Coşmarul căderii unui avion. Varianta politicianului român.

Black-Wallpapers-BackgroundsÎntr-o seară călduţă de ianuarie, pe când politicienii români făceau ce sunt ei plătiţi de noi să facă- apăreau la televizor sau se uitau la televizor, un avion cădea în Apuseni. N-ar fi fost aşa o problemă mare dacă în avion nu erau nişte indivizi demni să obţină apreciere şi dragoste de la public, aflaţi chiar într-o misiune umanitară. Primele ore politicianul român a fost calm şi şi-a văzut de treabă, perorând cu spor pe la tv despre accident, că el este, nu-i aşa, expert ultim, salvator, om uns de Dumnezeu şi înzestrat cu puteri super-para-speciale, mai ceva ca regele Arthur ori Ludovic al XIV-lea. După ce nişte ţărani au găsit victimele şi după ce pilotul cu 16.000 de ore de zbor Iovan şi tânăra frumoasă, deşteaptă şi muncitoare Aura Ion au murit de frig, situaţia a început să devină verde. Nu numai în termeni de tragedie umană, ci din punctul de vedere al politicianului român.

Televiziunile alea care-s un fel de gropi de nisip unde se joacă partidele cu voioşie au început să trăiască şi ele şocul dezorientării beneficiarilor lor. Bine, dai în STS şi SRI care-s ale lui Gigel, dar nu poţi că de fapt softul care nu localizează avioane, ci cai verzi pe pereţie, e vândut de Popel. O să-i spurcăm pe ăia de la interne, numai că atunci concurenţa o să îi spurce pe ai noştri, ăia de la ROMATSA. Or fi vinovaţi ăia din Alba, dar ai cui sunt ei oare? S-a creat un comitet de situaţii de urgenţă media care a hotărât ca invitaţii din studiouri să fie cât mai ridicoli, habarnişti şi lipsiţi de legătură cu subiectul. Din când în când, peste gălăgia din studio se auzea vocea disperată a directorului de la centru de transplanturi care în pragul crizei de nervi le explica autorităţilor că sunt o gaşcă de incompetenţi şi criminali.

Dar orice s-a spus, explicat, demonstrat, urlat a rămas degeaba. Poporul ăla prost care poate fi manipulat oricum s-a dovedit a fi dezgustat de toţi, în grup. Pentru că dincolo de “ba tu eşti de vină, nu eu” poporul a văzut o fată frumoasă şi curajoasă care a murit. Şi uneori asta e de ajuns ca politicienii români de toate culorile să înceapă să trăiască un coşmar. Să devină fără excepţie urâţi şi vinovaţi.

Că softurile nu merg şi licitaţiile se fac ca să se dea o şpagă.

Că miniştrii sunt vedete media, nu servitori ai poporului.

Că nimeni nu ştie cum arată un regulament pentru că funcţia este despre a avea, nu despre a şti.

Că posturile bine plătite sunt cadouri pentru cei care fac servicii partidelor.

Că un copil de 10 ani ştie mai multe despre calculatoare decât un expert din aparatul de stat.

Că să fii prost nu a oprit pe nimeni în România să facă o carieră de succes.

Că nesimţirea şi şmecheria sunt apreciate colegial în partide.

Că atunci când prinzi o funcţie publică ai impresia că asta îţi sporeşte şi numărul de conexiuni neuronale.

Că răfuielile între bizonii politici rămân în vigoare şi în situaţii de urgenţă, prioritar fiind să şi-o tragă la infinit unii altora.

Că în oraşele de provincie cântăreţul de la nunţi e consilierul pe probleme de cultură la primărie, dizeuza e directoarea casei de cultură, bodyguardul de la amanet şef la situaţii de urgenţă şi buticarul viceprimar cu perspective de parlamentar.

Că orice directoraş cu orice bugeţel public sub el, cât ar fi de amărât, trebuie să aibă carnet de partid (oricare partid). E mai dihai acum decât pe vremea PCR.

Că politicianul român ne ia la mişto zilnic şi noi nu vedem asta dacă nu cade un avion cu transplantişti.

Medicii în România nu sunt cei mai iubiţi de public. Imaginea lor e mânjită de mulţii indivizi şpăgari, politruci, subcalificaţi care poartă halat alb. Dar peste ăştia sunt unii care “salvează”. Şi noi, ca popor, tânjim al naibii de tare să fim salvaţi. Competentului guvern Boc i s-a tras tot de la un medic, tot “salvator”. Acum sunt curioasă.

P.S. Textul conţine nişte generalizări, culmea, am întâlnit şi politicieni teferi.