All posts by Ana-Maria Caia

Vă place viața?

Mă uitam cu fiică-mea la tv și era o știre cum o să trecem noi la buletine biometrice și copilul a pufnit și a zis “carte de identitate cu cip ne trebuie nouă, mai întâi să le dea case la oamenii străzii.” Eu nu n-aș fi fost în stare să zic asta pentru că, să recunoaștem, noi, românii adulți, nu respectăm viața. Nu ne entuziasmează în mod deosebit nici aia a noastră, ce să mai zic a celorlalți. E țara în care orfelinatele au fost, multă vreme, locuri ale groazei, în care protecția copilului stă frumos scrisă pe o ușă din primărie, în care oamenii cu handicap au, de fapt, marele handicap că există și că nu sunt invizibili într-o societate așa frumoasă, făloasă și lovită de perfecțiune. Bătrânii noștri trăiesc greu și sunt bolnavi, tinerii noștri își iau picioarele în spinare și fug cât mai departe de țară. Gravidele nu primesc nici un loc în tramvai și cele mai multe maternități din România se asigură ca mama, la naștere, să primească bonus și-o traumă pe viață, dacă tot a avut amabilitatea să treacă pe-acolo. Avem niște rate de abandon la copii de-ți vine să te ascuzi în cea mai adâncă groapă în pământ de rușine. Sarcinile la adolescente, debilitante pentru mamă și copil, sunt înfloritoare, dar noi știm toate astea și nu facem mare lucru să ne rupem de starea anti-viață în care ne-am cufundat.  Read more…

Balamalele lumii. Povești despre granițe

Granițele nu sunt intrări în lume, ci sunt, ele însele, o lume. Unele dintre cele mai neprietenoase puncte de frontieră sunt plasate în cele mai prietenoase țări din lume. Unele dintre cele mai sufocate de reguli sunt chiar în acele locuri unde te poți simți cel mai liber.

Granița cu mustață. Liban

– You, woman! Strigă la mine un mustăcios rotund după controlul pașapoartelor din aeroportul Beirut. Mă uit și eu la mine nițel, am și fustă și-un fel de decolteu, deci sunt femeie, până aici n-avem de ce să ne contrazicem. Read more…

Să ne fie milă

În ultimele săptămâni s-a jucat intens “cartea milei” pe la televiziunile mogulilor urmăriți penal și prin spațiul virtual. Protestatarii și oponenții ordonanțelor pro-corupție au fost acuzați că nu au milă. Moartea lui Dan Adamescu a fost nerușinat exploatată în această luptă, repunându-se în circulație teoria care spune că numai răutatea și lipsa noastră de compasiune au făcut posibilă moartea lui în stare de arest, deși era bolnav terminal. Sigur, nimeni din stradă n-a strigat ca bolnavii să nu iasă din închisoare sau ca grațierea unor fapte cu mic impact social să nu fie făcută. În mare, ordonanțele sunt în bună regulă, în mic, ele încearcă să scape corupții și hoții din sistemul public. Dar oare, ei chiar nu sunt demni de mila noastră?  Read more…

Tu știi ce învață copilul tău la școală? (1)

 

Am   hotărât să încep o serie de articole despre manualele școlare după care copiii noștri sunt obligați să învețe. Poate dacă vom avea în fața ochilor descrieri ale conținutului acestor manuale, recenzii ale acestor cărți care se vând în sute de mii de exemplare, ne va fi mai ușor să reparăm vreodată acest dezastru național. Am început cu manualul de română de clasa a VI-a, mai precis cu textele literare din el, care ar trebui să le deschidă copiilor pofta de lectură, să le lărgească orizontul cultural, ba, chiar, după cum zice programa, să le dezvolte vocabularul și să le dea ocazie să le analizeze/comenteze.  Read more…

O singură Românie. Câteva gânduri despre o posibilă unire

Se tot vorbește în spațiul public de două Românii (sintagmă repusă în circulație de Adrian Năstase). E o Românie în care trăim noi și o Românie în care trăiesc ceilalți. Noi putem fi tineri antreprenori sau corporatiști și ceilalți pot fi bătrânii pensionari și asistații social. Noi putem fi locuitorii unor orășele pe moarte, fără speranță, ceilalți pot fi bucureșteni care au locuri de muncă și salariul mediu de două ori mai mare. Noi putem fi oameni care au o stradă pe care să meargă, ceilalți pot fi oameni care ies din casă într-un glod infernal. Read more…

De ce ies în stradă? 7 motive pentru protestul de astăzi

Întotdeauna, în jurul protestelor de stradă, s-a creat câte o pâclă groasă de prostie și manipulare, cu ajutorul neprețuit al televiziunilor exotice care încă emit în spațiul românesc. Cea de acum e mai tare decât toate, cu o teorie forte, pe care nici cei subdezvoltați mintal n-ar mai putea-o înghiți, că președintele i-un piroman care dă foc la cluburi ca să dea lumea jos guvernul bun de la PSD, vreme în care, cei care nu-s convinși de incendiu să iasă sunt trași afară din casă de serviciile secrete. Read more…

Române, nu te-ai născut pentru măreția unei diplome de bac!

“Sunt oameni care din naştere, nativ, nu pot lua un bacalaureat. Acest lucru s-a întâmplat dintotdeauna. Mi-aduc aminte când eram elev 40% luam bacalaureatul, nu toată lumea. Acum vrem toţi să fim bacalaureaţi.”

Așa și-a început noul ministru al educației mandatul. Sper că nu așa și-l va continua. Read more…

Cabinetul Grindeanu și propriile declarații

Am strâns cu greu acest grupaj distractiv-informativ de declarații de-ale miniștrilor din cabinetul Grindeanu pentru că cei mai mulți sunt niște tipi care, deși trecuți prin campanii electorale, cu funcții bunicele prin ministere și agenții de stat, n-au scos în viața lor vreo vorbuliță în vreun ziar local măcar, în vreun colțișor de internet. Deci, sunt un cabinet discret, ce să zic, e și asta o virtute pe lumea asta.  Read more…

E-o chestie de experiență

light-bulb-current-light-glow-40889-1


– Ba să faci bine să mă asculți, că eu am făcut reviste 15 ani, nu ca tine…

Se oprește puțin, ar vrea să mă nimicească, dar nici să nu riște.

…5 ani!

La respirația aia din fața lui 5 ani am hotărât să tac. Să nu răspund nimic. În respirația aia se ascundea eroarea, nu numai despre ani, ci despre situație. Adevărul cel mai adevărat, e că am experiență în “făcut” reviste de un an și jumătate. Da, am scris pentru reviste, da, am funcționat în media, da, am 17 ani de muncă pe toate suporturile posibile, dar fac reviste de un an și jumătate și știu că mai am numai câțiva ani în care voi face asta optim, cu forță, ca și cum m-aș inventa pe mine și mi-aș inventa munca în fiecare zi. Read more…

Pe vremea mea nu se chema homeschooling

10724272_1541042972811568_754800959_n

În  ciclul primar eu am fost la școală puțin spre deloc. Nu se spunea homeschooling pe vremea aia la asta, dar se chema că am stat acasă masiv și m-am educat acasă. Mă duceam la școală să dau extemporale, să particip la serbări, să mă mai asculte din când în când, să duc niște caiete, în mare, de-astea, să bifez o activitate ca să nu avem probleme legale. Read more…