All posts tagged carousel-small

Rita - Netflix

Rita. Un serial danez de pe Netflix la care să nu te uiți dacă ai copii la școală în România

Mă uit de-o vreme la Rita de pe Netflix. Sunt mare fan de seriale daneze, în general, ăsta nu e tocmai o capodoperă a genului (există unul făcut și de von Trier), dar e ceva de care nu te poți lăsa, deși în timpul vizionării o să înjuri toate Vioricile Vasilicile analfabete ajunse prim-miniștri în România și toate boaitele tâmpe de la Ministerul Educației. Problema a naibii de frustrantă cu serialul ăsta e că e despre o profă daneză. Read more…

De ce iepurașii din București sunt de neînțeles

Doamna primar Firea ne-a făcut cadou de sărbători un București împodobit cu iepurași decupați, vag hidoși și scumpi, cu toate că lumea a cam fost revoltată că se vor cheltui bani pe decorațiuni de Paște. În aceeași cheie, a deschis un târg în piața Constituției, cu ouă uriașe decorate și cu aceiași iepurași în mai multe forme. Dincolo de urât și scump, acești iepurași, veniți tocmai dinspre doamna Firea, sunt de neînțeles. Read more…

Balena albastra, pe scurt. Cum s-a întins minciuna și cine profită de pe urma ei

Azi, primărița Gabriela Firea, care patronează o capitală din ce în ce mai murdară și obositoare pentru traiul uman, merge la o școală să le vorbească copiilor despre Balena albastră și pericolele ei. Mulți au sărit în sus că Firea n-are expertiza să o facă, eu zic că are, ca slujbașă zeloasă a Antenei 3, doamna Firea a produs nenumărate balene albastre în viața ei, poate doar nu la fel de mizerabile și periculoase direct pentru cei mici, dar cu siguranță toxice pentru cei mari.  Read more…

Vă place viața?

Mă uitam cu fiică-mea la tv și era o știre cum o să trecem noi la buletine biometrice și copilul a pufnit și a zis “carte de identitate cu cip ne trebuie nouă, mai întâi să le dea case la oamenii străzii.” Eu nu n-aș fi fost în stare să zic asta pentru că, să recunoaștem, noi, românii adulți, nu respectăm viața. Nu ne entuziasmează în mod deosebit nici aia a noastră, ce să mai zic a celorlalți. E țara în care orfelinatele au fost, multă vreme, locuri ale groazei, în care protecția copilului stă frumos scrisă pe o ușă din primărie, în care oamenii cu handicap au, de fapt, marele handicap că există și că nu sunt invizibili într-o societate așa frumoasă, făloasă și lovită de perfecțiune. Bătrânii noștri trăiesc greu și sunt bolnavi, tinerii noștri își iau picioarele în spinare și fug cât mai departe de țară. Gravidele nu primesc nici un loc în tramvai și cele mai multe maternități din România se asigură ca mama, la naștere, să primească bonus și-o traumă pe viață, dacă tot a avut amabilitatea să treacă pe-acolo. Avem niște rate de abandon la copii de-ți vine să te ascuzi în cea mai adâncă groapă în pământ de rușine. Sarcinile la adolescente, debilitante pentru mamă și copil, sunt înfloritoare, dar noi știm toate astea și nu facem mare lucru să ne rupem de starea anti-viață în care ne-am cufundat.  Read more…

Române, nu te-ai născut pentru măreția unei diplome de bac!

“Sunt oameni care din naştere, nativ, nu pot lua un bacalaureat. Acest lucru s-a întâmplat dintotdeauna. Mi-aduc aminte când eram elev 40% luam bacalaureatul, nu toată lumea. Acum vrem toţi să fim bacalaureaţi.”

Așa și-a început noul ministru al educației mandatul. Sper că nu așa și-l va continua. Read more…