Rondul de noapte, Bucureşti 2013

photo(5)Prindem mulţimea din urmă pe Ana Ipătescu. În oraşul ăsta cu trafic haotic şi agresiv, mă simt euforică când văd cum străzile se curăţă pur şi simplu de maşini ca pe ele să meargă nişte oameni. Suntem amestecaţi cu totul în seara asta, cucoane de Bucureşti de vârsta a treia, un grup de programatori pe care i-am întâlnit la o petrecere acum o săptămână, tineri foarte tineri şi tineri mai puţin tineri, copii mici şi adolescenţi. Biciclete, cărucioare, aparate foto, portavoci, sticle goale, tobe, surle, trâmbiţe, iar sticle goale şi un bucium.

photo(7)Ajungem la Piaţa Victoriei, câţiva notorii oameni de stânga (mai extremă, aşa) se ridică pe vârfurile picioarelor şi se uită vultureşte în jur. Mă gândesc cu destulă satisfacţie că aceste proteste au în ADN atâta spontaneitate încât e greu să şi le poată asuma cineva.

photo(11)Ne învârtim aiurea pe marginea pieţei şi-o cotim pe Iancu de Hunedoara. O jumătate de bulevard, spre Obor, se umple încet de mulţime. E întuneric şi un sentiment că mergem printr-un oraş părăsit. Prietena mea Anca David Titorov se uită spre blocuri şi observă că luminile sunt stinse aproape peste tot, ca şi cum n-ar fi nimeni în ele. Din când în când, câte un om iese la geam şi mulţimea strigă “ieşiţi din casă dacă vă pasă”. Din spatele gardului spitalului Grigore Alexandrescu, oameni în halate fac cu mâna.

photo(10)În faţa mea, un domn are lipită pe geantă o hârtie cu NU MĂ OPRESCU. Anca îmi atrage atenţia că protestează împotriva omorârii maidanezilor. Câţiva metri mai încolo, un tip cu şapcă de pe trotuar mă întreabă dacă aici e “şi pentru câini”. Îi zic că da, deşi, evident, n-am înţeles întrebarea.

photo(6)Apare şi pancarta cu INDIGNAŢI-VĂ, prin urmare se protestează împotriva corupţiei generalizate. Se strigă “România, trezeşte-te!”

photo(8)Se mărşăluieşte în ritm susţinut, unii cu pancarte, alţii cu copii în spinare, trec pe lângă o domnişoară îmbrăcată într-o rochie roşie, cu pantofi cu toc în picioare. Oamenii din jurul meu sunt îmbrăcaţi bine, îmi sar în ochi pantofi scumpi şi poşete asemenea, biciclete super-fiţoase, cămăşi chic.

poza masinaDin maşinile blocate pe străzile laterale se aud claxoane în ritmul scandărilor. N-aş fi ştiut vreodată că şoferul bucureştean îşi va depăşi condiţia şi va claxona altfel şi pentru altceva decât forţarea semaforului pe galben ori pornirea de pe loc cu o sută la oră a celui din faţa lui.

În Piaţa Obor apar primii oameni care aplaudă de pe margine. Când cotim spre Moşilor văd că s-a lungit coada mult, semn că “ieşiţi din casă” a funcţionat. Un băieţel frumos stă pe umerii unui bărbat care ţine în mână un fular cu steagul Siriei. Pe el scrie: FREE SYRIA şi omul se uită înspre noi, cei care trecem, cu speranţă şi tristeţe.

photo(4)Mai înspre Eminescu, două vecine sunt NEAM SĂTURAT, cu ditai scrisul pe-o pancartă, strigă ceva împotriva politicienilor, mulţimea urlă şi face gălăgie cu pet-urile umplute cu pietre sau bănuţi. O doamnă care are maşina parcată pe marginea străzii, cu o coafură impecabilă, scoate pe geam o sticlă goală de cola şi o agită în semn de susţinere. Un tată şi-a urcat fetiţa pe maşină şi i-a dat o pancartă în mână. Copilul agită cartonul şi primeşte aplauze. Pe Maria Rosetti, dintr-o maşină blocată, pasagerii coboară şi ridică un steag al României.

poza batranaO doamnă bătrână iese dintr-un bloc, de braţ cu o femeie ceva mai tânără şi amândouă intră între protestatari. Înspre Carol, tot mai mulţi dintre cei de pe trotuar se alătură marşului.

carolAjung acasă şi ascult Digi24. Reporterul e atât de obsedat de reluarea traficului în zona Piaţa Universităţii, încât spune “să fie redat traficul carosabilului”. Povesteşte în buclă despre asta, ca şi cum nimic altceva nu s-ar fi întâmplat. Dar s-a întâmplat ceva şi n-a fost despre Roşia, ci despre nişte români la care aleşii noştri ar trebui să se uite bine. Sunt fix ăia care au abandonat indiferenţa şi tocmai au devenit incredibil de greu de prostit.

 

Tags: Ana Ipatescu, Bucur Obor, ecologie, Indignati-va, Piata Universitatii, proteste Bucuresti, Rosia Monana, Stefan cel Mare, Victoriei

Related Posts

by
Previous Post Next Post

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *