Cumplitul lucru pe care îl fac copiii noştri la şcoală

photo(16)Nu, nu e că se îmbrâncesc. Nu, nu e că vorbesc urât unii cu alţii. Nu, nu e că freacă iPhoanele ca un derviş mărgelele de rugăciune. Nu e nici că învaţă după manuale tâmpe. Acel lucru absolut cumplit pe care îl fac copiii noştri la şcoală se numeşte “compunere”.

De-a lungul timpului m-au felicitat câte unii cu un “ce bine scrii!”. Nu ştiu dacă scriu bine, dar scriu de când eram preşcolar şi toată viaţa mea am scris aşa cum mi-a venit să scriu. Am fost o nulitate absolută în termenii impuşi de şcoala românească, la capitolul compuneri sau comentarii literare, ceea ce nu m-a împiedicat să iau 10 pe la examene. Bine, m-a împiedicat să împuşc premiul I naţional pe la olimpiadă, dar asta e o altă poveste.

Eu sunt convinsă că omul se naşte povestitor, că ştie să istorisească celorlalţi bucăţi din viaţa lui şi a altora. Dacă asculţi nişte ţărănci bârfind, o să vezi că multe dintre ele au un fel sprinţar şi plin de umor de a povesti. Dacă te duci într-o cârciumă infectă şi tragi cu urechea la beţivi, o să culegi întâmplări incredibile, adesea redate fermecător. Copiii noştri, toţi, înainte de vârsta la care trebuie să scrie compuneri, ne-au spus vrute şi nevrute, au închipuit poveşti fabuloase şi au construit personaje fantastice. Şi-apoi, în viaţa lor a apărut compunerea.

Manualele de română ne oferă teme generoase de compuneri: începutul primăverii, primăvara, sfârşitul primăverii, plecarea primăverii, vestitorii primăverii, venirea verii, vara, căldura verii, vacanţa de vară şi tot aşa, pe rând, cu toate anotimpurile, de zici că ăştia mici trebuie să mediteze încontinuu la ciclurile naturii în zonele temperate. Rar, ca o binecuvântare, subiectul poate fi vreo excursie cu clasa sau altă trebuşoară care ar merita povestită.

Şi-apoi începe delirul. Copilul nu are voie să facă ce ştie el foarte bine, adică să povestească, să-şi imagineze, să fabuleze, să spună ce simte şi ce crede. Nu, el trebuie să folosească “expresii frumoase”. Primăvara nu poate fi un anotimp, ci trebuie să fie fiica bătrânului an. Soarele nu poate fi un astru ceresc, ci este dătătorul de viaţă. Razele nu pot fi orbitoare, strălucitoare sau ordinare, ele sunt ca spicele de grâu şi se scurg pe pâmânt. Iarba nu-i verde, ci o adunătură de firicele care caută căldura soarelui taman când vântul adie, că doar n-o să bată. Primăvara nu înfloresc copacii, ci o tânără fată are un alai de flori. Cucul nu face cu-cu, ci desăvârşeşte simfonia naturii. Merele şi perele nu se coc, ci umplu pârguite coşul rodnic al fiicei celei de-a treia a anului. Iarna nu ninge, vă asigur, ci norii cern fulgii zglobii de zăpadă.

Desigur, criminala compunere a claselor primare se metamorfozează în cretinul comentariu literar, în care Eminescu nu e un scriitor, ci Luceafărul poeziei, Sadoveanu nu e autorul Baltagului, ci Ceahlăul literaturii româneşti şi mă opresc că m-a luat greaţa scriind atâtea idioţenii.

Şi după ce ne chinuim cu odraslele noastre să distrugem în ele orice urmă de scris normal, după ce le îndobitocim obligându-le să producă maldăre de texte mizerabile cu “expresii frumoase”, care n-au nici cap, nici coadă, nici vreo sămânţă de poveste în ele, ne mirăm că ei nu pot rezuma corect un text sau povesti o întâmplare. Nu pot, că au făcut compuneri şi comentarii care le-au distrus darul înnăscut al povestirii şi i-au transformat în nişte scriitori ridicoli.

Problema aia mare e că după ce ai băgat “compunerea” în om, greu o mai scoţi. Iată ce mi-a scris un băiat, de altfel în bună regulă şi normal, student în ultimul an, despre o destinaţie turistică: “Daca va place schimbarea si in acelasi timp sunteti conservator, doriti schimbare, dar vi se pare peste mana dobandirea ei, X este locatia pentru dumneavoastra. Veti fi pierduti in aceasta capitala imensa, veti simti pulsul orasului modern prin petreceri, bauturi specifice, viata de noapte, muzica, dansuri, divertisment si in acelasi timp veti simti spiritualitatea chinezeasca prin festivalul ceaiurilor, sportul practicat, traditia de nezdruncinat si cele mai naucitoare peisaje, toate acestea impletindu-se intr-un mod aproape disonant. Vizitati orasul extremelor care se atrag, antagonismul este pur uman.” Sunt 98% sigură că fără lunga dictatură a compunerilor şcolare în viaţa lui, n-ar fi ajuns la 22 de ani la un asemenea minunat rezultat.

Aşa că dragi părinţi, vă rog, cu riscul de a vă izola copiii de turmă, ucideţi din compunerile lor fiicele bătrânului an, razele blânde ale soarelui care se scurg pe pământ şi-l readuc la viaţă, rodnicia toamnei şi Ceahlăul literaturii. De fiecare dată când o asemenea greţoşenie e scrisă pe un caiet şcolar, un posibil scriitor moare. Mă jur.

Nu uitaţi de concursul de pe blog. Intraţi pe http://www.paravion.ro/concurs-rfi, lăsaţi o întrebare pentru mine sau pentru invitaţii mei  la emisiunea de călătorii de pe RFI şi intraţi într-o tragere la sorţi pentru un sejur în Rodos (pentru două persoane).

Comments

  1. […] pe care il fac copiii nostri la scoala se numeste “compunere”, scrie Ana-Maria Caia, pe blogul ei. Citeste articolul integral Hot […]

  2. […] Cumplitul lucru pe care il fac copiii nostri la scoala – caia.ro610 shares 548 comments 3547 likes 2 tw. trackbacks 5663 tw. followers […]

  3. […] Cumplitul lucru pe care îl fac copiii noştri la şcoală; […]