Stepan Soultanian e singurul. Singurul de pe insulă care face viori, în vila lui pătrățoasă și sofisticată din vârful unui munte. Fiica lui și nevoile ei speciale l-au strâns de pe drumuri în țara natală, dar viorile se fac peste tot la fel de bine. Stepan e mare și agitat, vorbește mult și cu poftă despre viori de 100 de euro sau de 30 de mii de euro, despre viori pe care le salvează de la moarte sau despre viori pe care le face el însuși, din câte o bucată obișnuită de lemn. În capul lui se învârt amestecate concerte grandioase și sunetele obositoare ale lemnului în curs de șlefuire.

La 6 ani, Stepan a pus mâna prima oară pe o vioară și-a făcut-o să cânte. Ajuns în pragul adolescenței, întâlnirea cu un bătrân lutier i-a deschis ochii. La 15 ani știa deja să construiască un instrument de la zero. Dacă îl întrebi ce a făcut în viață, are un singur răspuns: “viori”. Mai întâi în Anglia, apoi în Japonia. Am fost curioasă cum a reușit să se adapteze la capătul lumii, într-un sistem de muncă complet diferit de ce ar putea ști un fiu al sudului european. Stepan nu își aduce aminte de vreo problemă, își făcea meseria și era fericit că aveau foarte multe comenzi, din toată lumea, ceea ce înseamnă că muncea mult, foarte mult. Râde doar când își amintește că, stând într-un orășel japonez, primea multe invitații la masă de la colegi, nu pentru că îl plăceau în mod excepțional, ci pentru că era singurul alb pe care îl văzuseră în realitate, prin urmare, o curiozitate.

Stepan are ceva special în atelier. Deschide o cutie frumoasă și văd în ea o vioară și mai frumoasă. N-am voie să pun mâna, e un obiect care acum, cât așteaptă să fie recondiționat, costă câteva zeci de mii de euro. Stepan o atinge ușor, o învârte, ucenicul lui se oprește din șmirgheluit și se uită vrăjit spre instrument. Pentru ei, lumea toată e aici, în lemnul ăsta care poate cânta. Dintr-un dulap, apare o altă vioară, împodobită de niște striații care o traversează orizontal. Stepan revarsă peste mine o cascadă de explicații despre stilul vechilor maeștri lutieri, despre Stradivarius și concurenții lui, despre sunet și aparență. Asta e o vioară nouă, care e făcută ca una veche, respectând întocmai regulile de acum 300 de ani dintr-un atelier italian.

Și-a bătut atât de mult capul cu vechile tehnici, încât a învățat să le folosească întocmai, cu cea mai mare grijă, replicând munca vechilor maeștri. Durează câteva luni să termine un asemenea instrument și apoi  alte câteva să-i găsească un stăpân potrivit. Mă miră asta cu stăpânul potrivit, credeam că oamenii își aleg viorile, nu viorile oamenii, dar Stepan îmi spune că nu orice om poate cânta la orice instrument și nu orice instrument se lasă folosit de orice om. Înainte de a lua o comandă, ascultă cu atenție concertele clientului, atât cât trebuie pentru a-și imagina vioara potrivită pentru el.

Îl las pe Stepan Soultanian singur cu multele lui comori. Cea mai grozavă nu costă nimic și nu e vândută în cutii căptușite cu catifea purpurie la Londra, la Paris sau la Tokyo. E dragostea lui puternică pentru munca pe care o face.

Jurnal cipriot este parte a unui proiect realizat pentru Oficiul de Turism al Ciprului, în colaborare cu excelenta agenţie locală Knossos Travel, parteneri ai Paravion.ro. Dacă vreți să îl vizitați pe Stepan Soultanian, puteți cumpăra excursii de Revelion în Cipru, la prețuri foarte bune, de aici.