All posts in INSPIRATION

(P) Ascultă orașul: Radio Seven

De fiecare dată când plec din București, departe sau aproape, am o singură nostalgie puternică: sunetele, zgomotele, vibrația din timpanele mele. Sunt pe lumea asta orașe care sună dumnezeiește, din zumzete umane și zumzăieli naturale, sunt orașe care ard în urechi ca iadul cel mai iad, făcute din claxoane și plămădite din aere condiționate huruind. Sunt locuri din lumea asta pe care le-am ascultat din mașină și locuri la care m-am conectat: liniștea mea și liniștea lor, adunate într-o singură, imensă liniște. Și peste toate, în cele mai agitate auditiv puncte de pe glob și cele mai serene cu putință, au plutit, întotdeauna, sunetele venite din FM. Că erau cumplitele grohăituri de heavy metal din Norvegia, suprapuse peste freamătul discret al naturii arctice sau hăhăielile O-zone cu maiahimaiaha care umpleau peisajele tropicale ale Thailandei, tot timpul, radioul mi-a spus despre oameni și locuri, despre locuire și aspirații, despre unde suntem și ce vrem să fim. Read more…

Politică, turism, artă şi-un centru vechi

IMG_1650Ne-a luat vreo 20 de ani până să avem şi noi, în Bucureşti, un Centru Vechi acceptabil, în care ai plimba un turist străin, hai doi. De la gropi, mizerie, canalizare ioc, am ajuns la cârciumi şi cluburi şi terase. Eu zic că tot e bine, chiar dacă mi se rupe sufletul când văd cum se prăbuşeşte câte o clădire veche la care taman, miraculos, se începuse renovarea. Read more…

Cum sa te lasi de fumat cu o poveste budista

Neil are un magazin de artă budistă în centrul capitalei nepaleze, Kathmandu. Read more…

O poveste lapona despre un simplu functionar public

Se îngâna noaptea cu ziua, pe la 1 după-amiază, într-o zi de decembrie, în Kiruna, un oraş suedez de dincolo de Cercul Polar. Björn, pe care îl tocmisem ca şofer, conducea încet pe drumul către oraş. Afară totul era îngheţat. Read more…