Un festin thailandez

masa in junglaAperitive sau cum să începi o masă thailandeză

Pentru multele milioane de turiști care ajung în Bangkok, orașul ăsta gigantic este compus din vreo două, trei străzi dintre care cea mai de seamă este Khao San. E o tarabageală incredibilă, care nu se oprește niciodată, unde tricourile cool se vând lângă opere complete Michel Foucault, unde saloanele de masaj își scot scaunele afară, asemenea cârciumilor în care a scăpat la microfonul de pe scenă câte un israelian beat mort care cântă Hotel California. Din loc în loc sunt gherete mobile cu tăiței sau atracția culinaro-bizară numărul unu în Thailanda: insectele prăjite. În conuri de hârtie, pentru câțiva firfirei, primești un mix de lăcuste, gândăcei și alte gângănii care se consumă în chip de gustărică. Turiștii își încearcă curajul cu alimentul ăsta ciudat: e crocant și bine condimentat, n-are un gust anume care să fie respingător. Cel mult ți se poate apleca de la gâdilatul pe gât al antenuțelor cu care sunt dotate insectele sau de la carcasa mai groasă a gândacilor.

supa de castravetiUn bol de supă parfumată

Maeklong este numele unei piețe la care se ajunge cu trenul. Tu, turist, te pui într-un personal curat și îngrijit, laolaltă cu țăranii care populează satele din jurul Bangkokului. Ești copleșit de ospitalitatea localnicilor: stai jos, dar vai, stai la geam să vezi, dar vai, mută-te mai în față să vezi mai bine, dar vai, ai o cameră, intră lângă mecanic să filmezi. Ei sunt drăguți natural, dar stația finală este o piață menținută ca atare numai pentru turiști. E celebrul loc în care tarabele se strâng de pe șine, de patru ori pe zi, pentru a face loc trenului. Nu o fac de nebuni, o fac pentru că banii străinilor sunt destul de buni pentru orășelul ăsta în care altfel, cam bate vântul. Peste piață plutește mirosul supelor care se gătesc în cazane uriașe: lemongrass și ardei iuți, carne, sos de pește, ghimbir și coriandru. Mă opresc la o masă lungă, comesenii se strâng puțin să-mi facă loc, ba chiar alungă un copilandru care liorbăia în joacă niște resturi. O doamnă îndesată îmi pune în față singurul fel pe care-l vinde: supă de organe de porc cu tăiței. E bun, e foarte bun, e bun și foarte iute. Îmi curg lacrimile șiroaie și nu mă opresc. Mănânc și plâng, mănânc.

taiteiFarfuria cu tăiței

Thailandezii sunt oameni deciși. Când s-au hotărât să declare o mâncare națională n-au stat să mediteze la mămăligă, sarmale, ciolan cu fasole etc. Un prim-ministru din anii ’30 a hotărât că în vremuri de puțină abundență, poporul trebuie să mănânce cu mândrie ce are la dispoziție, adică tăiței de orez. Așa că Pad Thai, un preparat derivat din tăițeii prăjiți chinezești, a fost declarat mâncare națională. Un wok imens se încinge bine și primește pe rând ingrediente cum ar fi: ulei, oțet, tăiței înmuiați în apă, ou, sos de pește, germeni de soia, usturoi, ardei iuți, piper, zeamă de lime, arahide tocate, ceapă, zahăr, pastă de tamarind, tofu sau pentru cine are, creveți sau carne de pui. O fi lista lungă, dar Pad Thai se face la minut, învârtind tigaia măiastru.

fetita apa caldaDesertul delicios

Unchiul Tanom și-a premeditat bine bătrânețea. Palmierii cresc greu, dar se îngrijesc ușor, așa că după o răbdare de vreo 20 de ani, poți culege roadele lor. Culesul însă e treabă complicată pentru că palmierul e înalt, drept și face fructe și flori sus de tot, ascunse în coroană. Pentru operațiunea asta există fiul domnului Tanom, care se cațără cu o macetă prinsă la cingătoare și taie bunătățile. Floarea de palmier e mare cât o nucă de cocos și are un miez portocaliu și dulce din care se fac gogoși. De gogoși se ocupă vecina uncheșului Tanom și nepoțica ei. Se scurge din floarea de palmier sucul, îl amestecă cu făină de orez și lapte de cocos într-o oală pusă pe foc. Din  pasta rezultată modelează niște biluțe pe care le aruncă în ulei încins. Aranjează rezultatul pe frunze de banan și îi servește pe musafiri.

durianFructele

Vânzătorul stă lângă tarabă și se prăpădește de râs când îi arăt ce vreau să cumpăr. Ia o bucățică, o taie cu un cuțitoi și mi-o întinde. Eu îi arăt spre o casoletă plină, dar nu mă crede că eu chiar asta poftesc. Vorbim de durian, fruct cu miros de pubelă și gust de lichior de cafea și prăjitură. Îmi dau seama că nu o să-mi vândă dacă nu îi demonstrez că pot mânca asta. Iau bucata din mâna lui și o bag în gură. Se uită la fața mea și vede că nu mi se întâmplă nimic dubios. Îmi iau kilogramul de durian și mă pun pe mâncat cu înverșunare. Vânzătorii se uită cu ochi lungi la mine și zâmbesc. Benji, o thailandeză drăguță cu care sunt la cumpărături îmi zice că durianul e o bombă calorică și că are colesterol. Așa, și?

La mulți ani, dragă rege Bhumibol Adulyadej al Thailandei! La mulți ani, regat de mătase și de orhidee!

Share this...

Leave a Comment