Primele înscrieri la concursul Paravion #povestidinpat sunt delicioase. Unele mai fără perdea, altele mai poetice şi preferatele mele, cele amuzante. Vă arăt preferata mea de până acum, scrisă cu talent de Anca Şerban de la 1001 Călătorii. Enjoy şi participaţi şi voi. Toate detaliile se găsesc aici.

“Ajunsesem la hotelul cu pricina după 11 seara doar ca să aflu că îmi făcusem rezervare pentru ziua de ieri şi că o plătisem deja, nu observasem că mi-au oprit banii de pe card? Nu, nu mai aveau camere, era singurul hotel din oraş şi tocmai se desfăşura o conferinţă – singura conferinţă din an – în acel weekend. Le părea rău. Da, şi mie…

Mă şi vedeam dormind cu ochii întredeschişi pe o bancă în gară şi în timp ce îmi pregăteam un discurs lacrimogen pentru recepţionerul cel somnoros din faţa mea m-am trezit beneficiara unei oferte din partea doamnei care aştepta lângă mine să facă check-in-ul. Nu aş vrea să împart camera cu dumneaei? Colega ei n-a mai putut ajunge şi i-ar conveni să împartă costul cazării. Cum să nu, mai întrebaţi?!

După o sumară prezentare ne-am îndreptat spre cameră. Dânsa mai avea ceva de luat din maşină, deci nu era nici o problemă dacă monopolizam baia pentru următoarea oră, ba chiar să o scuz că va întârzia ceva mai mult. Zis şi făcut, în scurt timp s-a făcut nevăzută, iar eu am adormit buştean, uitând şi de “colegă” şi de cum ajunsesem să împart camera cu dânsa.

După miezul nopţii am simţit ca prin somn uşa deschizându-se, foşneli şi-un plescăit cam prea sonor pentru o doamnă. Mi-am tras pătura mai mult peste cap şi am încercat să adorm din nou. Doamna s-a culcuşit în cele din urmă în partea ei de pat, după care a urmat iar un plescăit şi un strănut. Fir-ar să fie, te pomeneşti că şi sforăie. Ba bine că nu!

Nu numai că a fornăit îngrozitor toată noaptea, a strănutat şi a plescăit cu râvnă, dar mai şi foşnea ceva în ritmul respiraţiei – fâş-fâş-pleosc-frmmmr-fâş-fâş-pleosc-frmmmr – şi tot aşa. Poate are polipi, poate se sufocă – de vreo 10 ori am fost cât pe ce să aprind lumina şi să lămuresc misterul acelor zgomote, dar cum să fac asta când femeia fusese atât de drăguţă cu mine şi mă salvase – practic – de la a dormi în stradă?

În fine, pe la 5 dimineaţa lucrurile se mai liniştesc, aproape că adorm, fericită, cu gândul că mai prind măcar o oră de somn. Şi cum alunecam încetişor înapoi în visul meu fără vise, aud dintr-o dată un zdup şi pe cineva aşezându-se în pat între noi două! Mai era cineva în cameră! Un corp mare şi cald, care se tot foia să îşi găsească o poziţie cât mai confortabilă! M-am trezit brusc şi cu ochii cât cepele mă pregăteam să răcnesc când aud iar un fornăit umed şi pleosc!, o limbă aspră şi caldă direct pe ceafa mea! I-am dat un ghiont nepoftitului, am răsturnat veioza, era cât pe ce să-mi rup şi gâtul căutând comutatorul şi împiedicându-mă în plapumă! Şi când în cele din urmă am reuşit să trezesc jumătate de hotel l-am văzut.

Era un câine. Câinele doamnei… Nu se îndurase să îl lase în maşină – era răcit săracul, nu-l auzisem cum fornăise şi strănutase toată noaptea?”