Cele mai “bombă” petreceri din Bucureşti

photo(3)La Casa Jurnalistului, strada Viitorului, 154, într-o casă mare, cu subsol şi mansardă, sub ameţitoarele lumini ale unui glob disco din decenii trecute se fac cele mai “bombă” petreceri din Bucureşti. N-am găsit alt cuvânt mai bun, deci o să ne mulţumim cu ăsta.

“Vine Romeo Fantasticu Bombasticu Regele Sexului, un tip care nu are instrumentele necesare pentru a se explica” tocmai explică o tipă cu bustieră colorată în bucătăria de la Casa Jurnalistului. Publicul larg e format din vreo doi jurnalişti de investigaţie care tocmai vorbeau despre producătorii de cocaină din Columbia. Unul dintre ei îi văzuse pe viu, luase la pas jungla columbiană. Au schimbat povestea cu una despre reţelele de proxenetism, prostituate minore, judecători şi procurori, flagranturi, martori. Tipa l-a abandonat pe Romeo să ţină un discurs bombastic-fantastic despre un monarhist care a urmărit-o la metrou şi pe care l-a filmat. Din tonul ei gradat-afectat, te puteai lămuri în sfârşit cât de periculoasă e meseria de jurnalist pe lumea asta. Bărboşii de la investigaţii au dat-o pe Chevron şi înregistrări compromiţătoare cu oficiali. Nici o panică, vorbeau de parcă n-au văzut în viaţa lor un monarhist hărţuitor la metrou.

Pe sub geamul bucătăriei, se perindă înspre subsolul casei scriitori, jurnalişti, filosofi, hipsterime, publicitari, fashion icon-uri de underground, zombies, fete şi băieţi. De pe hol se-aude ca un ecou la conversaţia din bucătărie, ca o incantaţie, ca un reverb de microfon manelistic: “fantasticuuu, bombasticuuu” chiar în momentul sacru în care, cu alai de băieţi şi ochelari de soare la ochi defilează prin curte numitul Romeo. E chiar el, în carne şi oase, dispus să se atingă de acest public nou şi foarte hip, flămând de idoli din ce în ce mai proaspeţi şi mai bizari. O ardem pe teorie în bucătărie, desprinşi de orice fel de realitate, lumea se amestecă în ritm accelerat, bustiera e înlocuită de un tip care conduce ceva site mamut de spam, autentic ca Romeo, dar care nu-şi găseşte nici un admirator. Un băiat frumos şi civilizat, jurnalist, îl întreabă pe spammer “ce face la site-ul ăla al lui” şi spammerul îi zice scurt “noi acolo scriem ştiri”. Înfrăţirea merge anevoios, ăla e prea motric ca să fie înghiţit de cei din jur.

Mă apucă un acut sentiment al trădării în timpul unei discuţii cu Constantin Vică, doctor în etică şi frate de soprană, despre Rigoletto, noua montare de la operă (în care joacă soră-mea), aşa că mă duc în subsol, poate, poate, îl mai prind pe Romeo, acest nou Krishna căruia trebuie să îi cântăm noi în seara asta un Hare Krishna (traducere: Krishna- zeitate hindusă care cântă la flaut şi Hare- cel care înlătură iluzia). Jos, Romeo s-a evaporat, dar pe perete e proiectat Florin Salam, tot un avatar, încarnare de zeu. Mă întâlnesc cu Ursulean, jurnalistul brahmin, proaspăt ieşit dintr-un ritual revelator. Îmi spune împreunându-şi mâinile pios, aproape de faţă “Romeo ca Romeo, dar tu nu ştii cum a fost când a venit Sorin Necunoscutu care cântă în cimitir”. Nu ştiu cum, dar mă curentez de la emoţia aia aproape religioasă.

Se dansează pe manele cu stil, o fată impecabil tunsă şi îmbrăcată se leagănă perfect echilibrat de pe un picior pe altul, ţinându-şi sub control şoldurile care pe muzica asta o pot lua razna. E şi în asta un sens, pentru că mulţimea asta împiestriţată e obligată să creeze chiar aici şi acum o mitologie convenabilă pentru ea însăşi, în care zeii aceştia noi capătă din ce în ce mai multe calităţi şi puteri. Nu e nici o iluzie, totul e real, deşi în jurul meu recunosc peste tot unde mă întorc, poze de pe Facebook.

În loc de final, nişte bibliografie.

Romeo Fantastik – aici şi aici.

Sorin Necunoscutu – search pe Youtube

Casa Jurnalistului- aici