A dărui și a primi

#joy4nepal Alex Gavan fb 1_foto Alex Gavan“Vai, dar nu trebuia să cheltuiți sau să vă deranjați!” Încă îmi mai scapă și mie replica asta, din reflex, am căpătat-o în copilărie și nu mă pot scutura complet de ea. Luăm cu rușine când ni se dă pentru că am crescut într-o epocă în care aveam acces la puține lucruri materiale. Când venea musafirul cu o ciocolată ungurească, știai că a făcut rost de ea cu greu, plătind-o scump și probabil rupând-o de la gura copiilor lui. Și-atunci băgai un “vai, nu trebuia” pentru că ți-era rușine de tot ce stătea în spatele generozității lui. Se spune că în China lui Mao, a foamei, era absolut nepoliticos să iei din prima mâncare, dacă ți se oferea. Trebuia să fii îmbiat de cel puțin cinci ori, ca să fii sigur că cel care oferă are cu adevărat un surplus pentru tine. Dar acest “nu trebuia” e, de fapt, o monstruozitate. Strică pe jumătate bucuria celui care dă. Pentru că să dai și să primești presupune bucurie. De ambele părți. Eu îți dau să-ți văd zâmbetul, tu primești și trebuie să zâmbești. E un schimb de energii bune, nu unul de obiecte.

Abundența materială a ultimului deceniu a generat un alt fel de răspuns, nu cu vorbe, cu gânduri: “dar nu se putea să fie puțin mai altfel?” E bun cadoul, dar mi-ar fi plăcut să fie ceva mai bun, mai altfel, mai altul, ceea ce înseamnă, la fel, că te bucuri, dar mai puțin așa, în orice caz nu cât să se poată bucura de bucuria ta și cel care ți-a dat. Ne așteptăm ca darul să ne satisfacă prompt nevoile și așteptările noastre, să fie pe placul nostru întru totul. E ca povestea aia din Evanghelie cu omul care pregătește un ospăț și-și invită prietenii, dar toți găsesc motive să nu vină, așa că hotărăște să-i cheme pe “cei flămânzi”. Dar aici problema nu e numai în cel care primește și nu știe să o facă ori nu primește că nu-i face trebuință, ci și la cel care dă. Pentru că, un dar nu trebuie să se transforme în irosire. Pentru că, dacă tot ce facem e risipă, nu obține niciun beneficiu nici cel care dă, nici cel care primește.

Există o poveste budistă foarte frumoasă despre generozitate. Se spune că niște săteni voiau să facă o ofrandă pentru Buddha. Au adunat toate ingredientele, în afară de miere, pe care n-au găsit-o nicicum în satul lor. Unul dintre localnici a plecat spre un târg să cumpere, dar pe drum s-a întâlnit cu un om care ducea în spate o încărcătură mare cu miere. Săteanul a scos atunci o sumă uriașă de bani ca să plătească un borcan. “Ești nebun, i-a zis vânzătorul, mierea mea costă un ban, nu o mie.” Dar săteanul i-a răspuns: “Tu nu știi, dar această cantitate mică de miere e foarte prețioasă, pentru că va fi o ofrandă pentru Buddha.” Omul s-a gândit și i-a spus: “Dacă așa stă treaba, mierea mea e neprețuită, deci n-ai de ajuns bani pentru ea, așa că o să ți-o dăruiesc ca să obțin și eu o parte din meritul ofrandei”. Așadar, un borcan de miere poate valora un ban sau poate fi neprețuit, contează cui și cum îl dai. Budiștii spun că sunt trei factori care influențează “calitatea” unui act generos: motivul bun al donatorului, puritatea spirituală a primitorului și valoarea, în sine, a darului. Dacă aceste trei reguli se respectă, primitorul și donatorul vor culege pe deplin beneficiile generozității.

M-am gândit la toate lucrurile astea când acum câteva săptămâni l-am întâlnit pe Alex Găvan, alpinistul. Se zbătea cu o energie incredibilă să strângă bani pentru copiii din niște sate nepaleze de mare altitudine, făcute zob de cutremurul din aprilie. Fiecare SMS la 8826 sau donație cu cardul pe www.alexgavan.ro/nepal era pentru el o victorie. În ziua în care am vorbit cu el despre asta, despre nevoia uriașă de daruri și danie pentru copiii nepalezi, a trebuit să merg să cumpăr un cadou. M-am trezit, ca de atâtea ori, în mijlocul mall-ului, uitându-mă speriată în jur și neștiind ce să cumpăr pentru un om care avea de toate. Eram dezarmată tocmai pentru că știam de la început că nu puteam oferi un dar cu sens, dar mă supuneam “obișnuinței”. Am vizualizat în avans fața receptorului și am văzut zâmbetul politicos și grațios în fața ofrandei mele cu preț fix. Și-am vizualizat și fața copiilor care vor primi din banii românilor strânși de Găvan o școală nouă în locul mormanului de dărâmături care a rămas după cutremur. Cumva, cele două reacții nu se puteau compara.

Ce veți dărui până pe 31 iulie prin sms la 8826 pentru nepalezi e 2 euro. Cât un borcan de miere. Cât un blid de mâncare de la masa bogatului biblic. Dar cât valorează mierea și blidul de mâncare și cei 2 euro pentru receptor, asta e o altă poveste. Și cât valorează dania voastră pentru voi înșivă, asta veți afla după ce veți dona.

O poveste despre campania lui Găvan, aici.

 

Share this...

Leave a Comment