Industria pompelor funebre din Vietnam nu se lasă la voia întâmplării şi la mâna destinului care oricum îi predă muşterii, vor ei, nu vor. Înmormântarea e o ceremonie complicată şi ţinută cu fast, în care rudele decedatului investesc mulţi bani, aşa că toate elementele necesare ei, de la sicriu la piatra de mormânt trebuie să arate impecabil. Vânzătorii de pietre funerare pot fi găsiţi pe străduţele centrului vechi din Hanoi, amestecaţi printre cei de tricouri sau mâncare. Totuşi, primii au vitrine exterioare impresionante, unde îşi prezintă marfa în cele mai ingenioase moduri. Pentru a atrage clienţi, locul pozei decedatului beneficiar e luat de o vedetă, de preferinţă trecută în lumea celor drepţi. Michael Jackson e în top şi pe pietrele catolice stă alături de icoanele Fecioarei, iar pe cele budiste alături de animale sacre- cum ar fi calul sau broasca ţestoasă. Se mai pot admira în poze artişti locali, dar şi Britney Spears e la modă şi vinde bine.