta, „Cele mai tari 15 cântece despre București”, dar probabil toate melodiile compuse vreodată despre oraș s-ar termina în două zile de radio. Soundtrack-ul Bucureștiului e lucrul acela internațional, care iese din cluburi și din baruri, o muzică pe care poți s-o ții cu mintea în fundal cumva, dar dacă îți concentrezi atenția asupra ei, e de ascultat. Radio Seven e despre asta, mixând sunetele demente ale acestui oraș și continuând în emisiunile lui discuțiile noastre din cafenele și baruri, de la terasele deschise până la ore imposibile, din propriile noastre bucătării. E uneori zgomotos și uneori visător, conține o doză bună de aspirație și una de visare, întocmai ca vorbele mele sau ale vecinilor mei, din cartierul armenesc care se pupă cu cel evreiesc, din buricul unui București, care, de altfel, e mișto că are multe burice. Așa are și radioul ăsta nou multe burice, că nu i-am identificat „vedeta”, că-s mai multe. Dimineața sunt Laura Ivăncioiu și Găinușă, mai au Vintilă (Marius) și muzică beton, Strătulă cu niște „apusuri urbane” de toată frumusețea. Și suprize, de-astea, de știi că le citești în Dilema, dar nu te gândești că vorbesc la fel de bine la radio, ca Marius Chivu, cel mai hipster critic literar pe care-l cunoaște orașul nostru, care are în studio pe toată lumea, de la Lucian Boia până la Nora Iuga.
Deci un radio fără farse, fără ultimul hit românesc în care „mea” rimează cu „ta”, fără telefoane în care „ne râdem”. Ca Bucureștiul meu și-al prietenilor mei. Taci și-ascultă Bucureștiul! Pe Radio Seven.
