Cum am promovat de zor Istanbulul ca destinaţie de huzur, la doar un bilet de avion distanţă, m-am gândit să culeg şi-o corespondenţă specială de la cineva care-a făcut turism zilele astea în oraşul Magnificului. Ionuţ Foltea, corespondentul cu pricina, e un tip care s-a apucat de învăţat turcă din plictiseală, pentru că job-ul lui de umorist la Times New Roman îi lasă tone de timp liber şi-i consumă un minimum de energie. Iată ce-a văzut turistul din el, înţelegător de turcă, zilele astea, la Istanbul.

La marginea Europei se ridică iar o putere uriaşă, indiferentă la zbaterile birocratice ale nefastei Uniuni Europene. În timp ce energiile europenilor se consumă în aflarea celei mai ecologice metode de a mulge vaci, în Istanbul cineva se pregăteşte să le ia caimacul.

În Beyoğlu, o flotilă de vaporaşe încărcate cu sute de suporteri Bursa Spor care vin din Asia, traversând Bosforul dinspre Kadıköy, se apropie cu viteză mare de debarcaderul Kabataş. Turcii urlă sloganuri pe care eu nu le înţeleg, dar sunt vădit politizate. Vaporaşele se apropie, toţi băieţii sunt în picioare pe punte, pregătiţi să atace ţărmul. Primul vaporaş ajunge la un metru de debarcader şi turcii încep să sară ca un roi infernal spre oamenii de la mal. Apoi al doilea vaporaş, al treilea şi aşa mai departe. Turcii ţâşnesc prin aer ca nişte albine care ies la atac din urdiniş şi cum ajung pe ţărm îşi fac loc, se adună şi se aşează singuri pe căprării, strigându-şi în continuare sloganurile în ritmul tobelor. Sus, în faţa lor, aşezaţi ca într-un amfiteatru, istanbulezii ies la ferestre şi desfăşoară steaguri cu semilună şi cu cel mai recent profet al lor, Atatürk. De aici până în Taksim mai e de urcat un deal, pe care oamenii obişnuiţi îl urcă în funicular, dar roiul de turci îl urcă pe jos, parcă din acelaşi impuls care i-a adus până aici de la Bursa, de pe malul celălalt al Mării Marmara.

În opulentul Nişantaşı, la nici un km de aici stă Orhan Pamuk şi oftează melancolic că Istanbulul lui s-a dus, s-a dizolvat în noul Istanbul, care la rândul lui se va dizolva în altceva şi cu toate astea în oraşul ce se va naşte aici în viitor va rămâne mereu o urmă de Bizanţ.

Pe Istiklal, bulevardul semi-pietonal care vine din Taksim şi se împotmoleşte pe undeva pe la turnul Galatei, se află în fiecare seară circa 200.000 de persoane, în fiecare moment. Se circulă în sistem european, pe partea dreaptă, roiurile de oameni organizându-se automat, păşind sincronizat într-o direcţie şi în cealaltă, ca nişte stoluri mari de păsări. Nu e o promenadă, cât e un carusel.

Printre stolurile de pe Istiklal se plimbă convoaie politice, cu steaguri fabricate în ultimele 24 de ore, strigând sloganuri aparent amuzante, după zâmbetele tuturor celor pe lângă care trec. De fiecare dată la megafon vorbeşte o femeie, probabil pentru că turcoaicele au o tonalitate foarte diferită, mult mai fermă, ca şi cum ar vorbi o altă limbă. Bărbaţii turci par oameni de înţeles în exprimare, însă când auzi o turcoaică vorbind instinctul e să stai drepţi.

În Fatih, pe o străduţă labirintică, într-un atelier de croitorie unui băiat i se iau măsuri pentru un costum. Sunt multe pânzeturi în rafturi, dar aici turişti nu sunt şi nu e nici animaţia de mai jos, din Sultanahmet. În mahalaua asta mai toate femeile poartă văl, sau măcar un batic şi tradiţionalul impermeabil bej-maron.

Sub apeductul construit de bizantini şi încă în picioare sunt puse măsuţe mici şi taburete, unde bărbaţii beau ceaiuri, pipăie mătănii şi discută, dar oricât aş trage cu urechea nu aud niciun nume, mai precis Tayyip. Toţi tragem cu ochiul la restaurantele cu miel büryan.

În Küçük Pazar, între Fener şi Eminönü, se vinde ayran la pahar, iar peste tot pe stradă sunt întinse pături cu marfă ieftină, cum şade bine unei mahalale sărace.

Faptul că turcii sunt o naţie ambiţioasă e dovedit de pre-pensionarul din tramvaiul de Zeytinburnu, care, din cele 3 variante de Sudoku de pe pagină, el o face pe cea marcată Çok Zor, adică foarte dificil.

La Istanbul oamenii se poartă normal, se îmbracă normal, autobuzele, tramvaiele, trenurile şi vapoarele circulă fără incidente sau îmbulzeli şi în general totul funcţionează normal, iar asta te frapează.

Notă: Istanbul e un oraş cu 14 milioane de locuitori, aflat, în linie dreaptă, la doar 450 km de Bucureşti.