Vacanţa asta te faci pierdut (4)

03Gata, nu mai e la modă să dai sfântul check-in la Otopeni, ca să vuiască Facebook-ul că ai ieşit din ţară, iar apoi să îngreunezi funcţionarea Instagramului cu puzderia ta de poze de la plajă, de la Paris sau de pe pârtia din Austria, cu care îţi hrăneşti simultan orgoliul şi prietenii rămaşi în ţară. Sezonul ăsta dă-te lovit, ascunde-te, trăieşte misterios, fă-te pierdut. Şi măsoară de-abia la finalul aventurii succesul tău în social media. Vei fi, pur şi simplu, un zeu.

Un minuscul Tibet în Nepal

Tashi Palkhel

Arată ca în Evul Mediu, dar nu e mai vechi de 50 de ani. I se spune Tashi Palkhel şi e una dintre micile aşezări tibetane de lângă masivul Annapurna (peste 8000 de metri înălţime), în Nepal. La început a fost o tabără de refugiaţi, care îi primea pe cei care îşi părăseau paradisiacul Tibet, fugind de urgia atee adusă acolo de chinezi. Toţi bătrânii din sat ştiu cum e să traversezi un masiv himalayan, ceea ce în ochii mei îi face nişte eroi legendari. Dar nu arată ca nişte eroi, nici măcar muşchi nu par să aibă sub straiele tradiţionale în care sunt încotoşmănaţi. Satul are două uliţe prăfuite, una cu nişte case mici şi pătrate, după modelul celor din Lhasa, o şcoală şi un templu mare, cu porţile aurite. După amiaza, sunt ore de rugăciune, în care tinerii călugăraşi, sub oblăduirea unui maestru cântă sacrele sutre budiste, cu glasuri egale. În restul timpului, copiii îmbrăcaţi cu straiele stacojii specifice celor care trăiesc în mănăstirile tibetane, se joacă asemenea oricăror copii, de-a prinsa şi de-a ascunsa, într-o hărmălaie care indică clar că cei mai mulţi locatari aici sunt foarte tineri şi neastâmpăraţi.  În Tashi Palkhel, de voie şi nevoie, se respectă vechiul legământ ca fiecare familie să îşi facă cel puţin un fiu călugăr. Dacă trăieşti în mănăstire ştii să scrii şi să citeşti, înveţi arte, ştiinţe şi chiar vestita şi eficienta medicină tradiţională. Astea toate se traduc într-un viitor mai uşor, pentru că această mână de oameni care trăieşte cocoţată pe nişte stânci de la picioarele munţilor cei mari nu se întreţine din altceva decât din producerea de obiecte religioase şi covoare.

După primul rând de case al satului, pe nişte mese de lemn sunt expuse roţi de rugăciune, din cupru. În cilindrul de sus, care se învârte în sensul acelor de ceasornic, sunt băgate hârtii cu rugăciuni. Mişcarea duce textele până la zei şi astfel karma pământenilor se curăţă. De altfel aici, zeii sunt aproape, trebuie doar să te uiţi în sus ca să îi vezi acasă la ei,  printre frumoasele vârfuri în formă de coadă de peşte ale Himalayei. Covoarele sunt întinse pe prispe, din ele scot capul dragoni legendari, atunci când nu sunt pur şi simplu inundate de florile viu colorate ale munţilor. Dacă vii să rămâi în acest sat, ca în oricare altul de felul lui, nu uita că aceşti oameni nu sunt acasă, ci visează zilnic să se întoarcă la locul naşterii lor, la locul unde şi-au abandonat spiritele strămoşilor. Şi ei sunt în trecere, ca şi tine.

Cum ajungeţi acolo: avion: Bucureşti- Qatar sau Emiratele Arabe Unite-Kathmandu, maşină Kathmandu-Pokhara- Tashi Palkhel

Ce puteţi face: iniţiere în budismul tibetan, admira peisajele incredibile, hiking, meditaţie

Sfat: nu discutaţi politică în sat. Tibetanii sunt toleraţi în Nepal, nu primiţi cu braţele deschise şi politica chineză în această problemă e bine cunoscută. Fiţi respectuoşi în legătură cu religia şi cultura localnicilor şi plătiţi preţul corect pentru obiectele frumoase pe care le puteţi cumpăra, chiar dacă nevoia i-ar putea face să lase absurd de mult din preţ.

Notă: Textul a fost scris pentru Esquire Big Black Book, ediţia de toamnă-iarnă 2012

Enhanced by Zemanta