Marie Kondo și obiectele noastre cele de toate zilele

Văd că universul nu și-a potolit încă setea de Marie Kondo, această japoneză micuță, care vorbește ca o vrăbiuță și se poartă ca o fetiță și care ne spune, pe un ton politicos, aproape umil, să ne facem curat în case. Are și ea adulatorii ei, după cum și detractori destui, dar e un brand impecabil construit care pune în circulație idei valoroase pentru Occidentul zilelor noastre: a privi cu mai multă recunoștință universul material pe care singuri ni-l construim și a indentifica din el nu utilul neapărat, ci obiectele care au sens pentru existența noastră. Ideile ei nu sunt originale, dar sunt expuse simplu și pe înțelesul tuturor și se trag din tradiția japoneză a locuirii și umplerii spațiului, ele regăsindu-se în forme mai greu de pătruns la toți gânditorii francezi ai secolului 20 preocupați de societatea de consum.

Kondo vine dintr-o civilizație în care acum 1000 de ani se scriau eseuri despre cum ar trebui să arate o casă pentru confortul mental al locuitorilor ei și pentru încântarea celor care o vizitează. Spațiul intim, că e casă sau grădină, funcționează ca o oglindă a celui căruia îi aparține și excesele sunt dovezi ale prostului gust, ale unor defecte de caracter și aduc dezechilibru în ansamblu societății. Sigur, dacă regulile acestea ar fi continuat să se aplice în Japonia, Marie Kondo ar fi fost inutilă, numai că Japonia secolului 20, cu deschiderea ei postbelică spre Occident a creat, prin prelucrarea modelului american, o super-societate de super-consum.
De fapt, Marie Kondo intuiește ceva corect: avem o relație stricată și imorală cu obiectele. Baudrillard explica în Sistemul obiectelor cum noi achiziționăm lucruri în grupuri, că un obiect cere un alt obiect, întocmai cum cuvintele nu au sens decât în propoziții și fraze, așa și achizițiile materiale cer alte achiziții pentru a crea un sistem coerent care să ne transforme în animale sociale perfect adaptate și care să poată fi citit de oricare alt membru al societății.
Există un totalitarism al societății de consum, care dictează foarte eficient acumularea de obiecte, iar noi ne conformăm fără niciun filtru personal. Cum achiziția ne e indusă, n-avem cum să cuplăm cu adevărat cu obiectele noastre, ele rămânând niște reprezentări ale personajului nostru social, nicidecum niște oglinzi ale ceea ce suntem noi de fapt.
Așadar, dacă o femeie are pantofi Prada, te aștepți să aibă și un mobil scump, dacă are un mobil scump, trebuie să aibă și un laptop pe măsură, un televizor mare, o casă în centru, mobilă de un anumit tip și o anume marcă de mașină. Toate aceste lucruri au coerență și ne pot descrie ușor situarea socială a personajului. Nu ne pot, însă, descrie cine e el de fapt, despre asta am putea afla câte ceva dacă femeia ne-ar arăta care dintre obiectele cu pricina “sparks joy”, cum zice Marie Kondo, pentru ea.
Sigur, Kondo nu rezolvă asupritoarea societate de consum, dar e atât de populară pentru că creează măcar iluzia că avem șansa să ne eliberăm puțin de această povară conceptuală prin renunțarea la obiectele care, de fapt, ne creează disconfort sau ne sunt indiferente. Și libertatea e, totuși, din ce în ce mai scumpă în lumea în care trăim.
Eu am descoperit-o pe vrăbiuța japoneză (care, apropo, vorbește ca orice femeie de casă educată din Japonia, care vrea să placă celorlalți) chiar după abuzul material de Crăciun, când visam că o să mor sufocată sub zecile de metri de hârtie de împachetat care rămăseseră de la dezmățul cadourilor. Mi-a fost ușor să o ascult pentru că nici nu m-a rușinat, nici nu m-a făcut să mă simt vinovată pentru haosul care domnește veșnic printre posesiunile mele, ci în voioșia ei de fetiță m-a făcut să mă uit cu un strop de mulțumire către ce am și de-acolo să pornesc în alegerea unor obiecte care chiar îmi plac, fără să mă gândesc că ele sunt multe sau puține. Una peste alta, procesul a fost foarte plăcut și-am descoperit că dezbrăcându-mă de obiectele care mă plasau, de pildă, într-un trecut în care nu mai aveam chef să fiu, m-am simțit mai ușoară eu și mai ușor de văzut pentru alții.
Deci, dacă nu v-a trecut Marie Kondo prin viață, o găsiți pe Netflix (cu subtitluri englezești, vă rog, cu alea românești pare cam lipsită de noimă) și la Lifestyle Publishing. Dar nu uitați, e o tipă care împăturește haine, dacă căutați mântuire, tinerețe fără bătrânețe sau iluminare, o să fiți grav dezamăgiți.
Share this...

Leave a Comment