Paturile mele toate. Concurs #povestidinpat

cameraAi o poveste bună cu un pat, despre un pat, de lângă un pat, dintr-un pat? O poză poate, un filmuleţ? Trimite-o la concurs@paravion.ro (până pe 20) şi cea mai bună poveste câştigă un city break la Amsterdam, by Paravion.ro şi KLM. Mai jos, lista paturilor mele toate.

Primul, a fost cel de un metru lungime. Alb, cu o saltea albastră, umplută cu fân, într-o cameră înaltă dintr-o casă călugărească de la Mănăstirea Neamţ. Salteaua rătăceşte şi-acum, la 34 de ani după, din magazie în magazie pe la ai mei.

În adolescenţă numai eu ştiam să mă strecor în patul meu, din propria mea cameră. Pe partea dreaptă erau înşirate cărţile pe care le citeam şi din care învăţam. Pe partea stângă stăteau cărţile pe care aveam de gând să le mut pe partea dreaptă. În mijloc, o fâşiuţă pe care mă lungeam, între ele. Şi-acum, când dorm singură, îmi pun cel puţin o carte în pat.

Primul pat al primei iubiri devastatoare a fost o saltea dupuită în podul unei cabane montane. N-aveau locuri în noaptea aia, nici afară nu ne puteau lăsa, aşa că am dormit pe nişte vechituri, sub un acoperiş care lăsa stelele să intre înauntru.

Patul la care doar am visat, cel al Madonnei, dintr-un pictorial Paris Match, 1990 (aveam 10 ani). N-aveam voie să mă uit la femeia în chiloţi care se lăuda cu patul ei de 2 metri lăţime, aşa că revista era pitită bine. Am citit articolul cu dormitorul divei de atâtea ori că pot să-l recit şi-acum în original.

Patul pentru care trebuia să lupt în fiecare seară e dintr-un hostel din Singapore. Un englez se culca beat la mine în culcuş şi era dat afară cu ciupituri să se trezească. Dimineaţa îi era prea ruşine să dea ochii cu mine.

Cel mai mare pat în care am locuit, cam cât o jumătate de garsonieră din Militari, stă frumos şi-acum în hotelul de 5 stele din Dubai unde l-am lăsat.

În Tel Aviv am primit o cărticică cu poze frumoase şi descrieri despre perne. Se numea meniu de perne, dădeai telefon la recepţie şi comandai. Am comandat şi-am dormit într-o mare de puf.

Deschideai uşa, te aburcai în pat direct şi spaţiul minuscul dintre pat şi geam era restul camerei. Model de hotel din Roma.

Patul care s-a rupt sub noi e dintr-un hotel din centrul Londrei. Englezilor le place să ţină mobilă şubredă în camere. A doua zi ori era schimbat, ori era temeinic reparat, ori nu mai ştiam noi cum să-l rupem.

Patul în care am stat trează de la bum bum e pe legendara stradă Kao San din Bangkok. Până la 5 dimineaţa, gălăgie apocaliptică. Frate bun cu patul din Sant Antao, Capul Verde, pentru că, nu-i aşa, muzica nu se termină niciodată.

Patul de poveşti se află în Mardin, într-o casă de piatră galbenă ca şofranul, veche de 500 de ani, transformată în hotel. În geamuri băteau trandafiri înfloriţi. În zare se vedeau fertilele câmpii ale Mesopotamiei.

Patul cel mai parfumat e în Mararikulam, India. De fiecare dată când părăseam camera, menajerele intrau şi presărau flori pe el. Risipă de frumuseţe.

Patul la care mă întorc întotdeauna, în care îmi clocesc visele, e patul meu înalt, uriaş, tapisat, ăla de-acasă.

Povestea ta din pat care este? Sau din care pat e povestea ta?

 

Enhanced by Zemanta
Tags: Amsterdam, Bangkok, camere de hotel, city break amsterdam, concurs cu premii, Dubai, hoteluri, KLM, Mararikulam, Militari, Paravion, Paris Match, povesti cu hoteluri, povesti din pat, Tel Aviv

Related Posts

by
Previous Post Next Post

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *