Ce mare chestie e harvardu’ ăla, bă!

Bravul popor român a avut ieri, alaltăieri, o mare victorie comună care va duce la o unitate în simţiri şi trăiri fără precedent între indivizii care îl formează. A primit confirmarea că Harvardul e o fabrică de diplome normală, ca aproape orice universitate mioritică, o şcoală de doi lei, care scoate indivizi incapabili să facă faţă miştocărelilor şi insinuărilor glumeţului preşedinte român. Vă daţi seama, dacă în locul Ioanei Petrescu stătea pe scaun absolventa de Dimitrie Cantemir şi prietena preşedintelui Norvegiei, Elena Udrea şi în locul lui Băsescu era alt mitocan, similar lui, ce i-o trăgea ăluia cu ţâfnă Miţa noastră educată la particulară. Deci am stabilit, Harvardul e varză, tiparniţă de diplome de doi lei, cu care americanii ăia proşti care nu ştiu unde e România pe hartă (!!!!!!) ne dau cu tifla.

E şi altă variantă, aia în care o fi domle Harvardu’ ăsta mare universitate, dar acolo le bagă în cap numai chestii care la noi nu sunt valabile. Ah, cum şi-au confirmat “îngrămădiţii” teoria excepţionalităţii poporului român! La noi nimic din ce merge la ceilaţi nu merge şi dacă merge, oricum nu e o chestie prea grozavă. Acum e drept, că un BMW nu parcurge drumul Bucureşti-Bacău în trei ore, cum parcurge drumul dintre Viena şi Salzburg, dar nu BMW-ul e de vină şi nici nu devine inutil în sine pentru că noi n-avem drumuri pentru el.

Mai avem pe listă şi “studiile nu sunt muncă” care înseamnă un fel de studiile sunt egale cu zero, “ai văzut ce de bani face Becali şi nu mai are atâta şcoală.” De obicei asta e aruncată în ring de unii care nu ştiu ce înseamnă să citeşti o carte mai complicată decât Alchimistul lui Coelho, dar pe care nici nu mi-i închipui muncind asiduu ca Steve Jobs să scoată pe piaţă vreun iPad. Ce consolare grozavă trebuie să fie pentru mediocri să se uite scârbiţi la fata asta de 30 de ani, venită în România cu doctorat la una dintre cele mai bune universităţi ale lumii, şi să îşi mormăie în barbă “se vede că n-a muncit până acum”.

Merită să-i dăm în dinţi fără milă Ioanei Petrescu, să râdem de ea de să ne prăpădim, să vorbim despre “viol”, să jubilăm când îi tremură vocea pe înregistrare, să ne mirăm cât de prost răspunde la întrebări puse pe un ton ostil, să murim de plăcere că a fost prinsă la mijloc între doi crocodili fără scrupule, ruşine şi maniere. Merită, pentru că ea, în sine, e ceva demn de urât: e femeie, e tânără, e la putere, e drăguţă, e educată, e deşteaptă, e emotivă (nu crocodilă), a reuşit în afară şi mai grav, s-a întors în România, încercând să facă ceva vestit aici.

Oamenii nu pot fi judecaţi după un moment din viaţa lor, deşi sunt conştientă că majoritatea cetăţenilor români n-au greşit niciodată, nicicând, că toate micile sau marile evenimente din viaţa lor au fost nişte succese remarcabile. Eu, spre deosebire de cei foarte mulţi, recunosc că am sfeclit-o de câteva ori. În liceu, aveam un prof de biologie care mă ura, astfel încât atunci când mă asculta eram mai tot timpul mediocră şi nesigură. Acum câţiva ani, la o întâlnire de afaceri, mi-a tremurat vocea de emoţie. Am mai ratat de-a lungul timpului nişte posibile contracte pentru că n-am reuşit să vând fără cusur ideile. Ioana Petrescu e din generaţia mea, o fi vreo caracteristică de generaţie această lipsă a perfecţiunii.

Deci dragi cetăţeni fericiţi, mă bucur că vara voastră e mai luminoasă de când aţi văzut umilirea publică a ministrului de finanţe şi de când v-aţi convins cum stă treaba cu educaţia în ţări străine. Va veni toamna în curând şi Harvardul va admite noi studenţi şi doctoranzi, dar staţi linştiţi, nici copiii voştri, nici voi nu o să ajungeţi acolo. Va veni apoi iarna cea friguroasă şi Ioana Petrescu o să îşi facă probabil bagajul şi o să se ducă să predea la University of Maryland, iar ministerul de finanţe va fi ocupat de un tip mişto cu ceas de 20.000 de para ca Vlădescu sau de un scriitor sensibil şi bărbos ca Vosganian. Primăvara vă va găsi probabil plătind meditaţii pentru odraslele care fac şcoală de calitate în România, iar vara viitoare vă doresc din inimă să aveţi noi motive de satisfacţie şi entuziasm.

P.S. Dacă vreţi să comentaţi, evitaţi-le pe alea Băsescu e rău, Ponta e bun sau pe dos, că pentru mine sunt toţi o apă şi-un pământ.

 

Share this...

Trackbacks for this post

  1. BLOGURI: Articole pe care le recomand - 16 iulie 2014

Leave a Comment