Ora 12, azi, pe aeroportul Otopeni. Mirosea ca o cantină, călătorii se învârteau dezorientaţi, înfăşurătorii de bagaje în folie se uitau pe pereţi, sigilând cu generozitate şi mânerele genţilor. “Pasagerii zborului…să se prezinte la check in”. După stâlpi, oameni cu genţi cu forme ciudate se învârteau aiurea. Unul avea o şapcă de pilot în cap. O însoţitoare de zbor purta în mână ceva ce semăna cu o cutie de vioară. Un domn mai în vârstă, care vorbea franceza, bătea pe un cărucior de bagaje cu o baghetă de dirijor. Ridică bagheta în aer şi pam, începe. Valsul lui Shostakovici. Aleargă spre el violonişti şi violoniste. De după colţ apar doi trompetişti simpatici. Până mă dezmeticesc, în spatele meu se sprijniseră pe un postament violonceliştii. E şi clarinetul. În jurul dirijorului, orchestra se face roată. Câţiva pasageri rămân prinşi printre muzicieni. Ceilalţi se uită cu gurile deschise, nepricepând cum, pe de obicei neprietenosul aeroport Otopeni, astăzi sună atât de vesel muzica.

La prima pauză, aproape nimeni nu îndrăzneşte să aplaude. Continuă cu o bucăţică de Bizet, trompetele se aud tare, trompetiştii mai că dansează.

Oamenii zâmbesc. Când aţi văzut voi oameni zâmbind pe Otopeni? După câteva minute vraja se rupe. Aproape instant, dispar muzicienii şi instrumentele lor, ca şi cum nici n-ar fi fost. O voce nazală anunţă în microfon că s-au împlinit 3 ani de la înfiinţarea Companiei de Aeroporturi Bucureşti. Au sărbătorit frumos şi au făcut pasul de la necivilizaţie la civilizaţie fără ca măcar să spele pe jos sau să pună bănci suficiente în zona de aşteptare.

Orchestra e asta de aici. Unul dintre trompetişti e cumnatul meu, Ionel Lazăr, un tânăr foarte talentat, pe care îl puteţi asculta  de obicei în Orchestra Radio.