Avionul n-a putut să aterizeze în sudul Indiei, aşa că a mers în nord, la Allahabad. Am coborât din taxi în mijlocul oraşului, pentru că era o mare de oameni dezbrăcaţi, împodobiţi cu flori si mânjiţi cu cenuşă, care dansau şi cântau. Eram cu surorile mele. Am presupus că dacă vom zâmbi şi vom merge încet, cu răbdare, vom traversa mulţimea adunată acolo de Kumbh Mela. Toate au mers bine, dezbrăcaţii n-aveau treabă cu noi, înaintam cu destul de mare viteză. Deodată, în faţa noastră au apărut două foişoare, cu mochetă roşie pe jos, în jurul cărora era puzderie de evrei ultraortodocşi. Cu perciuni şi pălării şi şaluri rituale. Unii cântau din corn, alţii stăteau de vorbă. Am tăiat-o prin foişoare, bucuroase că putem evita frecatul de oameni. Când am pus piciorul pe mochetă, perciunaţii au început să urle că le-am spurcat pământul sfânt. Au început să ne bată cu şalurile de pe umeri, aspre ca nişte ştergare. Am fugit înspăimântate, cufundându-ne din nou între miile de sadhu veniţi la festival. Asta am visat azi-noapte. Înainte meditasem la ce s-a întâmplat ieri la Muzeul Ţăranului Român cu proiecţia unui film cu tematică gay.

Poza e făcută de Alexandre Marchand.