N-am donat niciodată sânge. Sunt om, în ţara numită România, şi n-am dat nici o picătură din mine aproapelui care are nevoie de asta. Curge sângele prin mine şi niciodată nu m-am pornit de acasă să fac asta pentru un altul care vrea o picătură din sângele meu. Am dat bani la cerşetori şi fundaţii, m-am lipsit de lucrurile mele de folos pentru alţii, am dat pantofi frumoşi ori bijuterii care-mi plăceau, am împărţit mâncarea mea, uneori puţină, cu cei care erau mai flămânzi. Dar sânge, sânge din ăla pe care eu îl am şi e gratuit şi e bun şi e la îndemână, nu, n-am dat. Săptămâna viitoare cel mai târziu o să remediez asta.

Te rog pe tine, cititorul meu, să donezi sânge. Înaintea mea şi înaintea altora ca mine. Spală-mi ruşinea pentru că eu, acum, am nevoie de asta. La Iaşi, la Centrul de Transfuzii, aşa cum scrie în poza de mai sus.

Să vă explic puţin pentru cine o să donaţi. Doamna Lucica e luminoasă, frumoasă, delicată şi bună. E mama prietenei mele Alexandra şi ele, dimpreună cu fraţii Alexandrei sunt familia noastră extinsă. Doamna Lucica e atât de drăguţă cu noi încât produce în casă un fel de sake (alcool de orez) şi ne îmbie cu el, crezând sincer că n-are alcool prea mult doar pentru că e făcut în casă. E asistentă medicală de pediatrie şi e dulce şi drăgălaşă cu cei mici, aşa cum numai asistentele din vis sunt. Primeşte de la pacienţi şpagă: ciocolată sau mere sau zâmbete. A crescut trei copii minunaţi, cu coloană vertebrală şi meserii bune, singură, singurică, după ce soţul ei a murit.

Nu vreau să lăcrimaţi, vreau să donaţi sânge la Iaşi. Pentru că acum e bolnavă de leucemie şi sângele ei, iată, din toată fiinţa ei bună, nu mai e bun. Şi pentru că România n-are sânge. N-are deloc.

Puneţi sânge-n aparat. În aparatul României şi-al centrului de transfuzii de la Iaşi. Dar nu numai. Pentru că doamna Lucica, draga mea, nu e singură în povestea asta.

Dacă eşti student şi mă citeşti, ia-ţi prietenii şi donează sânge. Dacă eşti patron de firmă şi mă citeşti, scoate-ţi abuziv angajaţii la donat de sânge. Dacă eşi profesor, convinge-ţi elevii. Dacă eşti preot, sigur ai nişte enoriaşi cu inimă mare şi sânge tânăr. Dacă eşti soţie, târăşte-ţi şi soţul. Ori pe dos. Ajută-mă acum pe mine, o să te ajut şi eu pe tine.

Recompensez simbolic donaţiile. Pe principiul nici o faptă bună nu rămâne nepedepsită. Cine merge să doneze primeşte de la mine: cadouri aduse de mine din călătorii, mulţumiri publice, ieşiri la cafea, poveşti scrise la comandă şi altele asemenea, imaginaţia voastră e mare. Şi inima voastră la fel. Şi sângele vostru o să salveze pe cineva.