“Olimpicii români la geografie au obținut primul loc pe națiuni (din 32 de țări participante) la Olimpiada Internațională de Geografie de la Kyoto, Japonia! Elevii au obținut 3 medalii de aur și una de argint. Ei sunt: Andra Albulescu de la Colegiul Național ,,Costache Negri” din Galați, Cosmina Manea de la Colegiul Național ,,I.C.Brătianu” din Pitești, Theodor Ivan de la Colegiul Național Iași și Traian Tormenco de la Liceul Teoretic ,,Constantin Brâncoveanu” din București.” Am aflat asta de pe contul de Facebook al National Geographic. Nu e prima oară, lotul de anul trecut s-a întors acasă încărcat ca pomul de Crăciun cu medalii sclipicioase. Aşa că o să vă spun o poveste.
Vara trecută, după ce am aflat că avem aur la geografie, m-am gândit să caut o companie din industria de turism să îi premieze pe olimpici. Mi s-a părut atunci, cum mi se pare şi acum, că e o mişcare de PR briliantă să faci asta. Nu aveam blog pe vremea aia, aşa că am folosit Facebook-ul. La câteva minute după ce am postat, Brăduţ Florescu a zis că el dă un tur thailandez de excepţie, dintr-alea de care face el (dacă vă trebuie Thailanda vreodată mergeţi pe mâna lui tedoo.ro, apropo). Mai rămânea să găsesc un bilet de avion pentru unul dintre medaliaţi. M-am străduit, am transpirat şi degeaba. Am obţinut în schimbul biletelor bannere pe nişte bloguri, am obţinut o apariţie la Realitatea pentru sponsor alături de olimpic prin bunăvoinţa Dianei Enache, acum transferată la Pro, am promis că fac eu cu mânuţa mea PR pentru asta. Am încercat să le explic că e o ştire care o să se ia, care o să le facă bine, o asociere minunată cu aceşti tineri pe care îi tot plângem ca babele că pleacă din ţară. Cu o singură companie am ajuns într-un stadiu mai avansat al negocierii şi acea companie a întrebat mai mulţi bloggeri dacă ar scrie despre acest premiu. Ei bine, ce mi-au auzit urechiuşele despre mine, nu vă puteţi imagina. Scenarii care explicau cum eu voi beneficia mârşav de pe urma acestui lucru, că brandul meu personal va creşte ca pe steroizi în vreme ce sponsorul va cădea în hăul uitării, întrebări de felul: “la ce-i trebuie excursia olimpicului?” şi “ce interese ascunse urmăresc?”. M-a durut sufletul, dar am abandonat problema destul de repede (motive de instinct de conservare) şi am hotărât să-mi fac un blog de interese ascunse, doar aşa, ca să fie ascunse, dar publice.
Acum nu mai cer nimic, sper doar că li se va da. Mai mult decât un like&share pe Facebook, acolo unde toată lumea e patrioată şi promovează valorile până face scurtă la degete de la click.
Notă: Poza îi aparţine Sorinei Dumitrescu.
