Diseară, pe Travel Channel, o să vedeţi România. De la ora 21.00.
Vara trecută m-am ocupat de producţia filmărilor din Bucureşti ale episodului cu România din serialul “Jonathan Phang’s Gourmet Trains”. Am lucrat cu echipa de la Transparent Television, condusă de producătorul executiv şi unul dintre partenerii companiei, Richard Hughes, un tip cu 20 de ani de experienţă în tv. Într-o desăvârşită alergătură de dimineaţă până seara (care mi-a amintit de propria noastră alergătură de la emisiunea Bazar, cu Răzvan Marc), am reuşit să filmăm Bucureştiul într-o zi şi jumătate. De altfel, dacă nu era Răzvan Marc director la oficiul de turism de la Londra, cred sincer că nu prea ajungeau oamenii ăştia în România. Sau dacă ajungeau, cine ştie pe unde nimereau. Iată, de această dată, autorităţile statului român au contribuit la promovarea ţării în afară.
A fost o experienţă interesantă pentru mine, ca producător tv, ca specialist în promovarea turismului şi ca locuitor al Bucureştiului.
Partea cu televiziunea.
Jonathan Phang, prezentatorul seriei, este mult mai bun decât majoritatea prezentatorilor din România. Merge peste tot la filmări, vorbeşte cu oamenii ca să înţeleagă ce trebuie să spună, se informează tot timpul şi apoi, când e pus să spună un stand-up, o face după indicaţiile producătorului, repede şi bine. Deşi aleargă ca un cal (soarta echipelor de emisiuni de travel), reuşeşte să fie coerent, glumeţ şi un observator foarte bun de situaţii atunci când e pus în faţa camerei. Jonathan are şi o biografie foarte specială, e un om care s-a reinventat din pricina unei tragedii personale. Acum 15 ani, era proprietarul de succes al unei agenţii de modele şi fotografi (printre numele reprezentate de el era şi Naomi Campbell). O nenorocire l-a făcut să îşi schimbe meseria. A dat o petrecere pentru prietenul şi partenerul lui, pe un vas de croazieră pe Tamisa care s-a izbit de o barjă. 51 de oameni au murit în seara aceea, mulţi dintre ei prieteni şi colaboratori de-ai lui Jonathan, inclusiv sărbătoritul. După nenorocire a ieşit din industria modei şi s-a dus înspre televiziune.
Echipa folosea acelaşi sistem de filmare ca al nostru, la Bazar. Directorul de imagine e şi editor de imagine, ceea ce simplifică mult lucrurile şi reduce costurile. Joe Barker, care semna imaginea, e, din nou, peste media celor care fac asta în România, deşi resursele tehnice de care dispunea, precum şi cele de timp, erau similare.
Partea cu promovarea turismului şi cu viaţa în Bucureşti
Suntem în seria asta lângă Istanbul, Veneţia, Paris, Bangkok. Noi, cu Bucureştiul nostru. Din proprie experienţă ştiu, însă, că pe cameră ajunge mai curând “cât ţi-a plăcut şi cât de bine te-ai simţit” decât “cum e de fapt”. Televiziunea cere locuri frumoase şi vorbitori carismatici, aşa că am încercat să le dau cât mai mult din asta. O să vă spun tot ce au filmat în Bucureşti, probabil că nu tot va intra în episodul cu România.
Dinescu şi restaurantul Lacrimi şi Sfinţi. A furat show-ul, cu povestea lui de poet disident şi cu felul lui expansiv de a fi. Doamna Dinescu a adăugat farmec în ecuaţie. A fost prima filmare şi primul şoc al echipei englezeşti. Adică, România e prea mişto ca să fie adevărată. Dar, vai, e ca la Istanbul sau la Veneţia! Iar când, la final, au mâncat recuzita, s-au convins că ţara asta e şi gustoasă.
Am continuat cu o tură prin Centrul Vechi, plin de oameni prietenoşi şi feţe exotice. Era ceva filmare cu asistente gen Capatos, despre care oamenii ăştia cu care am fost au crezut cu tărie că sunt travestiţi.
Le-a plăcut cum arată Hanul lui Manuc, aşa că am intrat, am explicat la bar că suntem Travel Channel şi că vrem să filmăm nişte cadre, ni s-a spus da, am tras, iar apoi un domn a venit la noi şi ne-a ameninţat că ne bate, că ne omoară, că ne aruncă în stradă. Ne-am cerut iertare, i-am explicat şi ne-a replicat că el n-are nevoie de turişti şi reclamă că are destui. A fost un moment specific românesc, era necesar şi ăsta, vom vedea azi pe post dacă am fost eficientă în dezamorsarea lui. Am filmat din Australia până în Uruguay cu Bazar şi ştiu că în România e cel mai greu de filmat pentru că oamenii au impresia că le furi sufletul dacă pui camera în faţa lor.
În faţă la Palatul Parlamentului se pozau mirese de zor. Când miresele au auzit că se filmează pentru Travel Channel, ne-au aliniat în pozele de nuntă şi ne-au îndopat cu bomboane. M-am mirat şi eu, nu numai englezii, că o femeie în ziua ei cea specială vine să se tragă în poză cu monstrul, dar na, aia este, momentul a fost adorabil şi tipic din est.
Hanu’ Berarilor, Casa Elena Lupescu, a fost delicios. L-au adus pentru filmare şi pe bucătarul lor şef, Kevin, din Anglia. Au gătit carne şi ne-au dat bere bună, le-am povestit de amanta regelui şi de povestea casei. S-a revenit la armonia de dimineaţă, de la Dinescu, cu oameni veseli, civilizaţi şi deştepţi.
Beca’s Kitchen e un mic restaurant, ţinut de vesela şi optimista Andreea Beca. A fost un moment ales de ei, după ce au găsit blogul Andreei. Asta ca să ştiţi că nişte poze frumoase şi un site de om, din vremurile noastre, te pot face să apari la Travel Channel. Momentul a fost adorabil, mai ales că s-au înnebunit după sucul ei de ghimbir.
Băcănia Veche, a lui Marius Tudosiei, a ţinut loc de “piaţă tradiţională”. Cu mult succes. Marius e carismatic, are o mulţime de bunătăţi la el în magazin şi ştie să le şi povestească astfel încât să fie interesante. E un om şi un loc pe care le recomand. Le-a făcut cadou nişte dulceaţă de nuci verzi la care s-au uitat lung, ceea ce înseamnă că e ceva cu adevărat special. (Jonathan e chiar expert culinar.)
Concluziile mele
România e uşor de filmat la Hanu’ Berarilor ori la Băcănia Veche. E adorabilă dacă mergi cu taximetrişti cu bun simţ şi dacă patronii îşi instruiesc angajaţii să zâmbească la camere, nu să se poarte ca nişte şuţi. E minunată dacă oficiul nostru de turism de la Londra (plecăciuni, Răzvan Marc) se agită să stai la Grand Hotel Continental, nu la Rin Grand Hotel. E şi uşor de promovat dacă iei în calcul toate cele de mai sus.
În episodul de diseară o să fie un segment şi cu Sinaia.
Pentru fotografii despre viaţă şi călătorii, intraţi pe contul meu de Instagram şi daţi un follow.