Dacă v-au pus zeii întunericului să nu, dacă umblaţi după cotlete de miel neo-zeelandez, vă dedaţi la consum de cartofi noi fierţi ori la micul dejun îndrăzniţi să înfulecaţi brânză franţuzească, o să vă învăţ eu cum se face, compilând înţelepciune de pe internet. Aşadar, câteva reguli legate de actul sacru al mâncării în secolul 21.

1. Dacă luaţi nesăbuita decizie de a mânca (mâncatul în mod normal omoară), aveţi grijă să beţi înainte un litru de apă. Cea caldă e mai bună decât aia rece. Mâncarea în schimb trebuie să fie rece şi neprocesată termic. Crudă. Ăia care s-au prins că focul e bun la înmuiat mâncarea erau nişte idioţi preistorici (IQ foarte mic) şi nu merită ca noi, oameni cu iPad şi iPhone 5, să ne uităm înspre asemenea barbare apucături. Şi nici nu mai are sens să ne gândim cum naiba am evoluat noi de la nişte semi-maimuţe la Steve Jobs (pardon, şi omul ăla mânca numai morcovi şi mere şi ştim cum a sfârşit-o).

2. Mâncarea crudă pe care o consumaţi trebuie să poarte nume alese, distinse, exotice: goji, caju, germeni, ulei de argan, soia, avocado, ghimbir, quinoa. Singura chestie mai din piaţa Obor acceptată pe listă este brocolli.

3. Toate cărţile de bucate şi tradiţiile culinare sunt un dezastru. Ele trebuie înlocuite cu reţete noi care nu numai ne hrănesc, dar ne şi vindecă de cancer, alergii, depresie şi prostie. Aceste inovaţii poartă, la derută, nume cum ar fi: “mici vegetali”, “chiftele de dovlecei”, “hamburger de soia”.

4. Furnizarea hranei trebuie să fie ceva foarte complicat. Dacă reuşeşti să îţi faci rost de alimente din mai puţin de cinci surse, înseamnă că te otrăveşti singur. Magazinele de la care cumperi trebuie să fie împrăştiate în toate colţurile lumii şi produsele trebuie să vină din Himalaya, jungla amazoniană şi groapa Marianelor.

5. La prepararea hranei trebuie să te ajuţi de mixere şi tocătoare şi aparate complicate care o vor face să aibă un aspect final plăcut de mâncare de bebeluşi.

6. Orezul alb este toxic, lăsaţi vrăjeala aia cu “el hrăneşte mai mult de jumătate din populaţia lumii”, care de altfel, fără asistenţă medicală normală reuşeşte să dea universului cei mai mulţi centenari. Calea adevărată este orezul brun şi estimez că în curând paiele de orez brun tocate vor fi adevărata hrană sănătoasă.

7. Pâinea ucide. Şi aia de la Rue du Pain din Floreasca şi-aia de la tanti Geta de la buticul de jos. Înainte de a ucide, pâinea te îngraşă peste măsură, îţi dă organismul peste cap, provoacă diabet şi alte boli din această categorie. De-abia aştept să mă duc la mătuşa mea Ileana să-i dărâm cuptorul de pâine de piatră explicându-i femeii că îi salvez viaţa. Pâinea trebuie înlocuită cu un fel de terci din tărâţe cu apă, hrişcă, jmgflt din Himalaya, apă de gheţar de la Polul Nord (aia de la Polul Sud nu e pentru aluat), adică fix ce mătuşa Ileana ar pune în troacă la purcei (doar că ea ar folosi apă de la Polul Sud).

8. Carnea e rea, noi nu suntem născuţi să fim carnivori. Noi semănăm mai tare cu ursul koala decât cu un lup rău şi fioros. Oamenii ăia care dau 500 de euro să mânânce friptane din vită de Kobe sunt nişte vegetarieni reprimaţi, cu traume mari în copilărie, care nu îşi dau seama de ce vor cu adevărat.

9. Băuturile alcoolice sunt groază şi şoc. Cel mai mare inamic al civilizaţiei omeneşti este berea, mult mai rea decât absintul pentru că provoacă creşterea burţii. Şi mult mai rău decât să fii chior, alcoolic ori mort este să fii gras.

10. Cartoful este laţul din jurul gâtului civilizaţiei occidentale. El a salvat Europa de la foame, numai că cercetătorii malgaşi au hotărât că el de fapt ne secătuieşte de energie şi ocazional ne fură şi sufletul.

11. Despre zahăr, vai! Prin anii ’70 în SUA medicii avertizau pacientele gravide să nu pună gura pe spurcatele alimente dulci, dar le permiteau să fumeze. Bine, medicii americani şi-au revenit, noi nu, aşa că o să vă cadă dinţii de la o ciocolată Lindt. Şi nu vreau să-mi imaginez ce ţi se poate întâmpla de la un macaron, am auzit că efectele sunt ireversibile.

Pot s-o ţin aşa vreo 200 de puncte pe puţin, dar o să ne descurcăm şi cu această porţie minusculă de înţelepciune. Totuşi, mâncarea în timpurile astea binecuvântate, cu încălzire centrală şi fără ciumă, este una dintre marile plăceri la care avem acces, iar eu personal n-am chef să mă lipsesc de nicio plăcere. Sigur, foarte bine se poate întâmpla să ai timp liber şi disponibilitate să găteşti şi să mănânci numai ce scrie la punctul 2. Dar să faci din asta o filosofie de viaţă, ei, şi asta e ok, dacă nu încerci să o bagi pe gâtul tuturor ca adevăr absolut şi de nezdruncinat.

E perfect adevărat că supermarketurile sunt pline de mâncare proastă şi e legitim să o cauţi pe-aia bună. De ce să iei nişte roşii împăiate din Carrefour când poţi să-ţi cumperi de la CAP Gurbăneşti? De ce să găteşti un pui care lasă din carne un litru de apă în tigaie de nu poţi face un chicken tikka cinstit, când poţi să iei unul mai cumsecade de aici? De ce să mănânci o chestie cu gust dubios cum e margarina când e raftul plin de unt? (poate pentru că cercetătorii malgaşi ne-au explicat 50 de ani în şir că untul ucide)

E perfect adevărat că românul mănâncă anapoda, mai ales pentru că găteşte mediocru şi deţine în repertoriu vreo cinci reţete, toate cu carne şi cartofi. Oricum, dacă vei turna peste mâncare un litru de ulei/un kilogram de untură, o să îi omori gustul şi consistenţa. Nu trebuie să ai cursuri la Le Cordon Bleu să pricepi asta. La fel se întâmplă cu solniţa golită în oală. Şi cu bicarbonatul de sodiu tradiţional din mici.

E perfect adevărat că fast-food-urile vând ceva care n-ar trebui să fie destinat consumului uman. Eu mănânc fast-food foarte rar pentru că gustul e mediocru. Aspectul mâncării e mediocru. Produsele de bază sunt mediocre. La fel cu prăjiturile de cofetărie ordinară, nu le mănânc pentru că sunt rele la gust, mai bine bag în mine jumătate de kilogram de zahăr, e o experienţă mai rafinată pentru papilele gustative.

E perfect adevărat că ne supraalimentăm şi se pare că longevitatea e legată de subalimentare, dar hei, mai există speranţă şi pentru noi ăştia care o comitem, dacă căpcăunul îmbibat în whisky de Churchill a trăit până la 91 de ani.