All posts tagged yazd

10 motive pentru care să mergem împreună în Iran, în luna septembrie

Împreună cu prietenii de la Exact Travel am făcut un tur iranian pentru această toamnă. E o a doua excursie pe care am desenat-o cu ei pentru 2019, după cea în Japonia, în aprilie și, în spirit, are același scop: dincolo de ce vedem, de ce obiective bifăm, încercăm să avem experiențe care să ne explice cultura și civilizația locurilor prin care trecem. Dacă în Japonia vom participa la unul dintre cele mai exotice festivaluri shintoiste, turul iranian începe chiar în mijlocul unei mari sărbători șiite. Așadar, de ce să nu ratați această experiență iraniană?

Read more…

Un Iran spiritual. Septembrie 2019

Am o nouă propunere de călătorie pentru voi, în septembrie, în Iran. Mi-am dorit mult un tur iranian în care să facem mai mult decât să bifăm obiectivele turistice, de altfel, fabuloase, ale fostei Persii. Va fi o experiență aparte, care începe în Teheran, în mijlocul uneia dintre cele mai exuberante sărbători shiite, Ashura și care ajunge în Yazd, unde vom încerca să înțelegem, de la un preot zoroastrian, câte ceva din cea mai veche religie monoteistă a lumii. Read more…