E-o chestie de experiență

light-bulb-current-light-glow-40889-1


– Ba să faci bine să mă asculți, că eu am făcut reviste 15 ani, nu ca tine…

Se oprește puțin, ar vrea să mă nimicească, dar nici să nu riște.

…5 ani!

La respirația aia din fața lui 5 ani am hotărât să tac. Să nu răspund nimic. În respirația aia se ascundea eroarea, nu numai despre ani, ci despre situație. Adevărul cel mai adevărat, e că am experiență în “făcut” reviste de un an și jumătate. Da, am scris pentru reviste, da, am funcționat în media, da, am 17 ani de muncă pe toate suporturile posibile, dar fac reviste de un an și jumătate și știu că mai am numai câțiva ani în care voi face asta optim, cu forță, ca și cum m-aș inventa pe mine și mi-aș inventa munca în fiecare zi.

Sunt o impostoare, așadar, e grav s-o iei de la capăt și e și mai grav să-ți iasă și e grav să ai un ritm mai săltăreț decât alții. Eu însămi, am simțit asta despre mine de multe ori până acum, recunosc: la 17 ani mi-am zis că o să învăț filosofie, iar majoratul mi-l făceam într-un cămin din București cu lotul olimpic internațional de filosofie. La 19 ani am prins o colaborare cu TVR-ul și prima filmare a fost o lansare de carte sinistră, așa că de frica plicitiselii, la 20 de ani făceam documentare. La 21 de ani am dat un concurs (scris) de scenarist la firma lui Lazarov și când ne-am întâlnit cu el prima oară a întrebat unde e doamna scenarist, eu a doamnă sigur nu arătam. La 23 de ani m-am trezit pe cap cu o echipă de zeci de oameni, la un late night zilnic.

Am greșit multe lucruri și multe lucruri aș fi putut face mai bine, dar niciodată n-am simțit că m-a trădat lipsa de experiență, orice naiba ar însemna asta, că uneori înseamnă să faci prostii 10 ani până dai cu oiștea-n gard definitiv și fără drept de apel. Nu-s eu vreo genială, pur și simplu am făcut tot timpul numai lucruri la care știam c-o să mă pricep și le-am făcut cu un amestec de frică, entuziasm, încredere, dorință, dragoste. Când astea toate au crăpat pe rând, s-a întâmplat și asta, m-am dus pe drumul meu.

Experiența da, aduce confort, aduce cu sine niște rafinament, dar aduce confort și în a spune tâmpenii cu multă siguranță, poate aduce și o devastatoare lipsă de întrebări, o înspăimântătoare lipsă de curiozitate. E plină lumea de neghiobi bătrâni și neghiobii bătrâni de azi au fost tinerii neghiobi de ieri, că n-am văzut în viața mea un mediocru tânăr care a devenit strălucitor pentru că a căpătat experiență. Poate a devenit un mediocru mai sigur pe el, un mediocru care funcționează mai bine după un anumit model pe care l-a asimilat în timp, ba chiar un mediocru care poate simula cu talent uneori că nu e mediocru. 

Eu prețuiesc începutul, mai ales că un început poate să țină 15 ani și 100 de ani, sunt convinsă, și la început e minunat că înveți și nu te oprești din asta, că ți se pare că nu știi și că trebuie să știi, tot mai mult, neobosit. La început faci, fără să ai nevoie de un milion de stimuli să faci, te întrebi și găsești răspunsuri, ai curajul și puterea, încă, să te simți outsider, să vezi lucrurile mai de departe, să fii ceva mai liber. Așadar, experiența asta nu e automat o decorație, iar dacă îi faci/consideri pe ceilalți mai mici decât sunt, tu nici nu ești, nici nu devii mai bun.