În 1481, pe când Ștefan cel Mare snopea turci prin părțile noastre, Leonardo da Vinci intra în Lefkara, Cipru. Satul de munte avea case de piatră de culoarea șofranului și o comoară locală după care artistul se aventurase până aici: dantela. Doamnele lefkariote mânuiau acul într-un fel minunat, se pare, cât să merite lungul drum din peninsula italică până în insula din capătul estic al Mediteranei. Leonardo a plecat acasă cu o dantelă uriașă care să împodobească Domul din Milano și a lăsat la schimb dantelăreselor un model cu linii șerpuitoare și flori stilizate reprodus cu măiestrie până în zilele noastre.

Fiecare dantelă de dimensiuni mari se face în cel puțin jumătate de an. Procedeul cere precizie și atenție, orice greșeală înseamnă că poți să-ți arunci munca direct la gunoi. Mai întâi pânza se taie după model, apoi, pe tăietură, se brodează strâns. Nimeni nu ține în față un exemplu desenat, totul e un amestec de memorie și creativitate spontană.

Legenda lui Leonardo face lucrurile mai simple, e drept, pentru afacerea din Lefkara. E un marketing bun, dar marketingul nu-ți bagă tot în traistă. E o comunitate în care femeile au condus lucrurile, cu acul, dintotdeauna. De la ele s-a tras prosperitatea și ele au păstrat cu grijă numele locului, astfel încât Lefkara să fie mai mult decât un sat de căprari și viticultori din munții Ciprului.

Astăzi business-ul e amenințat de chinezi și susținut de ruși. Primii, produc în serie falsuri ieftine după modelele de Lefkara, pe care unele buticuri din zonă le vând turiștilor mai strâmtorați, ceilalți au portmoneele atât de pline încât pe criza asta își permit să plătească peste 1500 de euro pentru o față de masă. E drept, la fel cu cea medievală, din Domul milanez.

Nu întotdeauna au mers lucrurile foarte bine. Elena, o tânără cochetă care coase cu viteză la o broderie, povestește de străbunica ei Elena, care la sfârșit de secol 19 a descoperit că salvarea satului vine de la ceva care se numește “export”. Bătrâna și-a luat câteva cufere cu dantele și a plecat în Alexandria, Egipt, cu gând să cucerească o piață nouă. Culmea, țăranca s-a descurcat perfect în rolul de “exportator” și legăturile comerciale inițiate de ea au rezistat zeci de ani.

Satul e iremediabil fermecător. Dantelele atârnă în geamurile magazinelor, bătrânii moțăie în fața caselor pe scăunele joase, vânzătorii zâmbesc cu toți dinții către trecători. “Ăștia n-or să cumpere nimic”, comentează un bătrân când trecem pe lângă el. Are dreptate, dar nimeni nu se supără pe noi.

Ba mai mult, cuvintele noastre românești sunt prinse din aer de Maria, o femeie de vârstă mijlocie care are o prietenă româncă. Nu scăpăm fără să bem limonadă rece și să mâncăm fructe conservate în zahăr. Apare și soțul ei, fost fotbalist în echipa Ciprului. Vorbim de copii, de criză, de fotbal. Aflăm că ăsta e un sat în care tinerii, după facultate, încă se mai întorc. Pentru că au la ce.

Jurnal cipriot este parte a unui proiect realizat pentru Oficiul de Turism al Ciprului, în colaborare cu excelenta agenţie locală Knossos Travel, parteneri ai Paravion.ro. Dacă vreți să vedeți dantelăresele la lucru, puteți cumpăra excursii de Revelion în Cipru, la prețuri foarte bune, de aici.