Cronică de film cu amintiri: Grand Hotel Budapesta

Wes Anderson a făcut un film neînchipuit de arătos, ambalat în cartoane colorate, prinse cu panglici fanteziste, în care a băgat actori talentaţi şi replici memorabile. M-am dus la film vrăjită de titlu, pentru că, trebuie să recunosc, am o grozavă slăbiciune pentru Grand Hoteluri.

Când eram copil, în România cea mai cenuşie din câte au existat, în anii ’80, o dată pe an, de 4 mai, părinţii mei dădeau o mică petrecere la Iaşi, la Grand Hotel Traian. Ţin minte şi acum Salonul Alb, cu pereţi tapetaţi, atmosfera caldă a clădirii făcute de Eiffel, mirosul de podele de lemn amestecat cu parfum de trandafiri proaspeţi şi piesa de rezistenţă a serii: intrarea în apartamentul prezidenţial unde ai mei rămâneau peste noapte. După o tură prin somptuoasele camere, eu eram exilată cu vreo verişoară într-o dublă standard şi-mi sorbeam amarul de a nu fi lăsată să mă lăfăiesc în ceea ce mi se părea a fi cel mai luxos pat din lume. M-am întors de multe ori după copilărie la Traian şi cu toate cusururile pe care le-aş găsi unui hotel după ce am stat în câteva sute, rămâne în inima mea. Şi dacă veţi vedea filmul lui Anderson, o să înţelegeţi că orice poţi scoate dintr-un Grand Hotel, în afară de farmecul irezistibil pe care acesta îl poartă în ADN.

“Grosolănia este doar expresia fricii”, declamă ţanţoş domnul Gustave, personajul principal al filmului, un concierge legendar al sublimului Grand Hotel Budapesta, în vreme ce îl învaţă meserie pe micuţul Zero, bell boy proaspăt angajat. De altfel, domnul G are o tolbă plină de înţelepciuni similare şi de poezii pe care o revarsă peste privitori şi peste subordonaţii din hotel. Menirea lui în viaţă este să se poarte ireproşabil cu clienţii, să le creeze un spaţiu personal nou şi confortabil, în care nimic nu le e interzis.

Grand Hotel Budapesta e undeva în munţi, într-o mică republică fictivă, care mie mi-a evocat staţiunea Semmering din Austria, cu al ei hotel Panhans, unde am găsit acum câţiva ani un Monsieur Gustave pedant şi politicos în chip de manager, care povestea despre vremurile vechi, cu baluri şi rezidenţi nobili de-ai hotelului, într-un fel care m-a făcut să mă întreb dacă nu cumva el însuşi nu era vreo fantomă a trecutului. În film, într-o Europă în prag de război, o luptă pentru moştenirea unei doamne bogate, declanşează aventurile. Urmăriri, evadări, crime, comploturi, toate sunt tratate atipic de regizor, pudrate cu zahăr şi învelite în marţipan, întocmai ca prăjiturile pe care le tot mănâncă personajele (mă felicit că mi-am luat o îngheţată în sală, altfel făceam criză de hipoglicemie, jur, de la ce se petrecerea pe ecran).

Mergeţi la Grand Hotel Budapesta pentru o porţie consistentă de frumuseţe şi voie bună. De asemenea, dacă vi se face poftă de călătorit participaţi la concursul “Poveşti din pat”organizat de Paravion. Cea mai bună poveste dintr-un pat de hotel câştigă un citybreak pentru două persoane la Amsterdam, oferit de Paravion.ro şi KLM România. Detalii aici.

 

Share this...

Leave a Comment