Așa ne place nouă să discutăm. Cu nume, prenume, poză, care ce-a făcut, unde, de ce, toate-n public și fără niciun fel de pudoare și rușine. Ce dacă obiectul discuției noastre e un copil? Suntem țara în care televiziunea lider de piață a păcălit victima unui viol (abia împlinise 18 ani) să intre în direct la televizor, s-o vadă o lume întreagă. Domle, publicul are drepturi în țara asta, drepturi mai mari decât cele ale victimelor. Și dacă arestezi un om (prezumtiv nevinovat), arestarea nu-i arestare fără imaginea lui cu cătușe urcând în dubă. Publicul are dreptul la aceste mici bucurii ale vieții, că la alea mari, se pare, nu prea are acces.

Statul norvegian, conform legilor norvegiene în vigoare, a luat în custodie cinci copii cu cetățenie norvegiană, pe jumătate români la sânge. Cazul nu a ajuns încă în tribunalul norvegian, acolo unde îi este locul, dar a fost rezolvat, cu sprijinul rudelor din România, în presa de la noi, Dumnezeu să-i dea sănătate și poate, mai presus de sănătate, minte. Copiii au fost puși cu poze, nume, declarații, descrieri, pe toți pereții Facebook-ului. În presa noastră au discutat despre ei de la editorialiști nervoși autohtoni la “oltence ambițioase” care caută succesul în Norvegia, de la moderatori plini de înțelepciune la directori de grădiniță români din Norvegia, așa cum se cade: cu nume, prenume, presupuse abuzuri suferite. Într-o săptămână, Norvegia a devenit iadul pe pământ, cea mai dezgustătoare țară între țări, iar copiii familiei B. au trecut prin multe stadii de victime: de bătăi de la părinți, de îndoctrinare religioasă, de răpiți de stat, de abuzați în fel și chip. Și există un adevăr aici, da, copiii sunt victime. În primul rând sunt victime fie ale agresiunii părinților, fie ale agresiunii unor funcționari prea zeloși sau incompetenți. În al doilea rând sunt victimele isteriei media, căci acești copii, după ce cazul se va soluționa într-o direcție sau alta, vor trebui să trăiască toată viața cu istoricul lor online și nu numai. O fată frumoasă, tânără, care se va angaja într-o companie, nu va fi doar XY, absolventă de facultate, ci va fi pe vecie pentru cei din jur copilul pe care maică-sa l-a împins cu piciorul pe scări sau copilul pe care niște demenți de la protecția copilului l-au despărțit de familie. Sigur, această fată n-a ales niciodată ca biografia ei să fie melițată de isterica presă românească cu nume și prenume și poză și bonus de niște site-uri creștine în engleză, dar, hei, ce contează? În acea vreme când se întâmplau asta ea era doar un copil la cheremul lumii adulților! Important e ca publicul să se înfrupte generos din poveste și să fie mulțumit.

Marii indignați ai cazului familiei B. strigă pe unde apucă “de ce Bavernet nu face publice informațiile din dosar”. Sigur, răspunsul e foarte simplu și se referă la etica profesională. Nu ai niciun drept, în nicio lume, să expui victima, să îi faci publice suferințele fără acordul ei. Barnevernet nu e România Tv, nici musiu Gâdea, nici Pro Tv, nici ziarele și revistele din România. Nu e nici măcar DNA care dă pe surse vrute și nevrute și nici măcar sistemul juridic român unde imediat găsești pe unul să verse tot. Nu e nici babele bârfitoare din fața blocului și nici nu are vreun contract cu cetățenii români însetați de cunoaștere și care se informează de pe tot felul de dubioșenii de site-uri care știu să producă prostii suculente.

În încheiere, niște statistici norvegiano-române la care putem reflecta nițeluș în lipsă de elemente incendiare din afacerea B. Statisticile sunt post anul 2000, culese din surse oficiale norvegiene sau românești sau studii făcute de fundații internaționale/universități. Ele s-ar putea să conțină mici inexactități pentru că unele date sunt, de pildă, din 2001, altele din 2015.

Rata fertilității: Norvegia- 1,85, România- 1,6

Religiozitate: Norvegia- 82% declarați creștini, 13% neafiliați religios. Religia se studiază în școală, cu accent pe creștinism. Sunt 130 de școli creștine în Norvegia, din care 12 private. România- 97% creștini, 0,2% neafiliați religios. BOR are 37 de licee ortodoxe în România. Religia se studiază în școală.

Mortalitate infantilă: Norvegia- 3,1 la mie. România- 9,2 la mia de nașteri.

Nașteri la mame adolescente: Norvegia- 8 la mia de nașteri. România- 39.3.

Muncă la copii: Norvegia- 0. România- 0.9% din totalul copiilor (30% din prostituatele din București sunt minore).

Copii fără casă: Norvegia- 0,1% (majoritatea în adăposturi temporare sau o formă de locuire). România nu are date oficiale, dar ONG-urile de profil estimează că cel puțin 0,1% (5000 de copii) locuiesc pe stradă.

Copii expuși sărăciei: Norvegia- 3%. România- 51%.

Copii expuși unei forme de abuz fizice în familie: Norvegia- 9%. România- 63%.

Copii în plasament în afara familiilor: Norvegia- 1,2% (din care 70% la asistenți maternali). România- 1,45% (din care 30% la asistenți maternali).

Copii abandonați în maternități: Norvegia- date neglijabile, practică foarte rară. România- aprox 14.000 mii între 2004-2014.

Analfabetism: Norvegia- 1%. România- 6%.

Copii care trăiesc fără ambii părinți acasă (părinți care lucrează în altă țară): Norvegia- date neraportate. România- aprox. 36.000.

Așadar, nici măcar cu bune intenții, să nu-i mai siluim pe copiii familiei B., că ei sunt singurii nevinovați în toată afacerea asta. După cum arată cifrele de mai sus, zic și eu, umil, că dacă e să fie la cheremul unui stat, e ceva mai bine să fie la cheremul statului norvegian decât la cel al statului român.