Acum câteva luni, Esquire a făcut un număr Bond, în care m-au rugat să scriu o poveste cu celebrul spion şi călătoriile lui. A ieşit ceva din viitor, cu James Bond, ieşit la pensie. El e înnebunit de lipsa de adrenalină a vieţii sale de londonez obişnuit. Ca să se lupte cu bătrâneţea, decide să plece într-o călătorie în Orient, pe urmele iubitei sale Kissy Suzuki (personaj al cărţii cu Bond You Only Live Twice (1964), o japoneză culegătoare de perle, care rămâne însărcinată cu spionul), pe care o credea moartă. Bond, ca de obicei, vânează himere, dar o face cu mare clasă.

James Bond calcă apăsat pe iarba din faţa muzeului Tate Modern. Pe jos, un amestec de lene şi joacă, fete tinere se hârjonesc şi cupluri schimbă mângâieri. Ziua de vară londoneză e însorită, atât de însorită încât până şi tu, Bond, ai fi tentat să începi să îţi trăieşti în linişte bătrâneţea, să te bucuri de timpul rămas până la o înmormântare cu onoruri militare. Intră în muzeu pe lângă cafenea şi  urcă până la expoziţia lui Damien Hirst. Dulapurile pline de medicamente de pe pereţii galeriei i-au adus în cap vorbele recente ale doctorului. “Cu pastilele astea o să rămâneţi tânăr”. Lângă ele e un rechin conservat în formaldehidă, sub care stă scris: “Imposibilitatea fizică a morţii în mintea cuiva care e viu”. S-a oprit mirat şi apoi a dat la o parte o cortină de plastic. S-a făcut brusc foarte cald şi foarte umed. Fluturi uriaşi se mişcau haotic. Bond a simţit atingerea unuia pe umăr. A întors capul şi prin bătaia aripilor fluturelui a văzut-o. Avea părul prins în coadă de cal şi pomeţii roz ca florile de cireş. Putea fi chiar ea, frumoasa Kissy Suzuki, japoneza?

Dubai. Inotând cu rechinii

N-a fost o halucinaţie, dar nici n-a reuşit să o prindă din urmă. În aceeaşi zi l-a sunat pe agentul lui secret de turism şi s-a urcat în primul avion spre Tokyo. Escală în Dubai.

–      Poftiţi, i-a spus fata blondă şi apetisantă, trimisă să îl scoată din aeroport, arătând spre Rolls Royce.

Nu, nu putea fi rusoaică, rusoaicele nu ştiu să se joace aşa cu privirea.

–       Eşti din nordul Africii?

–       Da, Algeria.

Era prin urmare, un trandafir de deşert, o femeie berberă blondă. Bond a decis că îi place oraşul ăsta sălbatic, care s-a desprins de pământ şi a crescut tot mai sus, fugind de peisajul arid din care s-a născut. Apartamentul lui de la Atlantis avea un geam uriaş care dădea înspre un acvariu şi mai uriaş. Peştii de învârteau isteric pentru plăcerea oaspeţilor. Şi-a amintit de vremurile în care făcea scufundări într-o mare adevărată, alături de puternica Kissy Suzuki. A sunat telefonul.

–       Domnule Bond, vă aştept să înotăm.

Era berbera.

În apă, printre peştii coloraţi înotau apatici nişte rechini. Supra hrăniţi, dezinteresaţi, fără lucire în ochi, prădători fără pradă, aşa cum se simţea şi Bond. A ieşit când era deja noapte. În câteva ore, un elicopter îl lua de pe helioportul de la hotelul Atlantis şi îl ducea, pe lângă cea mai înaltă clădire din lume, Burj Kalifa, înspre aeroport.

Tokyo. Norocul din sala de pachinko

Dimineaţa a ajuns în Tokyo. Ceruse să meargă în Kabuki-cho, vechiul cartier roşu. S-a învârtit puţin pe străzi încercând să adulmece trecutul lui în casele de gheişe. În jur, însă, panouri luminoase cu fete, cu camere, cu scrisuri, clipoceau isteric. “Apasă butonul, doar apasă butonul şi vine fata visurilor tale, îţi umple inima de dragoste, doar treci cardul prin aparat, selectezi camera şi pam, ca prin vis, urci la etaj şi plăcerea se revarsă asupra ta”. În dimineaţa aceea ceţoasă, Bond s-a simţit pentru o clipă bătrân. Apoi şi-a amintit ce vânează. Frumoasa Kissy Suzuki, doar că ea nu ar putea trăi aici, în lumea asta robotică. A intrat într-o sală de pachinko. Pe spatele scaunelor era desenată Sandy Bell. Clienţii priveau încordaţi cum bilele fug în faţa ochilor şi învârteau de mânerul roz al aparatului. A învârtit şi el mînerul , în aşteptarea jackpotului. Agentul de turism îl avertizase, Tokyo pâlpâia de undeva din viitor. Îi recomandase să meargă pe fermecătoarea insulă Shikine-jima, la izvoarele termale. A câştigat la pachinko. Bilele de metal curgeau în tăviţa din faţa lui. A primit un sms: fata va fi diseară în Singapore.

Singapore. Alb în plină noapte

Hotelul Raffles a văzut mai mult decât un spion britanic pensionar. Din 1902, când ultimul tigru din oraş a năvălit în holul hotelului şi a fost împuşcat de un profesor care îşi bea whisky-ul la bar, uriaşul bungalow colonial a primit nenumărate celebrităţi. Bond a fost cazat în apartamentul Kipling, iar pe pat îl aştepta un costum de in alb şi un bilet: “O poţi găsi diseară la Dîner en blanc. Locul e confidenţial.” Bond ştia Dîner en blanc, de la Paris. Sute de oameni se adună într-un loc fabulos dintr-un oraş fabulos, cărând după ei mese de picnic, scaune pliante, feţe de masă şi tacâmuri, mâncare rafinată, toate albe. Participanţii sunt îmbrăcaţi în alb şi beau şampanie şi vin alb.

La venirea nopţii Bond a ajuns pe malul râului Singapore. Clădirea operei în formă de durian ţepos lumina esplanada. Mesenii acopereau mesele cu batik malaezian sau mătase thailandeză. Bătrânul spion a depăşit grupurile gălăgioase de europeni şi s-a aşezat într-un colţ de unde putea să vadă bine cine vine la cina în alb. Şi-a aranjat tacticos pe masă orezul cu raţă Pekin, supa de peşte cu tăiţei de orez şi tow huay, o delicioasă budincă de soia. A băut jumătate de sticlă de şampanie, apoi s-a plimbat printre mese, căutând chipul lui Kissy Suzuki, printre frumoasele Asiei de Sud-Est. N-a găsit nimic, aşa că s-a înfundat într-un pub unde a ignorat legea statului Singapore care spune că e ilegal să te îmbeţi.

Când spre dimineaţă s-a trântit în patul de la Raffles, s-a zgâriat pe faţă de colţul unui carton de pe pernă. A citit: “Ce cauţi, poţi găsi la Bangkok” şi a adormit buştean. După-amiază s-a urcat în luxosul The Eastern and Oriental Express, cu destinaţia Bangkok.

Va urma.