Japonia cea mai frumoasă: ediția 2019

A venit momentul să vă fac încă o invitație: o călătorie în Japonia, în aprilie 2019, printre cireși înfloriți, dar mai ales la cel mai zărghit festival din arhipelag: Kanamara Matsuri sau festivalul fertilității. O dată pe an, în Kawasaki, penisuri uriașe inundă străzile, într-o atmosferă de mare veselie și deloc de pudibonderie. E un festival religios, shintoist și atingerea sacrelor falusuri ajută la: armonie în familie, fertilitate sporită, prosperitate materială. Așadar, haideți să vedem împreună acea Japonie încântătoare și bizară, aglomerată și serenă, tradiționalistă și cu ochii spre viitor, în același timp. Avem în program metropole rupte din filme SF, orășele care-și prețuiesc trecutul, munți cu crestele albe, cireși încărcați de flori în cele mai frumoase grădini ale acestei lumi. Vom întâlni gheișe și fantome de samurai, călugări Shinto și budiști, adolescenți trendsetteri și maimuțe care adoră băile termale. Vom dormi în hanuri tradiționale și la templu și vom încerca să înțelegem o țară care, adesea, e comparată cu o altă planetă.

Datele călătoriei: 4 aprilie – 19 aprilie
Preț: 3790 de euro
Grupul maxim este de 20 de persoane, cu doi însoțitori de grup, din care unul român, vorbitor de limbă japoneză.
Itinerariu: Tokyo – Kawasaki – Kamakura – Mt. Fuji – Matsumoto – Yudanaka –  Takayama – Shirakawago – Kanazawa – Osaka – Nara – Mt. Koya – Kyoto – Tokyo
Rezervări aici sau prin email la anamaria [@] caia.ro
Programul detaliat

Ziua 1 (joi, 4 aprilie 2019): BUCUREȘTI – TOKYO

  • • Ne întâlnim cu Ana Maria la ora 22:30 în Aeroportul Henri Coandă și plecăm spre  Doha la 00:35 cu zborul QR 220;
  • • Sosim în Doha la 05:20 (pe 5 aprilie) și plecăm în continuare spre Tokyo cu QR 812 la 06:45.

Ziua 2 (vineri, 5 aprilie 2019): YOKOSO sau BINE AȚI VENIT în JAPONIA!

  • • După sosirea în Aeroportul Haneda din Tokyo 22:40 (zbor de 9 ore și 20 de minute) mergem spre centrul orașului Tokyo
  • • Check-in și odihnă.
  • • Cazare în Tokyo la hotel de 3 stele, poziționat ideal în apropierea Parcului Ueno – renumit pentru cei peste o mie de cireși ai săi, absolut spectaculoși în timpul hanami (obiceiul japonez de a privi florile de cais sau de cireș) -: Hotel Parkside Ueno sau similar.
  • • Transport: transfer cu autocar privat.

Ziua 3 (sâmbătă, 6 aprilie 2019): TOKYO, TRADIȚIONAL VS CONTEMPORAN

  • • Astăzi vom începe să explorăm unul dintre cele mai uluitoare orașe ale lumii: Tokyo. Vedem jungla urbană, cu zgârie-nori și clădiri futuriste, cu reclame halucinante și un ritm de viață care emană o energie specială.
  • • Vom folosi mijloacele de transport în comun (o experiență în sine la Tokyo) și începem aventura urbană cu partea tradițională a orașului, la Muzeul Shitamachi, unde putem vedea cum era viața odinioară în capitala niponă Edo. Ajungem la templul Asakusa, unul dintre cele mai vechi și populare din Tokyo, unde ne rugăm pentru o aventură japoneză cu mult noroc. Rămânem pentru cumpărături în Nakamise, zona comercială din preajma templului, plină de magazine tradiționale cu prăjituri, evantaie și kimonouri, ce redau atmosfera unui Tokyo mai vechi.
  • • Dejun la un restaurant local.
  • • După-amiaza intrăm într-un Tokyo futurist și foarte agitat,  în Akihabara, cartierul otaku (al pasionaților de manga și anime) și Harajuku, zona în care se poate vedea cel mai bine subcultura adolescenților japonezi.
  • • Opțional, aveți posibilitatea să vizitați o Maid Café – o cafenea în care chelnerițele sunt îmbrăcate în costume fanteziste de menajere și sunt extrem de kawaii (drăguțe, adică). În cafenelele cu pricina, este posibil să asistați la mici momente de dans si cântec sau alte forme de entertainment (Cost suplimentar: depinde exclusiv de implicarea dvs., dar pornește de la un minim de aprox. 20 de Euro/persoană).
  • • Seara ne vom plimba prin parcul Ueno și vom admira cireșii înfloriți.
  • • Cazare în Tokyo la hotel de 3 stele: Hotel Parkside Ueno sau similar.
  • • Mese: mic dejun la hotel & prânz la restaurant.
  • • Transport: public.

Ziua 4 (duminică, 7 aprilie 2019): TOKYO – KAWASAKI – KAMAKURA, ZIUA FESTIVALULUI FERTILITĂȚII

  • • Plecăm cu autocarul spre orașul Kawasaki (drum de aproximativ o oră) și participăm la Festivalul fertilitățiiKanamara Matsuri. Nu e o experiență pentru pudici, pentru că acest festival, de altfel religios, shintoist, are în centru falusul. Atmosfera e incredibilă: călugării poartă pe umeri altare cu falusuri uriașe, participanții încearcă să le atingă pentru noroc, prosperitate, armonie în cuplu și fertilitate. Se pot cumpăra diverse obiecte cu forme falice, de la mici penisuri sfințite în templu, la înghețate colorate. După numărul mare de participanți din fiecare an, putem spune că fie festivalul e foarte eficient (și cei care-l sărbătoresc obțin ce își doresc), fie e pur și simplu foarte distractiv.
  • • Mergem apoi mai departe, la Kamakura (aproximativ o oră, o oră și jumătate, în funcție de trafic), în prima capitală a Japoniei medievale. Kamakura a fost și este încă un centru spiritual în Japonia, așa că ne liniștim după festival în Sanctuarul shintoist Tsurugaoka Hachimangu este foarte spectaculos și important istoric pentru acest oraș. De la povești cu shoguni mergem să vedem o statuie de-a lui Buddha din 1252, Kamakura Daibutsu, iar mai apoi ne plimbăm pe Komachi-dori spre gara Kamakura și profităm de acest timp liber pentru cumpărături înainte de întoarcerea la Tokyo.
  • • Cazare în Tokyo la hotel de 3 stele: Hotel Parkside Ueno sau similar.
  • • Mese: mic dejun la hotel & cină la un restaurant local.
  • • Trasport: microbuz privat.

Ziua 5 (luni, 8 aprilie 2019): TOKYO – HAKONE, PANORAMA MUNTELUI FUJI

  • • Plecăm dimineața cu autocarul și trecem de la frumusețea montană a Alpilor Japoniei la splendoarea vulcanică a regiunii Hakone, zonă faimoasă în Japonia pentru nenumăratele izvoare de ape termale, panorama Muntelui Fuji, peisajele sale deosebite și activitățile în aer liber.
  • • Mergem într-o plimbare cu vaporașul pe lacul Ashi (format în craterul vulcanului Hakone).
  • • Admirăm Muntele Fuji de la Hakone – cel mai bun loc din Japonia pentru o panoramă superbă a vulcanului perfect, muntele sacru al Japoniei (dacă vremea ne permite).
  • • Dacă Vulcanul Hakone este liniștit, luăm telecabina către Valea Owakudani, pentru a degusta o specialitate locala: ouăle fierte în aceste ape termale, negre și cu un ușor gust sulfuros, despre care se spune că pot prelungi viața cu până la 7 ani. Noi sperăm să fie chiar așa!
  • • Dejun la un restaurant local, după care mergem să ne relaxăm la un SPA cu ape termale (Nu uitați să luați cu dumneavoastră și costumul de baie! Restul celor necesare se împrumută gratuit la centrul SPA.)
  • • Cazare în zona Hakone la hotel de 4 stele: Oiso Prince Hotel sau similar.
  • • Mese: mic dejun la hotel & prânz la un restaurant local.
  • • Transport: autocar privat.

Ziua 6 (marti, 9 aprilie 2019): HAKONE – MATSUMOTO – YUDANAKA, MAIMUȚE ÎN MIJLOCUL PĂDURII

  • • Plecăm astăzi către Yudanaka, o populară rezervație naturală japoneză. În drum, facem un popas fotografic în zona Lacului Kawaguchi.
  • • Vizităm apoi Castelul Matsumoto sau Castelul corb, care este ultimul castel original ce a rezistat din epoca feudală.
  • • Urmează Parcul Jigokudani, cunoscut pentru maimuțele sale de zăpadă care se îmbăiază în izvoarele termale.
  • • Petrecem noaptea la un ryokan – han tradițional japonez – în Yudanaka, unde ne relaxăm la onsen – izvoare cu ape fierbinți, o adevărată instituție japoneză.
  • • Cazare în Yudanaka la ryokan.
  • • Mese: mic dejun la hotel & cină la ryokan sau la un restaurant local.
  • • Transport: autocar privat.

Ziua 7 (miercuri, 10 aprilie 2019): YUDANAKA – TAKAYAMA

  • • În drumul nostru spre Takayama, vizităm o fermă de wasabi.
  • • Sosim apoi la Takayama, un mic oraș feudal ce și-a păstrat amprenta tradițională cum puține alte orașe japoneze au reușit. Ne colorăm ziua cu o vizită la Yatai Kaikan, Expoziția de Care Alegorice, după care urmează transfer la hotel și cină. Ne plimbăm pe strada Sanmachi în orașul vechi, cu case din perioada Edo (1600-1868), când orașul prospera datorită negustorilor locali înstăriți.
  • • Opțional: degustare de sake în Takayama, la o distilerie locală (cost suplimentar: aproximativ 15 €/persoană, turul se face pentru minimum 10 persoane).
  • • Cazare în Takayama la ryokan: Asunaro sau similar.
  • • Mese: mic dejun hotel & cină la un restaurant local.
  • • Transport: autocar privat.

Ziua 8 (joi, 11 aprilie 2019). TAKAYAMA – SHIRAKAWAGO – KANAZAWA, SAMURAI ȘI GRĂDINI EXCEPȚIONALE

  • • Începem ziua devreme si plecăm cu autocarul privat spre munți, într-un sat cu o arhitectură și cultură aparte.Shirakawa-go a fost declarat obiectiv UNESCO și este un sat pitoresc, cu case țărănești, construite în stilul inconfundabil Gassho-zukuri. E un paradis rural, cu câmpuri verzi și izvoare cu apă proaspătă, înconjurat de munți, unde oamenii au un stil de viață deloc ușor. După vizita la reședințele familiilor Nagase sau Wada, ne îndreptăm spre nord-vest, către Kanazawa.
  • • Continuăm ziua cu o vizită în districtul Nagamachi la Casa Nomura-ke, reședința restaurată a unei familii de samurai, unde vom învăța despre felul în care trăiau acești luptători în vremurile lor de glorie.
  • • Kanazawa sau Orașul de Aur a fost numit astfel datorită artizanilor ce lucrau exclusiv cu foiță de aur. Kanazawa își arată și astăzi, în diverse moduri, ADN-ul artistic, mai ales în excepționala grădină Kenrokuen, una dintre cele mai frumoase trei grădini japoneze, dar și în muzeul ei de artă contemporană, cu o arhitectură aparte și colecții cunoscute la nivel mondial, pe care le vom admira într-un tur panoramic.
  • • Cazare în Kanazawa de 3 stele: Hotel Mystays Premier Kanazawa sau similar.
  • • Mese: mic dejun la hotel & prânz la restaurant local.
  • • Transport: autocar privat.

Ziua 9 (vineri, 12 aprilie 2019): KANAZAWA – OSAKA, DISTRACȚII NOCTURNE

  • • Plecăm din Kanazawa către Osaka, un oraș exuberant, centru al comerțului și al legăturilor culturale, port din secolul al V–lea, cunoscut pentru scena lui culinară excepțională. Osaka îmbină trecutul bogat cu viitorul high-tech.
  • • Ajunși în Osaka, vom vizita Castelul Osaka din exterior, cu parcul ce-l înconjoară, plin de cireși înfloriți în această perioadă. Participăm apoi la Ceremonia Ceaiului, ritual tradițional japonez ridicat la rangul de artă.
  • • Seara mergem în Dotonbori, cartierul care nu doarme niciodată. Dotonbori, un district de distracții nocturne foarte animat, reușește să combine elemente de secol 17 cu halucinante lumini colorate care parcă vin din viitor.
  • • Cazare în Osaka la un hotel de 3 stele din zona Namba.
  • • Mese: mic dejun la hotel & cină la restaurant local.
  • • Transport: autocar privat.

Ziua 10 (sâmbătă, 13 aprilie 2019): OSAKA – NARA –OSAKA, DELICATE CĂPRIOARE

  • • Din Osaka ne îmbarcam în trenul local spre Nara, prima capitală a Japoniei, experimentând legendara punctualitate a Căilor Ferate Japoneze. Vedem aici cel mai mare Buddha de bronz din Japonia, Daibutsu, adăpostit de Templul Todai-ji, impresionant și minuțios decorat, construit din lemn.
  • • Ne vom plimba prin Parcul Nara, paradisul căprioarelor, mult mai blânde decât ale noastre, dată fiind reședința lor urbană. Peste 1200 de căprioare locuiesc în Nara și sunt considerate mesagere ale zeilor shintoiști. Ele sunt faimoase pentru felul delicat în care înclină capul dacă, la rândul lor, sunt salutate astfel.
  • • Cazare în Osaka la un hotel de 3 stele din zona Namba.
  • • Mese: mic dejun la hotel & cină la restaurant local.

Ziua 11 (duminică, 14 aprilie 2019): OSAKA – MUNTELE KOYA, UN PARADIS BUDIST

  • • Pentru a călători mai ușor, bagajele mari vor fi trimise de la Osaka la Kyoto, prin curier rapid (maximum un bagaj de persoană). Ne vom pregăti câte un bagaj de mână doar cu lucrurile necesare pentru o noapte/ 2 zile.
  • • Plecăm cu o combinație de tren și telecabină pe Muntele Koya. Regiunea a fost timp de generații locul sfânt de pelerinaj pentru adepții sectei budiste Shingon, iar templele sunt adăpostite de o pădure cu arbori seculari. Frumusețea solemnă a naturii completează experiența spirituală. Vom participa la o cină tipică pentru un templu budist, shojin ryori vegetarian și vom dormi pe futon (saltea japoneză folosită ca pat). Satul e liniștit și prietenos și cine dorește, poate să facă o plimbare de seară până în cimitirul local. Garantăm că nu veți întâlni fantome, ci doar o atmosferă plină de mister.
  • • Cazare pe Muntele Koya, la templu.
  • • Mese: mic dejun la hotel & cină la templu – la oră fixă, după tradiția locului, 18.00.
  • • Transport: public.

Ziua 12 (luni, 15 aprilie 2019): MUNTELE KOYA – KYOTO

  • • Continuăm această experiență de (posibilă) iluminare cu meditație la slujba de dimineață (6.30) și un mic dejun shojin ryori la 7:00, după care explorăm împrejurimile, vizitând Templul Kongobuji cu superba sa grădină de piatră și picturile elaborate în stil japonez și Okunoin, cimitirul, unul din cele mai sfinte locuri din Japonia.
  • • Lăsăm în urmă Muntele Koya și ne îndreptăm spre Kyoto. Odată ajunși, mergem să ne cazăm.
  • • Facem o plimbare de seară în Gion, vechiul cartier al gheișelor și servim cina cu preparatele japoneze preferate, la un restaurant din zonă. Ghidul vă va ajuta să alegeți locul cel mai bun pentru cină.
  • • Cazare în Kyoto la hotel de 3 stele: Smile Hotel Kyoto Shijo sau similar.
  • • Mese: mic dejun la templu.
  • • Transport: public

Ziua 13 (marți, 16 aprilie 2019): KYOTO, INIMA ISTORICĂ A JAPONIEI

  • • Continuăm explorarea Japoniei cu partea ei tradițională, în Kyoto, orașul care are 17 obiective înscrise în patrimoniul UNESCO. Ne adaptăm încet la stilul de viață al locuitorilor din Kyoto, diferit de cel al tokyoților sau osakanilor.
  • • Plecăm și mergem la vestita piață Nishiki, loc al deliciilor culinare de tot felul (aricii de mare sunt foarte gustoși, la fel și murăturile japoneze fermentate!), unde puteți găsi și obiecte tipic japoneze, făcute în ateliere ținute de aceleași familii de sute de ani.
  • • Vizităm castelul Nijo-jo, reședință a shogunului Tokugawa Ieyasu, unde podelele cântă, iar grădinile încântă călătorii.
  • • Descoperim apoi Kinkaku-ji sau Templul de Aur și Ryoan-ji, Templul Dragonului Pașnic, cunoscut pentru grădina Zen cu 15 pietre, unde veți avea o surpriză vizuală.
  • Opțional, puteți merge să vedeți un spectacol cu Gheișe, în care veți înțelege pe deplin cât de desăvârșite în arta dansului și a muzicii sunt aceste doamne, la un teatru din Kyoto. Cost suplimentar pentru spectacol: 45 €/persoană, turul se face pentru minimum 10 persoane.
  • • Cazare în Kyoto la hotel de 3 stele: Smile Hotel Kyoto Shijo sau similar.
  • • Mese: mic dejun la hotel .
  • • Transport: microbuz privat.

