De ce fac concursuri pe bază de muncă, nu de noroc?

CloudsAcum câteva luni Paravion a dat premiu pe blogul meu două bilete de avion pentru un text despre o “combinaţie perfectă”. Trebuia să trudeşti puţin, să transpiri, să te gândeşti. Premiul l-a umflat o jurnalistă foarte talentată, cu un reportaj muncit despre o escapadă la Odessa. Acum, TAP Portugal România dă un city break la Lisabona pentru trei persoane (cel puţin un copil) pentru cine spune cea mai frumoasă poveste despre “Ce vrei să te faci când o să fii mare”. Şi atunci şi acum, unii oameni care au citit titlurile cu concurs, premiu şi câştigi mi-au dat mailuri goale cu “m-am înscris pentru tragerea la sorţi, sper să câştig”. Păi n-o să câştigi pentru că mie, personal, mi se rupe de noroc şi m-am şi săturat de patria norocului. Când le răspund, unii intră în şoc. Cum, nu e tragere la sorţi?

Mie-mi plac concursurile. Am umflat o medalie de argint la internaţionala de filosofie într-a douăsprezecea, m-am angajat prin concurs la jobul care m-a format cel mai mult şi am câştigat pitch-uri de proiecte tv sau video în locuri care păreau inaccesibile. Am concurat chiar atunci când ştiam că jocurile sunt făcute sau când îmi închipuiam că nu sunt atât de bună încât să iau locul unu. Da, am avut şi noroc. Să ştiu că există olimpiada, să văd un anunţ de concurs, să am timp să pregătesc un dosar. Mare noroc, nu zic! Şi l-am folosit.

Ieri, o persoană foarte tânără cu care ar trebui să lucrez într-un proiect mi-a zis dezinvoltă “poate avem noroc şi câştigăm”. Nu muncise nimic, dar a simţit nevoia, în lenea şi inactivitatea ei să-mi scrie câteva rânduri să-şi ia avânt. Contemplase înainte teoria probabilităţilor şi ea îi spusese că are o şansă într-un milion să câştige fără să muncească, doar prin noroc. Am lăsat-o aşa, să viseze duios, pentru că uneori nu îndrăznesc să stric feng shuiul omului care se culcă pe-o pernă de vise de mărire fără să mişte un degeţel.

Şi-acum, de ce nu fac concursuri pe bază de noroc?

Pentru că aş face un deserviciu clienţilor mei de pe blog care dau premii frumoase şi valoroase. Unul care munceşte şi câştigă nu e “barza chioară căreia îi face Dumnezeu cuib”, ci barza vrednică, aia, care dacă nu primeşte ceva gratuit, îşi poate cumpăra singură acel ceva. Deci e un posibil consumator câştigat.

Pentru că eu nu joc la loto şi îmi place să muncesc ce primesc. Îmi displace să nu fiu prezentă în propria mea viaţă şi să capăt ceva în necunoştinţă de cauză. Pentru că nu există victorie mai dulce decât aceea pentru care ai muncit. Pentru că atunci când nu câştigi, dar eşti mândru de ce ai făcut, respingerea e mai uşor de acceptat. Şi să înveţi să accepţi respingerea, ei bine, asta e o mare şmecherie.

Mai sunt trei zile până la terminarea concursului cu premiu o excursie în trei la Lisabona (bilete de avion la Lisabona (doi adulţi şi un copil sau un adult şi doi copii), oferite de TAP Portugal România, două nopţi de cazare, cu mic dejun inclus, oferite de hotelurile Sana şi intrare gratuită o zi la parcul pentru copii KidZania. Vârsta copiilor care merg trebuie să fie între 5 şi 14 ani).

Ce trebuie să faceţi ca să luaţi premiul. Trebuie să scrieţi un text cu titlul “Ce vreau să mă fac când o să fiu mare”. Poate fi despre voi, despre copiii voştri. Poate fi scris de voi sau de cei mici. Poate fi scris de bunici. Poate fi ficţiune sau pură realitate. Textele trebuie să fie originale si să aibă mai mult de 250 de caractere (cu spaţii). Autorii textelor cedează orice drept de autor către www.caia.ro şi www.tap-portugal.ro, în scopul publicării acestora pe cele două site-uri. Textele vor fi trimise la adresa anamaria@caia.ro, cu subject line-ul “Ce vreau să mă fac când  o să fiu mare”. Deadline-ul este 30 noiembrie 2013, iar câştigătorul va fi anunţat până pe 9 decembrie 2013.  Juriul e compus din mine (www.caia.ro), Simona Metea, directorul TAP România (www.tap-portugal.ro) şi Mirela Retegan, regina entertainmentului pentru copii (www.zurli.ro).

 

 

Enhanced by Zemanta