All posts in Promo

Te costă 0 lei să ajuți un copil

Maria e o adolescentă care a luat 9.80 la BAC și a intrat la Politehnică, la Facultatea de Inginerie Aerospațială. E pur și simplu foarte deșteaptă, perseverentă și, prin urmare, parte din elita intelectuală a generației ei. Nu-i nimic anormal în ce v-am spus acum, în orice generație sunt copii foarte buni, care ajung foarte departe. Și totuși, statisticile românești ar spune despre Maria că e un miracol, o anomalie a sistemului, nu o regulă, pentru că în România zilelor noastre nu e deloc de ajuns să fii foarte deștept sau perseverent. Read more…

Să-ți spun “Despre mine”, cu sinceritate

Sunt o femeie de 38 de ani.

Am făcut doi copii din iubire, cu știința că asta o să îmi aducă mai multă iubire.

Am scris două cărți. Una de poezie, în adolescență, pe care m-a obligat mama s-o public. Una de proză, la vârstă adultă, pe care am publicat-o când nu mi-a mai păsat de ea.

Trebuie să călătoresc, dacă nu, mă sufoc. Când sunt departe revin aproape de mine. Așa mă păstrez normală. Read more…

Japonia cea mai frumoasă: ediția 2019

A venit momentul să vă fac încă o invitație: o călătorie în Japonia, în aprilie 2019, printre cireși înfloriți, dar mai ales la cel mai zărghit festival din arhipelag: Kanamara Matsuri sau festivalul fertilității. O dată pe an, în Kawasaki, penisuri uriașe inundă străzile, într-o atmosferă de mare veselie și deloc de pudibonderie. E un festival religios, shintoist și atingerea sacrelor falusuri ajută la: armonie în familie, fertilitate sporită, prosperitate materială. Așadar, haideți să vedem împreună acea Japonie încântătoare și bizară, aglomerată și serenă, tradiționalistă și cu ochii spre viitor, în același timp. Avem în program metropole rupte din filme SF, orășele care-și prețuiesc trecutul, munți cu crestele albe, cireși încărcați de flori în cele mai frumoase grădini ale acestei lumi. Vom întâlni gheișe și fantome de samurai, călugări Shinto și budiști, adolescenți trendsetteri și maimuțe care adoră băile termale. Vom dormi în hanuri tradiționale și la templu și vom încerca să înțelegem o țară care, adesea, e comparată cu o altă planetă.

Read more…

Ascultă ce vezi: o expoziție și 10 lucruri pe care trebuie să le știi despre schizofrenie

D. e unul dintre membrii familiei mele lărgite. Cântă la chitară, citește și se uită la filme. Discutăm despre pisici și politică internă, muzică sau show-urile de noapte de la tv. Îi place să mănânce și își face cumpărăturile la Cora. Am fost cu el la concerte, am făcut împreună Revelionul, am trecut prin mai bune și prin mai rele de-ale vieții, așa cum li se întâmplă membrilor unei familii. Nu e nimic atât de special la el cât să îl facă definitiv diferit de mine sau de tine, chiar dacă ni se întâmplă să ne ciondănim pe lucruri practice: fațada de la balcon trebuie reparată, aragazul merge ok sau nu merge ok, cât ulei se pune în mâncare. Am prieteni de care mă despart mai multe decât de D., dar e singurul om din viața mea pe care l-am auzit spunând clar și răspicat, fără să glumească, că din mașina de spălat ies gândaci uriași.  Read more…

De ce să mergi cu mine în Japonia

Am făcut, împreună cu Exact Travel un tur japonez pentru această primăvară și-am pus acolo fix acea Japonie pe care eu o iubesc și o admir. Nu e numai despre văzut, ci și despre experimentat, nu e numai despre marile ei orașe, ci și despre liniștea satelor ei de munte. Primul oraș neeuropean pe care l-am văzut eu vreodată a fost Tokyo. Poate ar fi fost prudent să o iau mai încet, dar așa a fost să fie, așa că am trăit un șoc cultural de proporții. Totul a fost atât de intens încât nu mai aveam răbdare nici să dorm când am ajuns acolo, iar orașul, cu energia lui copleșitoare, ajută la trezie continuă. Așadar, vă invit în Japonia, din 18 aprilie, pentru două săptămâni și iată de ce cred că e bine să mergeți în această călătorie dacă visați la Țara Soarelui Răsare.  Read more…