Ziua 14 (miercuri, 17 aprilie 2019): KYOTO, NATURĂ NEATINSĂ ȘI TEMPLE SECULARE

  • • Astăzi continuăm să explorăm zona Kyoto.
  • • Pădurea de bambus din Arashiyama – unul dintre cele mai îndrăgite locuri din Japonia, acum deschis publicului larg, care multă vreme a fost accesibil doar nobililor japonezi.
  • • Sanctuarul shintoist Fushimi Inari-taisha, vestit pentru cele peste 10000 de porți Torii portocalii, o explozie senzațională de culoare. Templul este dedicat zeității orezului, Inari. Veți vedea o sumedenie de statui ale unor vulpi, animal considerat mesager al zeității Inari.
  • Din Kyoto ne îmbarcam apoi spre Tokyo, pentru o ultimă noapte în acest oraș fascinant.
  • • Cazare în Tokyo la hotel de 4 stele: Asakusa view hotel sau similar.
  • • Mese: mic dejun la hotel & cină de adio.
  • • Transport: public (tren local și Shinkansen).

Ziua 15 (joi, 18 aprilie 2019): TOKYO, SAYONARA!

  • • Timp liber dimineața pentru check-out (la ora 11:00), după care vom merge în Shibuya, cartier renumit pentru intersecția sa în care se circulă din toate direcțiile, una dintre cele mai aglomerate ale lumii.
  • • Ne întoarcem apoi în Asakusa, unde putem să ne mai plimbăm sau să facem ultimele cumpărături pe străzile din jurul templului.
  • • Periplul nostru în Țara Soarelui Răsare se încheie în această după amiază și spunem ”Sayonara!”.
  • • La ora 18:00 avem transfer către Aeroportul Internațional Narita, iar la 22:20 ne îmbarcăm la cursa QR 807 spre Doha. Ajungem la 04:00 și continuăm la 06:50 (QR 221) spre București.

Ziua 16 (vineri, 19 aprilie 2019). DOHA-BUCUREȘTI

  • • La 11:55 aterizăm pe Aeroportul Henri Coandă din București.
  • NOTE: *Tariful (3790 de euro) este calculat pe persoană/loc în cameră dublă, pentru un grup de minimum 12 persoane.
    **Grupul maxim va fi de 20 persoane, plus 2 însoțitori.
    ***Suplimentul de cameră single este de 880 €/persoană.

 

  • PROGRAMUL INCLUDE:
  • ✓ Însoțitori: Ana Maria Caia și tour leader român vorbitor de limba japoneză, bun cunoscător al culturii și tradițiilor locale, pe toată durata programului;
  • ✓ Transport cu avionul București –Tokyo/Tokyo  – București;
  • ✓ Taxe de aeroport in valoare de aproximativ 490 €/persoană;
  • ✓ 13 nopți cazare (10 nopți la hoteluri de 3 si 4 stele, 2 nopți la ryokan și o noapte la templu pe Muntele Koya);
  • ✓ Regim de masă:  mic dejunuri incluse, demipensiune în zilele 3 – 11 și 14 – 15;
  • ✓ Activitățile și intrările la toate obiectivele turistice conform programului;
  • ✓ Transport conform programului (autocar privat in zilele menționate, conform program);
  • ✓ Abonament de o zi pentru mijloacele de transport în comun în ziua 14;
  • ✓ Transport cu trenul din gara Osaka până la stația Koya-san; transport dus-întors la Muntele Koya
  • ✓ Transferuri de la aeroport la hotel în Tokyo și de la hotel la aeroport în Tokyo;
  • ✓ Transportul bagajelor de la Osaka la Kyoto și de la Kyoto la Tokyo (maxim un bagaj de persoană; pentru mai mult de un bagaj se percepe o taxă de aproximativ 20 € pentru fiecare bagaj în parte);
  • ✓ Ghizi locali suplimentari, acolo unde este cazul;
  • ✓ BONUS: Asigurare Travel (componenta medicală și componenta storno – Notă: Suma asigurată pentru protecția storno va fi de fi de 8.500 Ron/persoană) – se va emite în momentul încheierii Contractului de comercializare a serviciilor turistice-.
  • PROGRAMUL NU INCLUDE:
  • ×  Alte mese decât cele menționate în program;
  • × Transportul cu mijloacele de transport in comun: metrou, tren, tramvai în zilele 3, 10 ,11, 12 și 15  (cu excepția drumului din gara Osaka la gara Koya-san);
  • × Excursiile și programele opționale;
  • × Băuturile alcoolice și nealcoolice;
  • × Cheltuieli de natură personală;
  • ×  Bacșișuri pentru tour leader, ghizi locali și șoferi (50 € de persoană, suma se va înmâna însoțitorului de grup);
  • × Taxe de depozitare pentru bagaje în gări.