Oracol de calator: Andrei Gorgan

andrei 1Am făcut un chestionar pe care vă rog să îl completaţi şi voi, dacă vă amuză. E ca un oracol, numai că nu e despre cine cu cine se pupă, ci cine cu cine călătoreşte şi lucruri de felul ăsta. Eu îl tot dau prietenilor mei călători înverşunaţi. Primul care l-a completat a fost Răzvan Marc. Au urmat Petre Fumuru şi alţi călători. Azi e rândul lui Andrei Gorgan, omul care a făcut imaginea emisiunii Bazar (filmare şi montaj). Când nu se plimbă prin lume, Andrei se ocupă, printre altele, cu montajul filmelor lui Adrian Sitaru. E un om sclipitor profesional şi un prieten de nădejde la drum lung. Este partenerul meu de cântat în lungile drumuri cu maşina când mergem la filmări şi una dintre cele mai amuzante persoane pe care le cunosc (şi eu îi cunosc pe băieţii de la TNR sau pe Teo care face stand-up comedy la Club 99). Pozele pe care şi le execută pe ici, pe colo, sunt mărturia veselei dispoziţii pe care o are Andrei şi a felului său unic şi graţios de a călători.

photo(13)Motivul pentru care călătoreşti

Ca să scap de București.

Singur sau însoţit? De cine?

De soția mea, Monica, de prietenii mei, Ana-Maria și Răzvan.

Ce îţi place cel mai mult în călătorii?

Schimbarea de aer.

Ce îţi displace cel mai mult în călătorii?

Mall-urile.

De ce ţi-e frică cel mai tare când călătoreşti?

Nu e amuzant să fii turist purtător de viroză.

Ce fel de turişti apreciezi?

Cei care merg cu rucsacul în spate și își iau cazare pe unde apucă, fără aranjamente prealabile.

andrei_thaiCe fel de turişti deteşti?

Mi se par cam lipsiți de imaginație cei care stau o jumătate de lună la all inclusive și ies de acolo doar ca să facă shopping.

Agenţie sau pe cont propriu?

Fără agenție.

Turcia sau Grecia?

Turcia.

Paris sau Bangkok?

Rennes sau Chiang Mai.

Aventură în natură sau urban?

Natură, fără prea multă aventură.

Muzeu sau shopping?

Vezi răspunsul la întrebarea 4.

camboCe mănânci în călătorii?

Good food.

Ce bei în călătorii?

Dacă e voie, bere. Dacă nu, înghit în sec.

Mijlocul de transport preferat

Mjlocul de transport care se deplasează pe apă.

Oraşul iubit

Nu cred să fi stat suficient de mult într-un oraș ca să pot să-i cer prietenia, dar orașele din nordul Europei (Scandinavia, în special) sunt pe gustul meu.

Linia aeriană de recomandat

Singapore Airlines

Hotelul de vis

Taidaho Vista Resort.

Mâncarea incredibilă

Asta se mai schimbă, în funcție de gusturi. Ultima a fost un Thai red curry cu creveți.

Destinaţia cea mai dragă

Sardinia, sigur o să revin.

Locul în care visezi să ajungi

Ushuaia.

vietnamLocul în care n-ai merge pentru nimic în lume

Pe Marte.

Cea mai mare dezamăgire din călătoriile tale

Nu plec nicăieri cu așteptări prea mari, așa că nu mă pot întoarce dezamăgit.

Cea mai mare surpriză plăcută din călătoriile tale

Când sunt anunțat cu câteva zile înainte că urmează să plec în, să zicem, Nepal.

Cea mai periculoasă situaţie din călătoriile tale

Ca în reclama la Lion: după o săptămână de filmări în Turcia, am alunecat în baia hotelului și puțin lipsea să dau cu capul de cadă. S-a lăsat cu 2 coaste rupte.

Cel mai scump loc în care ai fost

Islanda sau Norvegia.

Cel mai ieftin loc în care ai fost

Thailanda.

andrei 2Cea mai obositoare călătorie

Un drum de întoarcere din Cambogia în România, cu escale în Bangkok, Mumbai și Paris. Cred că au fost vreo 48 de ore, din care am reușit să dorm cam 5.

Cea mai cruntă ţeapă pe care ai luat-o

Într-o speluncă de la marginea bazarului din Sousse, Tunisia, am plătit 40 de euro pentru o porție de vițel cu cous-cous, în loc să chem poliția.

Cea mai valoroasă lecţie pe care ai învăţat-o

Că România nu e situată în centrul sistemului solar.

 

Enhanced by Zemanta
Tags: Adrian Sitaru, Andrei Gorgan, Bangkok, chestionar de calator, emisiunea Bazar, Grecia, Norvegia, oracol de calator, Paris, Razvan Marc, Rennes, România, sfaturi de calatorie, Sousse, Turcia

Related Posts

by
Previous Post Next Post

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *