Concurs Tap Portugal România şi KidZania. Câştigătorul.

photo(4)Aşadar, trei bilete de avion  (cel puţin un copil), două nopţi de cazare la hotelurile Sana şi intrare gratuită la KidZania au fost câştigate de Nichita Severin, 10 ani, Bucureşti. Am avut 46 de înscrieri valide (care respectau toate regulile concursului), adică 46 de poveşti frumoase despre “ce vreau să mă fac când o să fiu mare”. Juriul a selectat opt texte finaliste din care a ales mai apoi câştigătorul. O să înşir ceilalţi finalişti pentru că merită din plin: Popovici Andreea Alisia 12 ani, Deva- cu o poveste excelentă despre cum e să fii veterinar pe Saturn, Maria David cu o istorisire fantezistă despre visuri imposibile şi Harry Potter, Florin Diaconu cu o discuţie plină de candoare cu nepoata  despre “te iubesc ca sarea în ciocolată”, Cristian Gache- întâmplare cu un băieţel care voia să se facă Bau Bau, Carmen Ionescu şi dorinţa unor puşti cumsecade de a se face familişti, Maria Baston cu o poveste dintr-o şcoală şi Dorothea Vânău cu o povestioară plină de sens despre modelele din viaţa copiilor.

Juriul e compus din mine (www.caia.ro), Simona Metea, directorul TAP România (www.tap-portugal.ro) şi Mirela Retegan, “regina” entertainmentului pentru copii (www.zurli.ro).

Concursul a fost organizat de  TAP Portugal România şi parcul pentru copii KidZania.

Şi cum se face, cu felicitări, iară şi textul câştigător.

“Ma numesc Nichita. E-un nume mai putin obisnuit in Romania, copiii se uitau curios si intrebator la mine, crezand ca glumesc cand ma recomandam, spuneau ca e nume de fata. Pe mine mami m-a pregatit inca de cand eram mic, mi-a zis ca am un nume cu rezonanta, greu de purtat, si trebuie sa-l duc cu mandrie, pentru ca au fost multi oameni puternici cu acest nume. Si, de ce sa nu recunosc, uneori, satul de ironiile copiilor, ma mai recomandam si cu celalalt nume al meu, Matei, dar parca mi-era rusine de slabiciunea mea, tot mai mult imi placea Nichita si Nichi. Apoi, dintr-o data, parca nu mi-a mai fost greu sa spun “Ma numesc Nichita”. Sunt singurul cu acest nume in parcul in care ma joc, singurul in scoala, singurul in echipa de polo, si nu i se mai pare nimanui curios. Stiu de multa vreme de Nichita Stanescu, mi-au citit mami si tati din poeziile lui, pe unele le inteleg, pe altele mai putin, dar mi-e foarte clar ca port numele unui mare poet roman. Desi am auzit de el de cand aveam vreo trei ani, eu, pe la varsta aceea si inca un an dupa, mi-am dorit sa fiu gunoier. Mi-am dorit mult sa fiu gunoier, imi placea cand vedeam masina de gunoi, forfota barbatilor din jurul pubelelor din spatele blocului. Ma simteam atras de ei ca erau mereu veseli si ca fluierau cand terminau de incarcat si ultimul tomberon. Si, de pe la cinci ani, cand am inceput sa inteleg mai multe, n-am mai vrut sa ma fac nimic. Prietenul meu, Andrei, visa sa devina clopotar la biserica. Iar eu ma gandeam ca nu pot sa fiu clopotar si sa ma cheme Nichita. Sau maturator de strada. “Matura Nichita si-aici” nu suna bine. M-a blocat cativa ani numele meu. Si, drept sa va spun, nici acum nu sunt pe deplin lamurit ce vreau sa devin. Deocamdata imi pare rau ca in cativa ani voi fi mare, iar eu ma simt copil. Uneori, ma gandesc ca poate mami si tati m-au inselat si imi zic ca sunt mai mare decat varsta mea reala, pentru ca am o pofta uriasa de joaca. Ma gandesc insa serios ca trebuie sa devin cineva. Imi place matematica, sunt pasionat de calculatoare, as putea sa devin un Nichita in IT. Bunica e medic. Si tatal celui mai bun prieten al meu e medic. N-as face numele meu de rusine daca voi deveni doctor. Doctor Nichita. Oricum ar fi, de mine veti mai auzi. Insa, pana atunci, imi doresc tare mult sa ma joc cat pot eu de tare in parcul din Portugalia. Ca sa fiu sincer pana la capat, mami m-a ajutat sa va scriu, ca doar v-am spus ca sunt mai bun la matematica. In speranta ca totusi, chiar si-asa, veti considera ca merit sa plec in excursie, va salut, Nichita Severin, 10 ani.”

 

Enhanced by Zemanta