Japonia cea mai frumoasă

Vă invit într-o călătorie, nu virtuală, ci reală, într-una din țările pe care eu le iubesc cel mai mult. Două săptămâni, din 18 aprilie, vă propun să trăim o primăvară japoneză, prin temple Zen și metropole uimitoare. Niște trecut și niște viitor, povești cu gheișe din vechime, dar și gheișe contemporane, samurai și călugări, maimuțe leneșe care se dedau la plăcerile izvoarelor termale, un tur de forță și de plăcere pe care îl aveți descris, în amănunt, mai jos. Pentru înscrieri și întrebări, folosiți anamaria [at] caia.ro.  Read more…

Concurs. Rochia Guerrilla Girl și aventurile ei prin lume

“Plec în Palestina și n-am cu ce mă îmbrăca”, i-am mărturisit prietenei mele Lucia Roșca de la Picabu, în primăvară. Sigur, era ceva, așa, semialint, cum e tot timpul asta cu n-am ce mă îmbrăca și duduie dulapurile de haine, dar mai e drept că pentru Palestina nu mă închipuiam îmbrăcată cum mă duc la întâlniri în București. Și-a venit Lucia la mine cu un umeraș pe care stătea o rochie, pe numele ei Guerrilla Girl, o știam după model, că fix eu o botezasem așa. Read more…

(P) Ascultă orașul: Radio Seven

De fiecare dată când plec din București, departe sau aproape, am o singură nostalgie puternică: sunetele, zgomotele, vibrația din timpanele mele. Sunt pe lumea asta orașe care sună dumnezeiește, din zumzete umane și zumzăieli naturale, sunt orașe care ard în urechi ca iadul cel mai iad, făcute din claxoane și plămădite din aere condiționate huruind. Sunt locuri din lumea asta pe care le-am ascultat din mașină și locuri la care m-am conectat: liniștea mea și liniștea lor, adunate într-o singură, imensă liniște. Și peste toate, în cele mai agitate auditiv puncte de pe glob și cele mai serene cu putință, au plutit, întotdeauna, sunetele venite din FM. Că erau cumplitele grohăituri de heavy metal din Norvegia, suprapuse peste freamătul discret al naturii arctice sau hăhăielile O-zone cu maiahimaiaha care umpleau peisajele tropicale ale Thailandei, tot timpul, radioul mi-a spus despre oameni și locuri, despre locuire și aspirații, despre unde suntem și ce vrem să fim. Read more…

BlueCredits, zbori și câștigi (P)

Când companiile aeriene au introdus sistemul de bonificație cu mile și puncte și carduri, eram mai mult pe drumuri. Avioane întregi de pasageri cereau formulare și pixuri de la însoțitorii de zbor, nerăbdători fiind să devină membri în numeroasele programe de fidelitate. La check-in-uri, un card doldora de puncte putea să-ți deschidă porțile unui lounge VIP sau un upgrade la business. Read more…

(P) DoR și NN România lansează a doua ediție a burselor pentru jurnalism „Viitor la purtător”

DoR împreună cu NN România organizează a doua ediție a programului de burse pentru jurnalism pe teme sociale „Viitor la purtător”.

Jurnaliștii – angajați sau nu ai unei instituții media sau colaboratori – sunt invitați să aplice pentru una dintre cele cinci burse care vor fi acordate cu proiecte editoriale care să exploreze relația românilor cu viitorul personal: Sunt fataliști? Pasivi? Dependenți de alții? Dimpotrivă? Suma alocată realizării fiecărui proiect este de 1.250 euro (brut, echivalent în lei). Înscrierile în concurs se realizează în intervalul 19 mai – 7 iunie, proiectele câştigătoare urmând a fi anunţate pe 15 iunie 2015. Read more…