Jurnal cipriot. O viață avem, s-o petrecem noaptea

Mackenzie Beach, Cyprus from Indie Studio on Vimeo.

Mackenzie era un englezoi ursuz și rău din fire, fost militar, pe care Dumnezeu îl uitase în Cipru după retragerea ocupației britanice. Spre bătrânețe dezgustul lui profund față de oameni l-a alungat la marginea orașului Larnaca, pe o plajă pustie, unde și-a făcut o baracă și s-a bucurat de singurătate până la moartea lui, în anii ’80. Pe vremuri, larnachezii aveau și două ziceri cu el. Dacă voiau să te trimită la dracu îți spuneau să mergi în Mackenzie Beach sau dacă voiau să indice că un loc e la naiba în praznic, ziceau că e tocmai în Mackenzie Beach.

Doar că lucrurile nu stau așa cum credem noi că ni le aranjăm, așa că numele bătrânului mizantrop care a fugit de lume e sinonim astăzi cu cea mai luxoasă și neobosită zonă de distracție din Cipru. Printre palmieri au crescut cluburi cu forme năucitoare, mesele sunt toate albe, paturi cu baldachin înconjură ringurile de dans exterioare. Din cluburi se iese direct pe nisip, de altfel plaja e perfect funcțională și normală în timpul zilei, iar cocktailurile se metamorfozează la primele ore ale dimineții în cafele cu care se dreg petrecăreții.

mackenzie3Ammos (nisip în grecește) e unul dintre cele mai vechi și de succes cluburi din Mackenzie. DJ-ul e cocoțat într-o căsuță de palmier, iar pe bar, de niște sfori, atârnă dansatoare. Rochiile de seară se mixează cu costumele de baie. E în jur o atmosferă veselă cu bum-bum, suportabilă, ba chiar molipsitoare și pentru cine nu e tocmai un fan al bum-bum-ului. E 12 noaptea și de-abia suntem în stadiul de încălzire. Vecinii de la XS Night&Day deschid și ei clubul, despre care se spune că e cel mai bun din toată insula.

mackenzie1La plecare, petrecăreții se înfig într-o tarabă cu kebab. “Cel mai prosper om din Mackenzie, îngână Marios, prietenul nostru cipriot. Ăștia cu cluburile cheltuiesc sute de mii de euro pe interioare ca să atragă clienți pentru kebabagiu.” Râdem. Niște copii amețiți de somn se amețesc suplimentar în niște leagăne de pe plajă. Mediterana petrece mult și doarme puțin. Trăiește mult.

Jurnal cipriot este parte a unui proiect realizat pentru Oficiul de Turism al Ciprului, în colaborare cu excelenta agenţie locală Knossos Travel, parteneri ai Paravion.ro. Dacă vreți să vedeți dantelăresele la lucru, puteți cumpăra excursii de Revelion în Cipru, la prețuri foarte bune, de aici.