Ultima săptămână a fost plină de urlete în spațiul public. O autentică săptămâna a patimilor. O vedetă tv i-a încondeiat pe cei nelafel cu ea în fel și chip. Dincolo de discuția sterilă și neplăcută pe bază de “anormalule!” și “babo!” o întrebare utilă a rămas în urmă: “ce le spunem copiilor noștri?”.

Avem șansa să le spunem puține lucruri care să și lase o urmă în ei, iar întrebările dificile, acelea despre umanitate și ființa noastră nu se referă, cum unii ar crede, la cum se fac copiii și ce sunt homosexualii. Pentru că nu aceste întrebări, cu răspunsurile aferente, ne pot modela în vreun fel destinul sau ne pot da combustibil pentru o viață care va urma, trăită frumos și cu un strop de fericire în ea.

Într-o zi, fiica mea m-a întrebat ce aș vrea să se facă când o să fie mare. I-am explicat că n-am planuri pentru ea, că va trebui să își găsească singură drumul de cuviință, că eu mi-aș dori să fie fericită. Dar mai apoi, mi-am dat seama că nu, nu fericită mi-aș dori cel mai mult să fie, ci bună. Și apăsat cred asta, că ceea ce putem noi fi mai mult pe lumea asta e să fim buni. Cu noi înșine și cu ceilalți. Dar bunătatea nu e prostie, nu e acceptarea necondiționată a oricărui tip de comportament uman, ci e acceptarea necondiționată a celorlalți ca ființe și o determinare nesfârșită să facem lucruri valoroase pentru semenii noștri. Adică necesită o rațiune puternică și o inimă de aur, care funcționează împreună neapărat.

Cu rațiunea merge ușor, nu e cel mai greu lucru să avem grijă ca mințile copiilor noștri să fie cultivate astfel încât ei să ajungă niște adulți funcționali. Dar cu inima de aur cum facem? Așadar, ce le spunem copiilor noștri?

Le spunem să iubească. Să iubească lumea, pomii, oamenii, animalele, să iubească fără să-și pună frâne. Să iubească fără frică, pentru că astfel vor deprinde curajul. Să îi iubească pe cei mari pentru că astfel vor învăța să admire, să îi iubească pe cei neajutorați, pentru că astfel vor învăța milostenia, să îi iubească pe cei dificili, pentru că astfel vor învăța răbdarea, să iubească până la epuizare pentru că așa cum mintea se educă prin lectură sau exerciții logice, inima se antrenează cu iubire. Sigur, iubirea nu e comodă, ea nu înseamnă să îți dăruiești inima celor cu care te potrivești și celor care îți sunt asemenea, nici celor cu care te simți confortabil, nici celor care au exact aceleași credințe cu tine. O inimă leneșă și proastă face asta. Una harnică și deșteaptă iubește și la greu și pe cel altfel.

Într-o zi, acum vreo doi ani, fata mea a venit de la școală neliniștită. Când am intrat în scara blocului a început să plângă. Avem o fetiță în vecini, frumoasă, deșteaptă, dar venită dintr-o familie săracă, de romi. Copilul meu îndrăznise să vorbească cu ea pe hol, în pauză, și niște elevi din clasa vecinei noastre, au sărit la fiică-mea să o tragă la răspundere: “de ce vorbești cu păduchioasa asta?”, “nu știi că e o săracă?”. Când mi-a spus toată tărășenia, în scara blocului, m-am panicat o clipă. Apoi, m-am liniștit pentru că Anais plângea nu pentru că acei copii au brutalizat-o pe ea, ci pentru că totul s-a întâmplat de față cu vecina noastră, care a fost astfel umilită. “Mama, de ce au spus asta de față cu ea, de ce trebuie să fie atât de cruzi?” Am fost mândră, foarte mândră de ea că înțelesese care e motivul adevărat de durere. Și tot ce pot să sper pentru ea este că în viață va prefera durerea de felul ăsta, pornirii de a se proteja pe sine și de a spori astfel intoleranța și indiferența din lume.

Iubirea e chestia aia miraculoasă care ne dă puterea să nu îi judecăm pe alții, să nu îi discriminăm, să nu ne credem buricul universului și să încercăm să îi facem pe ceilalți să fie după chipul și asemănarea noastră. În iubire nu e loc de anormal sau normal și dacă vrem ca odraslele noastre să fie fericite, asta trebuie să le spunem: iubiți, chiar atunci când e incomod să o faceți. Deschideți-vă mintea și inima ca să puteți iubi cât mai mult. Pentru că, am văzut oameni săraci care erau fericiți, oameni bolnavi care erau fericiți, oameni cu vicii mari care erau fericiți, dar niciodată n-am văzut oameni lipsiți de iubire care să fie fericiți.

Așadar, Paște fericit și cu multă iubire, vă doresc!