Piaţa de Crăciun din Bucureşti este urâtă. Cei care au făcut-o nu ştiu să amenajeze spaţii. Ea este, ca mare parte din Bucureşti, o aglomerare de chestii frumoase şi urâte, mici şi mari, aşezate drept şi strâmb, lăţite orizontal şi lungite vertical, care se sufocă unele pe altele, într-un triumf al dezordinii hidoase. Din stradă, gheretele arată ca nişte toalete publice. Din faţă, arată, evident, ca nişte gherete. Brazii n-ar fi urâţi dacă n-ar fi trântiţi asimetric pe undeva pe lângă intrare. Proiecţiile vesele de pe clădirile din zonă sunt tâmpiţele. Gheretele au mărfuri de gherete. Farfurii tradiţionale model Mega Image, nelipsitele produse colesterolice care stau izbite diform în galantare, nimicuri chinezeşti şi produse de bazaruri amărâte din staţiunile montane. Dacă totuşi ocheşti ceva care arată normal, ei bine, pentru normalitate plăteşti bani grei, cât nu face. Aroma din aer e un mix ademenitor de vin prost pus la fiert, mici râncezi,  kürtős kalács, cărbuni, noxe, noroială, fum. La mini-mini-mini caruselul pentru copiii din centru, câştigă cine-i tare în coate, cine se împinge pe platformă, cine răzbate, astfel încât să fim siguri că ăştia mici ai noştri învaţă să fie mai agresivi şi mai fără politeţe decât noi înşine. Zâmbetele lipsesc, muzica plăcută, în surdină (nu pocneală în boxe şi răgălii) lipseşte. Pe jos e mizerie, o mizerie dintr-aia permanentă, de care nu mai scapi.

Piaţa de Crăciun din Bucureşti este urâtă. E urâtă pentru că noi ne urâm oraşul şi îl sluţim zi de zi, fără milă.  Sau ne e indiferent. Asta e doar poceala de sfârşit de an, nimic mai mult.